Pictură de Romulus Boicu © Romulusboicu.com

PORTRET DE SCENOGRAF: Printre prietenii imaginari ai lui Romulus Boicu

Romulus Boicu (n. 1 iunie 1986) este un artist multidisciplinar din Piatra Neamț, licențiat la București și stabilit la Paris. Într-o zi, spre finalul lui ianuarie, am convenit să ne auzim pe zoom, dată fiind distanța, pentru un interviu-portret-discuție-liberă-catch-up-session. Șase luni mai târziu, de ziua lui, apare acest material. Sper să îi poată cuprinde talentul, reușitele, gândurile și pasiunile cât mai bine. La mulți ani, Romulus! 


[Romulus își descrie personajele din picturi drept „prietenii lui imaginari”]
Poză cu și de Romulus Boicu © Romulusboicu.com

De la început 

Romulus Boicu a copilărit pe Strada Pictor Nicolae Grigorescu, în Piatra Neamț. Poate că i-a fost predestinat să aibă o carieră de artist. Locurile de la poalele munților și de pe malul Bistriței i-au rămas adânc impregnate în memorie, alături de toată libertatea pe care i-o ofereau acele vremuri. Se plimba departe de casă, în completa siguranță a acelor ani, până la malul Bistriței sau a lacului din zonă, la ștrand și chiar în cimitirul orașului, unde era liniște și frumos. 

Despre adolescență, Romulus spune că a fost o perioadă de tranziție haotică, cu bune și cu rele, dar pe care n-ar schimba-o în vreun fel. Prietenii din copilărie nu și i-a prea păstrat, deși a rămas în contact cu ei mult timp. Distanța a fost cauza principală a acestor separări. În schimb, Romulus încă ține legătura cu un prieten cunoscut la grădiniță. 

 

Pictor am vrut să fiu de când mă știu, și încă mai vreau”

 

Scenografia a descoperit-o mai târziu. Printr-un prieten de familie din lumea teatrului, Romulus a ajuns să crească în Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, înconjurat tot timpul de actori, scenografi și regizori. Totuși, nimeni nu i-a explicat cum stă treaba cu scenografia. De-abia prin 2008-2009 s-a hotărât să aleagă această profesie. 

Romulus are deja 13 ani de studii de specialitate. A urmat Liceul de Artă din Piatra Neamț din clasa a cincea, pentru că oferea cursuri de artă și la nivel de gimnaziu. Ajuns în capitală, a terminat Facultatea de Arte Decorative și Design București, secția Artă Murală, și ulterior un master la aceeași secție.  

Inițial, Romulus, „adolescentul credul”, s-a gândit să dea la Arhitectură, pentru care s-a și pregătit o perioadă de timp. Avea o vedere foarte bună în spațiu, înțelegea destul de bine desenul tehnic, iar de-abia după această facultate dorea să se înscrie la UNARTE, secția Pictură. La finalul liceului, un prieten bun, mai mare cu vreo 4-5 ani, Remus (coincidențele apar în lanț!), l-a sfătuit să dea la Murală. Fiindcă-i era un fel de mentor, Romulus l-a ascultat și acum spune că a fost cea mai bună decizie. Îi va fi recunoscător toată viața. La facultate a picat într-o grupă foarte legată și bună. 

 

 Citește și un interviu cu Carmen Lidia Vidu (de Livia Almășan)

Cine l-a format  

Romulus nu se sfiește să numească, printre influențele sale, două mari personalități ale artei: Dali și Tim Burton, ale căror laitmotive se pot regăsi în creațiile lui. Pe de altă parte, și desenele animate vechi, ale anilor ´50, și-au pus amprenta asupra identității sale ca de artist. Nu personajele în sine l-au fascinat, ci absurditatea lumilor din acele animații. Toți cei care lucrau la desene precum Buggs Bunny sau Droopy aveau o imaginație impresionantă. Universul animațiilor vechi avea posibilități infinite, iar asta i-a plăcut cel mai mult. Era o libertate asumată, ce întrecea cu mult lucrurile pe care le vedea la vârsta aia sau mai târziu în viață. Acele desene l-au învățat să nu-și impună limite și, să fie conștient că se poate duce oricât de departe vrea. 

 

N-au fost o influență directă, mai mult mi-au arătat că în imaginație și în gândire poți avea libertate deplină”

„Feelings, family, money, work, life, time” – Romulus Boicu © Romulusboicu.com

Din teatru, Romulus îmi dă trei mari nume care l-au inspirat dintotdeauna: Dragoș Buhagiar, Alexandru Dabija și Silviu Purcărete. Pe Dragoș Buhagiar l-a cunoscut copil fiind, prin ´92, când a făcut „Orfanul Zhao”. Deși n-a fost o neapărat o influență, Buhagiar semnifica ceva spre care a tins. Tot în perioada aceea l-a cunoscut și pe Alexandru Dabija, fiindcă a avut norocul să copilărească în teatrul din Piatra într-o perioadă foarte bună a lui. În legătură cu Purcărete, Romulus este mândru că două schițe făcute de el au ajuns în proiectul decorului din filmul „Undeva la Palilula”.  

