Între 16 și 22 august, trei dintre jurnalistele voluntare ale departamentului #creativ - Teatru respiră REACTIV (ceva laborator de experiențe performative pentru adolescenți). Le însoțește coordonatoarea AIVImedia.hub, Iulia Dromereschi, care va susține și patru ateliere de jurnalism narativ cu focus comunitar, de marți până vineri, în festival. Le mulțumim organizatorilor (Centrul educațional de arte performative CEVA) pentru invitație și insistăm să îi urmăriți.
Ce culoare are viitorul tău?
Dar al meu?
Viitorul meu ar putea avea culoarea universului, dar ce culoare are universul?
În fiecare secundă a existenței noastre, filtrăm timp. Tu, în timp ce citești, filtrezi timp. Îți scrii viitorul cu propriile cuvinte. În fața ta, un grup de puști în combinezoane colorate vine să-ți reamintească asta. Ce-i drept, a trecut mult timp de când nu te-ai mai gândit la… nu?
Două chitare. Lângă două scaune. O tobă mare. O ghirlandă de beculețe. Oameni în combinezoane. A fost și este pandemie, dar mai avem timp și pentru muzică.
Nu te descurci singur între cei patru pereți ai tăi. Avem nevoie de ajutor. Ai nevoie de ajutor. Și nu, n-o să fie bine și așa. Nu poți să fugi. Oricât ai vrea să te minți, n-o să fie niciodată în regulă să lași țigla casei tale nereparată ca să iei o rachetă și să-ți iei zborul în univers. Țigla aceea va rămâne acolo. Și într-o zi o să cadă. Și, cel mai probabil, te vei trezi din vis și-ți vei da seama că Mercur și Uranus și Andromeda au fost o minciună. Nu poți să fugi. Nu poți să fii singur(ă).
Cu cât ești mai împreună cu ceilalți, cu atât ești mai aproape de tine. Este un paradox tare frumos. Îți ia ceva timp până să îl accepți. Îți ia CEVA până când vezi că se întâmplă CEVA. Poți să iei o chitară din când în când și să cânți despre cum e de fapt OK. Să dansezi în ritm de chitară și de tobă. Aritmic, ritmic, atonal, tonal, haotic, lent.
Unul dintre membrii trupei a întrebat, la sfârșit, despre ce este, de fapt, spectacolul. Acțiune bine definită nu există, ce-i drept, deci răspunsurile puteau fi infinite. Adolescența și curajul. Curajul de a-ți pune întrebări și de a nu găsi un singur răspuns corect. Căci nimic la vârsta noastră nu poate avea un singur răspuns corect.
Dinamic. Revigorant. Exploziv. Spectacolul Hei, tu, vecine! reușește să trezească în tine nu dorința de a afla răspunsuri, ci de a te gândi la întrebări. De a te antrena în dialoguri netrucate cu tine însuți. Sinele tău de azi, mâine și poimâine. Cu spaimele și aspirațiile tale de azi, mâine și poimâine. Povestea lor are ecou în public. În fiecare dintre noi. Imediat după aplauze, cineva se ridică și are curajul să-și spună – „Către mine din viitor…”. Altcineva îl urmează. Și altcineva. Pentru noi, restul, e suficient îndemnul de a începe, în șoaptă, un dialog cu noi înșine– „Către mine din viitor…”.
Membrii trupei CEVA au schițat cel mai sincer portret al omului ca simbol, om prins mereu între trecut și viitor, între haos și rutină, între durere și extaz. Om care visează să ajungă în spațiu, dar uită să-și șteargă geamurile de praf. Om care vede cerul gri, deși nu mai sunt nori. Om care muncește, dar uită să trăiască. Cei de la CEVA ne-au amintit că omul, ca simbol, trăiește în fiecare dintre noi și că n-are nevoie decât de un mic imbold, de un mic Hei, tu, vecine! ca să-și amintească că singurul responsabil pentru propriul viitor este el însuși.
Hei, tu, vecine! înseamnă: Alexandra Țugui, Bianca Simion, Colea Nemerenco, Mara Tarhon, Miru Manole, Mișa Maftei, Raluca Chiper, Tatiana Roșu cu puțin ajutor de la: Jo Brăilescu, Ovidiu Cosovanu, Daniel Chirilă
Un material de AIVImedia.hub #creativ
(Andreea, Daria, Mălina)
cu editare de Iulia
Raportăm de la Târgu Neamț