„Rața” | Privilegiul de a fi rățoi și nu rață

Sunt privilegiat că sunt rățoi. Dacă ești o rață, ce faci? Cum te descurci în viață? Cum poți supraviețui printre stereotipurile feminității, care te atacă zilnic?

Sunt întrebări care mi-au împuns sufletul în mod repetat la avanpremiera din 18 noiembrie a spectacolului Rața. În regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, Rața a fost o explozie de ironii și stereotipuri de gen. În mod normal, mie nu-mi plac exploziile (that is a lie). EXPLOZIILE RATZATASTICE sunt, în schimb, preferatele mele!

Maturizarea „feminină”

Nu știu de unde să încep. „Rața” mi-a transmis multe mesaje, multe gânduri, multe… cum pisici să le numesc? Filosofii, probabil? Pare exagerat, știu, dar așa mă simt după orice spectacol de la Reactor.

Maturizarea „feminină” a fost portretizată printr-o mulțime de frânturi de amintiri, pe care le-am trăit alături de Rață. De la nașterea sa, înotul chinuit prin viață și presiunea societății pentru a păstra o imagine feminină „validă”, până la „rățoii” sau bărbații (pe care nu-i putem numi bărbați, let’s be serious) care o pun pe Rață pe un piedestal sexual și glorificat. Toate acestea ridică obstacole sau adaugă straturi în viața singuratică a Raței.

Jucând-o pe Rață (care a ieșit din ou at last!), Ana-Maria Marin mi-a demonstrat că avem puterea să demontăm stereotipurile și prejudecățile cu care ne înfruntăm încă de când suntem mici. Totuși, tind să cred că o astfel de putere trebuie impusă treptat, nu doar de noi, dar și de restul societății.

CITEȘTE ȘI Gliese 445 – Când rupi al patrulea perete pentru a-i găsi pe ceilalți (dar și pe tine)

Ce înseamnă să fi Rață?

Sau ce înseamnă să fii femeie? Fiică? Mamă? Sunt gânduri materne pe care le-am trăit pentru prima oară din perspectiva Alexandrei Caras, care s-a descurcat de minune în a juca mai multe personaje caricaturizate: pentru început, o mamă îngrijorată, iar mai încolo, o felină „terapeut” care a învățat găinile și publicul ce înseamnă mindfulness. În timp ce scriam cuvântul, am început să râd singur. E nevoie de mai mult decât atât pentru a fi tu însuți și pentru a reuși să-ți clădești un gram de fericire.

Dar ce înseamnă a fi… tu? Râdeam și mă întrebam asta, pe măsură ce Andrada Balea (căreia încă vreau să-i facem fanclub!) își înfășura scoci în jurul feței pentru a simula efectele operațiilor estetice. Fiecare scenă la care asistam s-a simțit, quite literally, ca o palmă de ironie.

Dacă dorești să ne susții

☕ Ia-ne o cafea

Sfârșitul scurt, dar ironic –

–scos în evidență de vocea carismatică a Paulei Seichei, a amplificat dansul fetelor în care, la propriu, s-au dezgolit în fața audienței. De ce? Bună întrebare! Pentru mine a fost un moment de meditație sau reflecție asupra feminității. Feminitatea este complicată și pare chiar mai întortocheată când încerci să o dezbraci în fața ta, în fața publicului, în fața adevărului tău.

Cleopatra Constantinescu (autoare dramatică) a afirmat pe platforma Reactor:

Caut să vorbesc despre cum găsim forța să ne construim propria narativă. Fără să rămânem captivi în micul cosmos numit familie și fără să tot încercăm să evadăm din el.”

Pentru mine, Rața a fost o poveste despre maturizare, despre instinctul matern și cel mai important, despre a reuși să îți creezi propriul drum. Propria narațiune. Propriul destin.

Mulțumiri călduroase

… echipei de la Reactor! Și mulțumiri actrițelor care au adus Rața la viață în fața ochilor noștri. Mulțumiri Andradei pentru performance-ul haios, mulțumiri Alexandrei pentru explicarea definiției de mindfulness, mulțumiri Ana-Mariei că a fost „fata de pe afiș!”, mulțumiri Alinei Mișoc pentru umor și curaj, mulțumiri Paulei pentru sunetele ce mi-au încântat urechile.

Da, am zis intenționat de atâtea ori „mulțumiri”, doar ca să vă dau o provocare la final, și anume: take a shot every time I say „mulțumiri”! 

Rața se va mai juca și luna viitoare, pe 3 și 4 decembrie. Concluzie? Fiți pe fază, pregătiți portofelul (și șervețelele) și veniți la teatru!

O cronică scrisă de Alexandru Bodnar (redactia #cluj)

Editare deRahela Ulici

Corectură deIulia Dromereschi

Layout de Alexandru Bodnar