Alex Gorghe
FOTO Camelia Podoloeanu

REACTIV #2 | Alex Gorghe: „Îmi plac foarte tare spectacolele de adolescenți”

Alexandru Gorghe este dramaturg, scriitor, voluntar și lucrează la Centrul de Teatru Educațional Replika. În timpul liber îi place să se uite la SpongeBob sau la Uimitoarea lume a lui Gumball, în timp ce mănâncă cereale. Crede cu tărie că Unchiul bunic este un show underrated și că merită mult mai mult, pentru că este minunat.


Alex este trainer în a doua ediție a Festivalului de experiențe performative pentru adolescenți REACTIV, organizat de CEVA. Împreună cu Mădălina Brândușe instruiesc una dintre cele patru echipe de tineri actori, concentrându-se pe fenomenul discriminării. În pauzele dintre workshopuri și evenimente, am reușit să îl răpesc pentru o scurtă discuție despre planurile pentru festival și cum decurg lucrurile.

Citește despre deschiderea festivalului REACTIV în REACTIV#2. Să înceapă „reacția”!

De pe scenă în spatele ei

Totul a început în liceu, când a făcut parte dintr-o trupă de teatru, Atelierul de Teatru Botoșani. Inițial, a făcut actorie și îi plăcea foarte tare. A vrut să meargă mai departe pe această filieră, însă părinții săi nu au fost de acord. Așa că a început să caute alternative. După ce a întrebat-o pe coordonatoarea trupei, a ajuns să facă regia unui spectacol, iar mai târziu a făcut și textul pentru unul.

Alex Goghe
FOTO Camelia Podoleanu

Nu a vrut totuși să continue pe partea de dramaturgie și să scrie. Undeva prin clasa a XI-a a plecat în niște excursii și a regizat două scurtmetraje care i-au plăcut foarte mult pe vremea aceea, chiar dacă acum i se par oribile. Așa că a studiat mai departe regie. Abia mai târziu, în facultate, și-a dat seama că vrea să și scrie.

Deși la început doar dezvolta o idee atunci când îi venea, facultatea și întâlnirea cu centrul Replika i-a schimbat puțin modul de lucru. A învățat că mesajul este cel mai important, și publicul căruia i se adresează. Așa că a început de aici, să vorbească cu echipa și să găsească ceva aproape de ei, dar și de publicul țintă, cât și unde o să se joace spectacolul și când.

Ceva scris?

În clasa a zecea scria pentru o rubrică pentru LiterNet.ro, unde scria săptămânal câte un text. După aceea, a început să scrie poezii, care din păcate nu mai sunt lizibile astăzi. Nu pentru că ar fi avut un scris urât, ci pentru că și le-a tăiat cu marker negru aproape pe toate, ca să nu le mai poată citi, pentru că nu îi plăceau. Singurele poezii inteligibile sunt cele tăiate doar cu pixul, însă nu reușește să citească mai mult de două cuvinte, pentru că îi este foarte greu să își citească scrierile de pe acea vreme.

Alex Goghe
FOTO Camelia Podoleanu

Romanul său, Fiul cruzimii, a luat naștere într-o Londră pandemică, unde era cuprins de tristețe. A avut mare noroc cu facultatea, pentru că a continuat să își facă toate proiectele pe scenă sau în sala de repetiții. Totuși, simțea nevoia unui proiect mai mare, deci s-a avântat în scris.

 

O prezență reactivă

Alex a ajuns să facă parte din festival la sugestia Luizei Mihailescu, regizoarea cu care lucrează la Replika. După cum îi stă în obicei, i-a spus și de data aceasta că trebuie să se înscrie, pentru că este pentru dramaturgi. Și, ca de fiecare dată, s-a înscris.

Alex Goghe
FOTO Camelia Podoleanu

El și Mădălina au început să se pregătească pentru festival cu trei săptămâni înainte. Este prima dată când lucrează împreună și când se întâlnesc, dar asta nu a fost o problemă și au reușit să se organizeze.

Mădălina și Alex au propus exercițiile pentru workshop și le-au structurat. Alex s-a ocupat mai mult de partea tehnică, unde a propus să fie folosită tehnica process drama. Așa au ajuns și la tema workshopului, discriminarea, idee care le-a plăcut foarte mult.

Dăm start la atelieeer!

În prima întâlnire cu adolescenții, de pe 30 august, au discutat despre discriminare, dar în continuare vor întreba adolescenții despre ce subiecte își doresc să vorbească. Fiind abia la început de carieră, Alex nu a avut încă prilejul să lucreze cu prea mulți adolescenți. Însă este plăcut surprins de echipa pe care o are în grijă. Este prima dată când lucrează cu tineri care au deja cunoștințe teatrale, care știu ce presupune un exercițiu atunci când îl propune. Îi place foarte mult dinamica echipei și că nu i se adresează cu dumneavoastră. Ba chiar, inițial, credeau că este la liceu.

