Din 1986, festivalul Posada Rock are loc anual la Câmpulung Muscel. Numărul de oameni care vin să trăiască atmosfera aparte crește progresiv. Se bucură și de o porție de mici buni și văd atât trupe underground, cât și mai cunoscute, de pe scena diversă și mereu în evoluție a rockului românesc și internațional.
Să vă fie clar: eu nu ascult mult rock. Sigur, îmi place muzica. Și sunt foarte versatil din punctul ăsta de vedere, dar uneori aveam impresia că eu și cu rockul n-am avut niciodată o conexiune demnă de admirat. Lăsând gândurile acestea la o parte, am venit la Posada Rock alături de Teo (colega mea de redacție), ca să vă spunem ce-am văzut pe aici și de ce ar trebui să veniți și voi.
Am luat trenul, cu chiu cu vai, spre București, iar din București am venit direct la Câmpulung, pregătiți pentru,,ringul de dans” al iubitorilor de muzică rock.
Vremea? Groaznică. Muzica? Incredibilă. Mâncarea? Puțin cam scumpă. Da, tocmai am resuscitat o memă veche. Dacă îmi acordați o secundă, o pun la loc și revin.
*5 minutes later*
Unde am rămas? Cred că am uitat, dar o să mă prefac că știu. După cum ziceam, a fost o adevărată aventură să trecem prin noroiul stadionului ca să ne luăm badge-urile și brățările (care au un design super drăguț). Odată settled in, am dansat printre stropii de ploaie spre părți diferite ale festivalului, să observ cum funcționează totul, în timp ce Teo făcea poze supermișto trupelor care cântau.
Bineînțeles, în față era amplasată frumos scena, unde câte o trupă din concurs venea să cânte două (sau chiar trei) piese, însă din cauza timpului limitat, nu apucau tare mult. Aș fi vrut să le putem asculta pe îndelete, dar presupun că avem la îndemână piesele lor și pe Spotify.
Jurnalul unui rocker amator
În prima zi, am ascultat primele cinci trupe ale concursului: Exterminator, Doomsday Astronaut, Zgripsorum (despre care a scris și Teodora aici), Magnetic și Taking Back August (despre care puteți citi materialul realizat de Ilinca în 2021, tot la Posada Rock, aici). După, am dat din cap agresiv la celelalte trupe mișto care au venit: Gunshee, White Walls, Persefone și Venom. La White Walls m-am simțit extraordinar, iar atmosfera was definitely rocking, mai ales că din ce în ce mai mulți oameni au început să se adune spre seară.
În timp ce trupele cântau, ne-am făcut puțin timp și pentru restul stand-urilor. Standul cu merch (n. red. – marfă de vânzare) era destul de interesant: de la sticle de vin marca Posada și tricouri cu trupele preferate, până la pene de chitară. Puteai să găsești multe chestii super, fix pentru iubitorii de rock. Am dat și de câteva modele de bocanci impecabili. Ar fi fost numai buni pentru umblat prin iarba și noroiul stadionului.
Ploaia nu ne-a oprit din a vizita și standul cu mâncare, plin de mici, cartofi pai, cârnăciori, murături și sosuri diferite. Aici am făcut o pauză și am luat niște mici suculenți și o porție de cartofi pai. Fun fact: era să-mi zboare caserola cu mâncare pe lângă masă, căci vântul n-a fost de partea mea! Restul oamenilor fie mâncau, fie dădeau din cap pe beat-urile agresive ale rock-ului. Pentru câteva minute, m-am simțit ca acasă. Muzica era bună, oamenii pașnici, iar mâncarea, fix ce trebuie. Păcat de vreme, care a decis să nu fie în favoarea noastră și ne-a lăsat baltă (la propriu, amândoi am ajuns uzi la cazare.)
Prima zi a fost despre atmosferă și despre ce se întâmplă aici. După cum se vede, se întâmplă multe, iar nouă ne place. Muzica plină de viață, concurenții carismatici și ploaia haotică definesc o mare parte din festival.
A doua zi va fi despre oameni, despre cei care contribuie prin tot felul de mijloace să facă festivalul Posada Rock unul cât mai entuziasmant și memorabil. Ce ziceți, sunteți curioși despre cine vom vorbi?
Material de pe teren de la corespondentul nostru, Alex Bodnar (Sighetu Marmației)
Editare și layout: Ilinca Matei (coordonatoare dept. #muzica)
Corectură: Iulia Dromereschi
FOTOGRAFII DE TEODORA MOSCU