SURSA: youtube.com

FFIR14: „Remember Iuliu Maniu – 1986”. Despre înfruntarea regimului și însuflețirea memoriei

Cu un subiect puternic, Remember Iuliu Maniu – 1986 este un film despre un act de curaj, un imbold al tinereții de a te răzvrăti împotriva sistemului, printr-un act de solidaritate și spiritualitate ca omagiu adus oamenilor care au suferit sau și-au găsit sfârșitul în închisorile comuniste. O comemorare și un îndemn de a ne valorifica personalitățile culturale de pretutindeni.


Din nou la o proiecție de film în cinematograful Amza Pellea de la Râșnov: o încăpere mică și aproape de sufletul meu. Am văzut o proiecție specială, marca Școala de Vară „Astra”. În cadrul ei, studenți din toate colțurile țării participă la școala de vară din cadrul Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov, cu proiecte pe care doresc să le implementeze în comunitatea lor, pentru care primesc finanțare din partea organizatorilor.

Deși este o producție realizată de doar trei oameni, în film s-a simțit dedicarea realizatorilor, iubirea pentru comunitatea locală. Mesajul puternic a fost livrat cu multă emoție. La proiecție au fost prezenți și protagoniștii. Mai precis, o parte dintre cei intervievați.

 

SURSĂ FOTO: Ana Maria Borz

Este doar a doua oară când filmul este proiectat cu public. Remember Iuliu Maniu – 1986 a avut premiera în Bădăcin, în luna mai a acestui an. A participat și scriitoarea Ana Blandiana. Filmul ar putea avea parte de proiecții viitoare dacă s-ar ivi parteneriate cu alte muzee, speră realizatoarea.

 

Le-am făcut un mic cadou, iar doamna Ana Blandiana le-a înmânat un trofeu. Noi am proiectat filmul pe o plasmă. (La proiecția de la Cinematograful Amza Pellea) a avut un alt impact, un pic mai emoțional astăzi, sunetul fiind mai bun.

Vezi și ce filme nu sunt de ratat în cadrul festivalului de la Râșnov, ediția 2022

 

Rezistența mai puțin cunoscută

Povestea unor tineri, atunci de vârsta mea, extrem de curajoși, care au decis să facă un gest greu de crezut, în contextul regimului opresiv: să comemoreze amintirea unui persona non grata. Remember Iuliu Maniu – 1986 aduce în atenția publicului un alt tip de rezistență față de regimul comunist: cinstirea eroilor neamului. Personal, e prima dată când aud de astfel de rezistență.

Gestul a avut loc în satul natal al lui Iuliu Maniu, Bădăcin (județul Sălaj), în primăvara anului 1986. O altfel de abordare a temei #ffir14: „ Granițe/Borders”, scurtmetrajul testează granițele nevăzute ale fricii. Cenzura era din ce în ce mai prezentă, Securitatea avea informatori peste tot, iar inițiativa de a omagia un deținut politic care a încetat din viață într-o celulă din Penitenciarul Sighet venea cu asumarea unui risc foarte mare. Rămășițele lui Iuliu Maniu nu au fost nici până acum identificate în gropile comune de la Sighet.

 

Comemorările anuale

Ana-Maria Borz, masterandă la Facultatea de Istorie, Universitatea din Oradea, a fost participantă la Școala de Vară Astra la ediția de anul trecut. La această școală, studenții vin cu propuneri de proiecte, participă la dezbateri, iar proiectele lor primesc finanțare ulterioară. Am avut bucuria de a vorbi cu realizatoarea filmului, după proiecție, și a fost foarte deschisă să-mi răspundă.  

SURSA FOTO: Ana-Maria Borza

Mi-a povestit că încă din gimnaziu participa la comemorările lui Iuliu Maniu organizate de Parohia Greco-Catolică din Bădăcin, fiind fiica preotului greco-catolic din sat. După Sfânta Liturghie se țin un simpozion și diverse dezbateri. Atunci a auzit Ana cântându-se pentru prima dată Imnul lui Iuliu Maniu. Curiozitatea adolescentei a devenit subiectul lucrării de disertație a Anei și, în viitor, subiectul cărții pe care vrea să o scrie.

Citește și cronica filmului Granița Morții: ,,Dac-ar vorbi Dunărea…”

 

E drept, din punct de vedere vizual filmul nu este „de Hollywood”. În unele secvențe se vede clar că domnișoara care ne informează are un panou verde în spate, peste care au fost așzate la montaj documente sau poze. Cadrele sunt destul de statice și se vede că atenția a fost pusă pe informații istorice, iar pentru publicul neavizat poate părea ușor plictisitor.  

Spre final, când centrul de interes s-a mutat pe emoțiile celor intervievați, am simțit că povestea începe să-mi capteze atenția. O idee ingenioasă mi s-a părut reconstituirea faptelor de acum mai bine de 35 de ani. Mi-a fost mult mai simplu să vizualizez evenimentul și să empatizez cu faptele lor. 

