Vâlceni reîntorși: Răzvan Gabar. „Viața este o călătorie, nu o destinație”

Viața vâlceanului Răzvan Gabar surprinde aventura plină de provocări pe care destinul ne-o pregătește si pe care trebuie să o înfruntăm, precum în romanul Toate pânzele sus al lui Radu Tudoran. În cele din urmă, nu este vorba de destinația călătoriei prin viață, ci de drumul parcurs.


Am avut ocazia să stăm de vorbă și să-i cunoaștem parcursul vieții lui Răzvan Gabar, profesor de muzică la școala „Take Ionescu” din Râmnicu-Vâlcea și colaborator al corului Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Este unul dintre vâlcenii întorși, revenit în orașul natal după 16 ani petrecuți în capitală. A plecat din Râmnicu-Vâlcea pentru a studia la Univeristatea de Muzică din București. Se consideră o persoană stabilă din toate punctele de vedere, pasionată în tot ceea ce face și cu o experiență îndelungată în domeniul artei.

Antoine de Saint-Exupery spunea: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.” Copilăria reprezintă oglinda fiecărui adult, de aceea am început prin a afla detalii despre această perioadă a vieții muzicianului.

AIVI Media.Hub: Unde v-ați petrecut copilăria?
Răzvan Gabar: În Râmnicu Vâlcea, iar vacanțele de vară la țară, în apropierea Curții de Argeș. La 18 ani am plecat la București, odată ce am intrat la facultate.

Care erau jocurile preferate?
Jucam fotbal foarte des și foarte mult. Era un program standard al unei zile de vară: ieșeam la 15:00-16:00 cu prietenii, să joc fotbal. Când am crescut, am început să ies în oraș; iar dis-de-dimineață, vreo două luni din vară, mă trezeam la 3:00- 4:00 dimineața cu câțiva prieteni și mergeam la pescuit înspre Sibiu. Asta era o zi de vară, după 15 ani.

Ați avut vreun model atunci când erați mic?
Nu am avut pe cineva care să constituie un model. Am admirat câțiva profesori pe care i-am avut, cu care am studiat muzică la liceul de muzică, dar o persoană care să îmi fie model nu am avut. Nu pentru că nu aș fi avut pe cine, ci pentru că nu mi-am făcut un țel din asta. Mi-a plăcut să mă automodelez.

Aveți vreo amintire de neuitat?
Sunt multe amintiri legate de prietenii mei. Cu mulți dintre ei am păstrat legătura și a fost o bucurie să îi regăsesc când m-am întors în oraș, acum doi ani de zile (n. red. în 2019).

Dacă ați putea să dați un sfat copilului care ați fost, care ar fi?
Dacă mi-aș retrăi copilăria, cred că aș face-o la fel. Nu sunt lucruri pe care să regret că nu le-am făcut, iar acum să fie prea târziu și nu le mai pot face. Un sfat general ar fi ca toți copiii să trăiască momentele copilăriei și să mute grijile vieții pe mai târziu. Nu cred că e cazul ca ei să dea piept cu problemele până la 18 ani.

Ce impact a avut plecarea? V-a fost greu să vă acomodați?
Da, cred că oricărui adolescent îi e greu când pleacă dintr-un oraș mai mic într-unul mai mare. Priveliștea unui oraș ca Bucureștiul te captivează. Pur și simplu ești absorbit de lucrurile pe care le faci, de oamenii noi, de posibilități. Pentru mine cea mai mare bucurie a fost că puteam să merg la tot felul de concerte. În primii patru-cinci ani ești îndrăgostit de noul oraș, iar apoi lucrurile încep să se mai așeze și intervine personalitatea fiecăruia om. La mine a durat 16 ani aventura în București, după care a intervenit  viața personală, care m-a făcut să mă întorc în orașul natal.

Răzvan Gabar

Ce diferențe există între cele două orașe?
Sunt niște diferențe de ordin cultural foarte mari. Depinde fiecare om ce caută. Dacă vrei să mergi în fiecare săptămână la spectacole și concerte, este clar că Bucureștiul are un avantaj. Dar există lucruri personale care te fac să cauți un oraș mai mic și mai liniștit.

Credeți că aveați mai multe oportunități în acel oraș?
Nu, pentru că am pus în balanță aceste lucruri și am plecat din București cu inima împăcată. Nu a fost ceva ce să regret mai târziu, a fost o hotărâre la care m-am gândit doi ani de zile. Am ales soluția întoarcerii în Râmnicu Vâlcea, fiind cea mai bună pentru mine.

În ce mod v-a influențat plecarea?
Cred că după anumită vârstă ai nevoie atât de o liniște sufletească cât și de una generală. Toată lumea știe că orice fel de liniște se găsește foarte greu. Un motiv a fost apariția copilului și am considerat, împreună cu soția, că viața de copil se desfășoară mult mai liniștit într-un oraș mai mic decât Bucureștiul. Liniștea aceasta despre care tot vorbesc, Bucureștiul nu ți-o poate oferi, așa că de aceea am ales Râmnicu Vâlcea în defavoarea Capitalei. Sunt chestii personale care te fac să pleci, chestii la care nu te gândești când ai 20 de ani, dar care devin foarte importante când ai o familie, când crești în vârstă.