 

Citește și REACTIV 2022 | „Ia mai zi ceva”: Eu pentru cine mai fac artă?

În prima parte, Mădălina a propus mai multe exerciții de scriere și de conștientizare a unor tipuri de discriminări din societate. Lucru care i s-a părut foarte important lui Alex. Față de workshopurile la care a participat el în liceu, unde accentul era pus pe coregrafie și actorie, acestea i se par mult mai relevante pentru tineri. „Se concentrează foarte mult pe mesaj, ceea ce mi se pare foarte important.”

Alex Goghe
FOTO Camelia Podoleanu

În a doua parte, Alex le-a prezentat conceptul de process drama, de la care poate să plece spectacolul pe care îl vor pregăti. Însă, pentru că ambii traineri se axează foarte mult pe recepția tinerilor, se ajustează după ea. Tocmai de aceea, membrii echipei au primit timp de gândire până ziua următoare pentru a decide dacă vor să facă ceva așa sau au alte propuneri.

Mădălina, membra tandemului cu ceva mai multă experiență, are multe momente în care le explică moduri de rasism sistemic. Pentru Alex este foarte interesant și important, mai ales pentru că, pe vremea când era el în clasa a zecea, nu știa nimic despre ele. „Vorbind din perspectiva unui om mai mare, Mădălina (că eu sunt mic), e interesant să vadă un alt punct de vedere. Să vadă că nu tot ce le spun adulții sau profesorii este OK.”

Un festival cu reacție

Alex nu are neapărat așteptări de la workshop, însă speră să îi placă echipei pe care o au în grijă și că se vor distra. „Noi oricum avem niște propuneri și exerciții destul de clare, trecute pe foaie, dar tot timpul le decidem în funcție de cum par ei.”

Alex Goghe
FOTO Camelia Podoleanu

Lucrul care îl entuziasmează cel mai mult la REACTIV este chiar munca, sau, mai bine zis, întâlnirea cu adolescenții. Și, evident, abia așteaptă și spectacolele realizate de aceștia. „Îmi plac foarte tare spectacolele de adolescenți, mi se par foarte frumoase, sunt așa, fresh. Ți-e drag foarte tare de ele. Și mai ales de cele ’proaste’, doar că nu sunt proaste în adevăratul sens al cuvântului. Când se văd anumite stângăcii, alea sunt cele mai frumoase, sunt minunate. Când cineva ori are emoții, ori își uită niște replici, evident, ori îi tremură mâna în timpul unui monolog. Ori când un actor adolescent observă că în public se râde și el e foarte mândru de asta.”

 

Întrebări-fulger

Te uiți la filme?

Da, mă uit la destul de multe filme. Îmi place foarte tare Alejandro Jodorowsky ca regizor. Îmi place că mă uit la filmele lui și nu înțeleg nimic și mă simt foarte prost că nu înțeleg nimic. Adică mă uit la filmele lui și nu înțeleg nimic și cred foarte tare că ăsta e scopul. Și că să nu înțeleg nimic e bine. Cel puțin așa sper.

Trei filme care îmi plac extrem de mult sunt:

  • Eraserhead, al lui David Lynch, pe care l-am văzut de nouă ori, pentru că mi-a plăcut așa de tare. Îl știu de la începutul liceului, de aceea l-am văzut de atât de multe ori.
  • Canin, al lui Giorgos Lanthimos, pe care l-am văzut de opt ori, și îl știu tot din liceu.
  • Benny’s Video, al lui Michael Haneche, care este foarte important. Îmi aduce aminte oarecum de mine când eram mic. Nu am omorât pe nimeni, ca personajul din film, totuși. L-am văzut de trei ori, pentru că mi-a plăcut așa de tare. Am aflat de el acum un an jumătate, de aceea l-am văzut de mai puține ori. Dar promit că recuperez.

Ce cărți ți-au rămas în suflet?

Blood and Guts in High School, de Kathy Acker. A fost megatare, și experimentează foarte mult și e foarte nebună, în cele mai bune sensuri. Acum scriu la un al doilea roman, care este inspirat din Blood and Guts in High School, pentru că mi-a plăcut mult ideea și am vrut să experimentez și eu cu ea. Și Spre far, de Virginia Woolf.

Ai o piesă de teatru care a rămas cu tine după ce ai citit-o?

Chip de foc, al lui Marius von Muyenburg. Am citit-o în clasa a XI-a și mă raportez oarecum la ea. Și Anatomy of a Suicide, de Alice Birch, pe care am descoperit-o mai recent. Sunt niște piese foarte frumoase, care pe mine m-au megamarcat și pe care le văd ca modele.


Ilustrație SuperVox teatrală de Oana Zăuleț

Interviu, redactare și layout de Diana Hîncu

Editare de Iulia Dromereschi

Fotografii de Camelia Podoleanu

1
Diana Hîncu
Sarcasmul și ironia îmi sunt cele mai bune arme... deși uneori sunt însoțite de mult prea multe glume proaste și momente „stânjenante”.