 

Tinerii care sfidează regimul

Comemorarea lui Iuliu Maniu din 1986, organizată de tineri cu vârste între 15 și 22 de ani, în frunte cu domnul Ioan Pop, zis și „poetul”, a fost o premieră pentru acea vreme. Pe 6 martie 1986, au mers împreună pe seară  în cimitirul satului cu o coroană de flori pe care scria: „Remember Iuliu Maniu”. Întreg momentul, cele câteva cuvinte ale lui Ioan Pop despre impactul omului Iuliu Maniu în comunitatea locală, a fost acompaniat de clopotele bisericii. Momentul solemn s-a terminat prin intonarea la unison a unui imn scris de poetul Pop, ce va fi cunoscut drept Imnul lui Iuliu Maniu – intonat în fiecare an la comemorarea acestuia. 

SURSA FOTO: Ana-Maria Borz

Deși au fost turnați la Securitate, chemați la interogatoriu și bătuți, mușamalizarea incidentului de către șeful Securității din Sălaj la nivel de județ i-a scutit de închisoare. Însă până în 1989 au rămas urmăriți în de aproape de oamenii Securității. 

Deși victime ale opresiunii regimului, întrebați fiind dacă au regrete și dacă ar proceda la fel și acum, vizibil emoționați, răspund că nu ar schimba nimic. Ar păstra totul la fel. 

 

Îndepărtăm pânzele de păianjen de pe trecut 

Ulterior interviurilor, Ana i-a întrebat pe fiecare dintre participanți dacă ar fi de acord să le fie citite dosarele de la CNSAS – arhiva dosarelor informative din perioada comunistă. Toți au răspuns afirmativ. Am depus cerere pentru a fi acreditată și am primit dosarul de la CNSAS. Are în jur de 100 de pagini. Până la Revoluție, acești tineri au fost urmăriți constant. Chiar despre unul dintre ei este o notă informativă că n-a fost la vot, chiar dacă secția de votare este în apropierea casei lui.

M-am gândit că Ana a avut curiozitatea să caute și dosarele familiei sale.

 

SURSA: Ana-Maria Borz

Acesta este următorul pas pe care vreau să-l fac. Tatăl meu e preot si noi am avut în familie două mătuși. Una dintre ele a fost închisă în penitenciarul din Oradea și credem că are dosar. A fost urmărită mult. Aș vrea să iau dosarul să-l văd. Eu am cunoscut-o când eram foarte mică. Atunci, nu știam mare lucru și nu am pus întrebări. Nu aveam pachetul de cunoștințe de acum.”

 

Provocările filmului, un domeniu necunoscut

Ana mi-a mărturisit că întâlnirile cu profesorii de la Școala de Vară, organizate la #ffir, i-au fost utile bagajului de cunoștințe istorice. Cât despre procesul de realizare a filmului de la zero, a trebuit să se descurce pe cont propriu. Întâlnirile m-au ajutat ca viitor istoric, dar pentru proiect nu prea. Mai mult am învățat în timp ce se derula proiectul. Am învățat cum să pun întrebările, cum se transcrie un interviu. Am învățat să triez informația, pentru că sunt 13 ore de filmare brută.

 


AIVImedia.hub trimite, în perioada 19-28 august, o capsulă redacțională la Râșnov, pentru a transmite din exuberanța și emoția festivalului, prin materiale scrise și intervenții în direct. Alături de ce vom scrie despre festival, îndrăznim să încropim și un al treilea Picționar, bazat pe termeni folosiți în regiune.

Fiți pe fază, abonați-vă la platformă și nu uitați să ne susțineți.


 

Adaptarea la un proces de creație complet necunoscut te scoate din zona de confort. Mai ales când ai așteptări să iasă ceva de calitate. Pentru realizarea filmului, Ana a apelat la o prietenă, profesoară universitară la catedra de Jurnalism a Facultății din Oradea, și la un operator. 

 

SURSA: Ana-Maria Borza

O prietenă este și profesoară universitară a catedrei de Jurnalism din cadrul facultății mele. Am avut un operator care ne mai dădea idei, mai veneam și noi cu idei”, a explicat Ana-Maria. A fost oarecum dificilă producția, pentru că o parte din protagoniști locuiesc acum în afara țării. Au folosit inclusiv Skype în comunicare.

 Noi am fost trei oameni și ne-am ocupat de tot. Eu așa zic: echipa imperfectă face lucruri perfecte.”


O cronică scrisă de Livia Almășan (departamentul #cinematics)

 

Editare: Radu Eremia

Corectură: Iulia Dromereschi

Layout: Georgiana Cilian

1
Livia Almășan
Am două mari pasiuni: filmele și teatrul. În serile în care nu sunt spectatoare, cel mai probabil mă vei găsi în camera mea, zdrăngănind la ukulele. Iubesc cultura și spiritul aniilor '60 -'70 și consider despre mine că sunt un suflet FLOWER POWER.