Reîntoarcerea

Cum s-a schimbat orașul în timpul în care ați fost plecat?
Cred că doar din punct de vedere al infrastructurii au apărut lucruri noi, dar în rest atmosfera este cam aceeași, ceea ce mi se pare un lucru bun. Atmosfera dată de dealul Capela te face să poți să evadezi din oraș foarte repede și să ajungi cam oriunde vrei tu, la munte, la deal, în păduri. În București și asta reprezenta o problemă, căci dura cel puțin trei ore să ajungi într-un un loc mai sălbatic. Nu erau lucruri care să aibă nevoie de prea multă schimbare. Încă mi se pare că sunt mai puțini tineri activi față de câți erau acum 15-20 de ani. Cred că lipsa unei universități în Râmnicu Vâlcea este o problemă destul de mare. Ar trebui să construiască una cel puțin de anvergura celei din Sibiu.

Ce alte modificări ați aduce orașului?
Cred că ar fi nevoie de mai multe oportunități pentru copii în ceea ce privește activitățile extracurriculare, mai multe after school-uri, mai multe centre de creație, orice ține de activitatea unui copil, Nu ar fi rău să existe o sală de teatru adevărată, unde să pot să fie mai mult de 50-100 de oameni în public. În general s-ar putea face mai multe schimbări în ceea ce privește viața culturală a orașului.

Cum v-ați cunoscut soția? Când și unde?
Am fost colegi în ani diferiți la Universitatea de Muzică, dar ne-am cunoscut mai bine după ce am terminat studiile. Ne știam din facultate din vedere, după care rețelele de socializare ne-au ajutat, la început. După aceea, lucrurile au decurs natural.

Care a fost cea mai frumoasă amintire trăită împreună?
Sunt mai multe: prima dată când am fost la mare împreună, sau prima oară când am ieșit cu copilul împreună din țară, în Grecia.

Copilul dumneavoastră vă moștenește talentul?
Are patru ani și trei luni. Îi place foarte mult să cânte. Deocamdată de ascultat muzică, doar ce vede la desene animate și la diferite filmulețe. Are voce și sigur o să ne urmeze calea muzicală, pe care o moștenește de la noi.

Râmnicu Vâlcea – Vedere spre Malul Alb

Ați avut vreun moment dificil? Cum l-ați depășit?
Unul dintre ele a fost plecarea din București, dar am trecut peste socotind și punând cap la cap ce beneficii ar avea fiecare variantă. Comunicarea și să spui lucrurilor pe nume cred că este rezolvarea oricărui lucru care apare în viața unui cuplu.

Care este activitatea dumneavoastră preferată alături de partenera de viață?
Încercam să ne uităm la filme/seriale comune, însă copilul reușește să ne aducă pe amândoi laolaltă. Totul se învârte în jurul copilul. Ultimul serial pe care l-am văzut complet împreună a fost Dark, iar acum suntem în căutare de noi seriale/filme. În general, vedem SF-uri împreună.


Întrebări-fulger și curiozități

Ce ați cumpărat din primii bani munciți?
Un CD cu muzică clasică: piesa simfonică pentru copii „Petrică și Lupul’’, de Serghei Prokofiev.

Cea mai frumoasă călătorie?
Prima călătorie pe care am făcut-o a fost în 2009, în Portugalia. Deși a fost un drum oribil, cu autocarul, rămâne cea mai frumoasă călătorie, probabil deoarece era și prima ieșire din țară, iar impactul a fost foarte mare. Să vezi diferențele de orice natură dintre o țară străină și România. Asta a influențat foarte mult viziunea mea.

Care a fost primul job?
Am lucrat trei luni de zile la o firmă care introducea datele oamenilor în baza de date, atunci când s-au făcut pensiile private. După care m-am angajat la librăriile Humanitas, unde am rămas 11 ani.

Dacă ar fi să trăiți tot restul vieții la o anumită vârstă, care ar fi aceea? De ce?
Sigur aș alege perioada dintre 25 și 35 de ani deoarece este vârsta la care încă absorbi lucruri noi și totodată ai capacitatea intelectuală de a sintetiza tot ceea ce ai învățat, iar, cel mai important, poți să alegi din lucrurile pe care ți le oferă viața.

Dacă ar fi să vă numiți viața după o carte/un film, ce ați alege?
Toate pânzele sus, de Radu Tudoran, pentru aventura pe care ți-o rezervă viața și lucrurile noi pe care le descoperi în fiecare zi.

Care este ora dumneavoastră preferată din zi?
Multe din lucrurile pe care le-am învățat au fost în timpul nopții. În jurul orei 12 noaptea, studiez și citesc, fapt ce se întâmpla și în timpul școlii. O bună parte din munca mea și din cultură/educație, pot să spun cu mana pe inimă, că s-a dezvoltat în timpul nopții.

Aveți vreun obiect la care țineți cu adevărat? De ce?
Nu pot să zic că sunt atașat de un obiect, dar să spunem că pianul, instrumentul meu muzical. Am grijă de el, dar nu sunt genul de om atașat de obiecte.

Ce așteptări aveți de la 2021?
Nu m-am gândit, însă pe termen scurt ar trebui să investim în apartament și să vedem drumul pe care îl va apuca băiatul nostru. Va începe grupa pregătitoare și trebuie să decidem dacă va face o școală de muzică sau una normală. Pe termen lung nu avem planuri.

Ce preferați dintre școală online și școala normală?
Școala normală, deoarece sunt multe lucruri pe care trebuie să le descopere și să le învețe copiii, iar atenția lor nu poate fi captată online, nici măcar 30% din atenția pe care le-o captezi față-n față. Bineînțeles, că există mijloace tehnice foarte bune, dar pot fi folosite și într-o clasă normală.


Documentare și text: Alexia Cernescu & Theodora Lăzărescu (redacția #valcea). Editare: Radu Eremia

Fotografiile fac parte din arhiva personală a lui Răzvan Gabar.
4

Comentează