PoveȘtiri de Cartier | Berceni ieri, Berceni azi, Berceni mâine. Despre verde și mici antreprenori urbani

În februarie 2021, zece jurnaliști voluntari din cartierele Berceni, Drumul Taberei și Militari au pornit într-o aventură documentară. Își doresc să scoată la iveală #PoveȘtiriDeCartier, cum am numit proiectul nostru editorial, să cunoască și să ducă mai departe fețe noi (sau vechi, cu o nouă poleială) din cartierele vizate, și să îndemne și pe locuitorii din aceste cartiere să scrie la redacție și să-i cheme să le spună poveștirile.

Dacă aveți un loc favorit, o persoană dragă, o afacere de cartier, o cafenea cu personalitate, un teatru sau un cinematograf istorice, dacă ați văzut o serie de graffiti care v-a atras atenția, sau vă place să vă plimbați într-un parc bucureștean, dați de știre și livrăm o poveștire.

Grafică pe baza ilustrației de proiect (c) Maria Dumitrescu

Cei doi coordonatori ai redacțiilor media.hub s-au mutat în cartierul Berceni la sfârșitul anului 2017, locuind, pe rând, în zona Apărătorii Patriei, și mai recent spre Piața Reșița. I-a entuziasmat de la bun început cât este de spațios, de verde, de aerisit, dar și diversitatea localurilor, piețelor, micilor afaceri de cartier. Singurul lucru care li se pare că lipsește (pe lângă o redacție locală, la care se lucrează intens) ar fi oferta culturală.


În cartier găsești mâncare extraordinară la prețuri mici. Porțiile sunt generoase, iar gustul, ca la mama acasă. Uneori e chiar mai bun, dar asta rămâne între noi. E imposibil să fi trecut prin Berceni și să nu fi mâncat la Cabana, La Grași sau la Casa Luică, pentru a oferi doar câteva exemple. Când pandemia nu se prefigura la orizont, Cabana era locul unde mergeai să vezi liniștit meciurile, vara, sau la spectacole de stand-up, dacă ești fan. 

Magistrala albastră (M2) este calea de transport care te duce (pe ceas) în maxim 12 minute din Apărătorii Patriei până la Unirii, iar în mai puțin de jumătate de oră la stația Pipera. Spre deosebire de oamenii din alte cartiere, care trebuie să schimbe la Unirii pentru Universitate, Romană, Victoriei sau Pipera, bercenarii se urcă fără griji în metrou, iar acesta îi lasă la destinația finală. Glumind puțin, dacă te urci dimineața, să spunem la 6.30, în metrou, din zona de sud, poți trage un somn liniștit până în zona de nord. Știm, pentru că am încercat asta.

Viața de șofer din București e groaznică. Nu doar pentru că mai mereu prinzi aglomerație în drumurile către muncă, școală, mall sau alte locuri, ci pentru că nu găsești locuri de parcare. Răbdarea îți este pusă la încercare de turele pe care le dai pe lângă bloc în aventura de găsire a unui loc liber. Ei bine, în Berceni încă există luxul, dacă îi putem spune așa, de a găsi locuri de parcare mai ușor ca în alte locuri. Pe lângă cele ocupate de cei cu abonamente, dispunerea străzilor permite și „ghinioniștilor fără abonament să dea de un spațiu unde să-și poată lăsa mașina.  

Viața e ca o petrecere-n Berceni: ori îți place, ori te temi

Am auzit că, mai demult, Berceniul era privit drept un cartier nu foarte sigur. Din 2017, de când stăm în acest cartier, nu am văzut vreun incident de proporții. La Sudului, Apărătorii Patriei sau Nițu Vasile este multă liniște și fiecare pare că își vede de treaba lui ziua, dar și noaptea. 

Zona verde din Berceni și din întreg Sectorul 4 poate nu e vizibilă pentru mulți, dar ea există. Stăm într-o zonă cu grădini și mulți copaci chiar în fața blocului. Între primăvară și vară, ne copleșește parfumul de tei și de salcâmi. Este adevărat că Berceniul nu are nici Parcul Titan, nici Parcul Herăstrău, dar are (re)sursele sale de spațiu verde.  

Deși locuim aici deja de ceva vreme, nu simțim că am avut timpul să explorăm tot ce mai ascunde cartierul. Ne încurcă și delimitarea și ne punem des întrebarea: de unde începe și unde se termină Berceniul? Poate că ne ajută bercenarii cu ștate vechi, pentru că există suficiente surse de documentare dacă vrem să pornim într-o explorare serioasă. Printre altele, amintim doar de site-ul Berceni de poveste, unde puteți și voi găsi atât informații de actualitate, cât și povești frumoase, interesante sau stranii din istoria cartierului.

Harta cartierului Berceni în 1942, via Berceni de poveste

Ce ne propunem noi, prin #PoveȘtiriDeCartier, este să ajungem la micile afaceri care dau viață cartierului. La oamenii care continuă o moștenire de familie sau la cei care au lansat inițiative noi. Încet, încet, am adunat câteva recomandări și idei și am surprins, printre altele, faptul că în zonă își are sediul o editură autohtonă care publică în proporție covârșitoare autori români de SF & Fantasy, dar și o curățătorie tip wet clean, care tratează hainele la fel de blând cum își tratează și clienții. PoveȘtirile lor le-am scris deja în cadrul pilotului acestui proiect, însă mai sunt destule care abia așteaptă să fie publicate. Voi ne puteți fi de mare ajutor, și așteptăm sugestiile oricui.

Materialul pe care l-ați citit face parte din seria documentară #PoveȘtiriDeCartier și a fost scris de Iulia Dromereschi și Radu Eremia, coordonatorii proiectului. Fotografia de cover a fost făcută de Iulia. Acest proiect-pilot s-a desfășurat cu sprijinul Funky Citizens.

5