Echipa Hearth
FOTO asociatiahearth.ro

Proiectul „Din parfumerie” – rezultate selecție texte dramatice contemporane

Proiectul cultural Din parfumerie este o inițiativă de revitalizare a memoriei culturale a comunității Sectorului 3. Acesta se desfășoară în perioada iunie-noiembrie la sediul Asociației Hearth, casa regretatei jurnaliste și scriitoare Silvia Kerim.

Asociația a lansat un apel deschis, în perioada 1-20 iulie, adresat tuturor dramaturgilor români, debutanți sau consacrați deopotrivă, care au un text nou, nemontat până în prezent. Aceștia au oportunitatea de a-și vedea în premieră creațiile montate și transformate într-un spectacol-lectură la Casa Kerim, strada Parfumului, 19 din București.


Gabriela Mihalache
FOTO asociatiahearth.ro

Proiectul cuprinde trei componente, printre care se numără secția de dramaturgie, o serie de șase spectacole realizate în premieră. Acesteia se mai adaugă și secția de scrisori, care cuprinde seri de lectură de scrisori, memorii și jurnale, aparținând unor personalități cu impact din cultura română, care au o strânsă legătură cu Sectorul 3. Nu în ultimul rând, secția copilărie este un spectacol educativ, cu multiple reprezentații, dedicat copiilor, cu tehnici combinate de joc și animație teatrală.

Rezultatele selecției de texte dramatice contemporane

Sorina Corneanu
FOTO asociatiahearth.ro

În cadrul apelului deschis, s-au înregistrat 52 de persoane înscrise și 68 de propuneri de texte. În urma unei analize minuțioase, echipa Hearth a luat decizia asupra selecției finale.

Cele șase texte declarate câștigătoare pentru proiectul „Din parfumerie”, secția dramaturgie sunt:

Norbet Boda
FOTO asociatiahearth.ro

Pentru mai multe detalii despre fiecare spectacol, puteți accesa secțiunea de evenimente a paginii de Facebook a asociației. 

Locuitorii din București și nu doar sunt invitați să participe la premiera spectacolelor, care vor fi prezentate în perioada august-noiembrie la sediul Asociației Hearth. Invitații pot să contribuie la îmbunătățirea textelor dramatice prin discuțiile post-spectacol cu echipa de creație.

Cine sunt cei șase dramaturgi selectați

Sorina Corneanu este actriță independentp și dramaturgă debutantă. Pandemia a fost contextul potrivit pentru a scrie prima piesă de teatru, care i-a fost apreciată cu un premiu UNITER, în anul 2020, pentru cea mai bună piesă românească a anului. A colaborat cu Teatrul Masca și Teatrul Apropo, scrie pentru Inspiration Unlimited și organizează ateliere de scriere creativă și improvizație.

Ioana Sileanu
FOTO asociatiahearth.ro

Norbert Boda este regizor și dramaturg debutant. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune, Artele Spectacolului, secția Arta Actorului, din cadrul Universității Babeș-Bolyai. A urmat apoi un Master în Regie în cadrul aceleiași facultăți. În 2019 a obținut premiul „Cel mai bun actor” la Gala Hop (Gala Tânărului Actor), iar în 2021 a fost nominalizat la festivalul D-Butan-T.

Daria Ancuța este studentă la secția Teatrologie (Jurnalism teatral) din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Ea este și autoare colaboratoare la revista CUTRA, redactor-editor la Versus Magazine și redactor la Dissolved Magazine. În perioada 2020-2021, Daria a scris și pentru noi cronici și articole deosebite.

FOTO asociatiahearth.ro

Gabriela Mihalache a debutat în anul 2010 cu volumul de poezii „Cel mai frumos nonsens”, urmat de un volum de teatru în 2012. Ambele piese din volum au fost jucate și premiate în cadrul unor festivaluri.

Ioana Sileanu este dramaturgă debutantă, scriind primul ei text de teatru în 2016, pentru un concurs de dramaturgie feministă, unde a câștigat locul doi. A avut un text scurt pus în scenă la Târgu-Mureș într-un spectacol colaj, „Gen EU”, iar în 2021 a participat la festivalul D-Butan-T, unde a ajuns în finală.

Ardian Kycyku este scriitor de origine albaneză și română cu peste 55 de scrieri la purtător. Are un doctorat în literatură comparată și universală și este profesor de semiotică și stilistică teatrală și literatură albaneză.

 

Pentru mai multe detalii despre dramaturgi, puteți accesa site-ul asociației.

Proiectul Din Parfumerie este finanțat de Primăria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.

Partenerii inițiativei sunt Muzeul Municipiului București, Radio România Cultural, Radio România București FM, iQool, Zile și Nopți și Asociația Hestugma.

1
Georgiana Cilian
Sunt o persoană curioasă și optimistă, căreia îi place să ajute și să se implice în diferite proiecte. Prietenii mă știu ca fiind o persoană creativă, asumată și o bună ascultătoare. Sunt o mare fană a cărților, în special cele de beletristică sau de ficțiune istorică. Îmi place să mă uit la filme sau seriale, limbile străine și psihologia.