„Personaj” de carte 

Veștile despre cartea Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu au venit ca o surpriză imensă, deși totul a pornit de la articolul din revista Teatrul Azi. Romulus nu se aștepta să regăsească atâtea referințe despre ce a lucrat în scenografie, ba chiar și în arta plastică, într-un material așa de lung. Acum, că a apărut și volumul, a avut un moment de „Wow, numele meu este într-o carte!”.  

 

Cum a luat naștere și cum s-a dezvoltat ultimul său spectacol 

Despre procesul de lucru la Amadeus, Romulus îmi spune că a început de la distanță, cu videocall-uri și cu zoom-uri. Alejandro Durán a venit din Columbia la București, unde a avut o premieră, apoi a plecat la Miercurea-Ciuc. Curând a ajuns și Romulus în oraș, iar întâi și întâi s-a apucat de costume. A avut noroc cu Emília Égei, asistenta de costume, fără de care n-ar fi reușit să ducă atâta muncă. 

 

Posterul spectacolului © Romulusboicu.com

Pe de altă parte, producția decorului nu a fost așa de complicată. Acesta constă în niște panouri de pânză, înalte și ușoare, ce pot fi manevrate peste tot pe scenă. Prototipul era altul, dar acela nu funcționa tehnic, așa că a rămas forma curentă a panourilor valabilă. Revenind la costume, aici lucrul și producția au durat cel mai mult. A fost folositoare garderoba vastă a teatrului, fiindcă nu aveau destul timp pentru confecționarea tuturor costumelor. 

Pornind de la elemente din garderobă, Romulus și-a dat seama că poate transforma piesele în așa fel încât să pară din acea epocă. Totuși, unele costume au fost create de la zero, pentru a fi mai deosebite și pentru a da claritate personajului. La fel ca la Odorheiu Secuiesc, echipa era foarte faină și dornică să muncească, lucru pe care îl întâlnește rar. În ciuda acestui fapt, existau adesea întrebări, pentru că multă lume nu înțelegea ce vrea el, ca scenograf, să facă. Câteodată nici măcar regizorul nu înțelegea, îl compătimește Romulus pe Alejandro. Costumele au fost aduse târziu la scenă, din cauza greutății și complexității lor. Pentru că trebuia să fie ajustate continuu, le dădea actorilor să le încerce, pentru a le vedea mișcarea. Ce-i drept, doamnele de la croitorie nu erau tocmai încântate. 

 

Scenă din Amadeus © Csikijatekszin.ro

 

Efort creativ plurilingv și pictură manuală în echipă

Conversațiile pe parcursul zilelor de lucru decurgeau în mai multe limbi, o provocare pe care Romulus a trecut-o cu brio. Cu regizorul, deși columbian, vorbea în română (fiindcă petrecuse a petrecut câțiva ani la București). Cu Alejandra Balboa, coregrafa spectacolului, originară din Spania, se înțelegea în engleză. Cei doi conversau în spaniolă între ei. Cu Emília discuta în engleză, fiindcă ea știa foarte puțină română. Restul foloseau maghiara pentru a comunica. Din cauza acestei situații întortocheate, la un moment dat Romulus a ajuns să vorbească în engleză și cu cei care știau română. Totuși, experiența a fost deosebită.  

Din culise, Romulus îmi prezintă o întâmplare neobișnuită, parcă desprinsă din vremuri de mult apuse. El își dorea să picteze manual niște ornamente pe acele pânze ale decorului, dar timpul era limitat. Așa a ajuns să rămână în teatru după repetiția de seară, pentru a termina pânzele în timp util. Ușor-ușor, au început să i se alăture oameni din toate posturile teatrului, căutând să-l ajute cumva. În prima seară erau doi, în a doua trei-patru. Era și o atmosferă plăcută de lucru, acompaniată de muzică și povești. A fost un moment fenomenal, greu de uitat. 

 

Scenă din Amadeus © Csikijatekszin.ro

 

Amadeus nu se plimbă încă prin țară, deși ar exista două ocazii să ajungă cel puțin prin sud: FNT și Festivalul de Teatru Maghiar de la Odeon. Spectacolul lui Romulus de acum doi ani a ajuns la Odeon, deci nu este chiar imposibil. Totuși, punerile în scenă produse în această zonă geografică ajung să se învârtă regional, chiar dacă au supratitrare. Într-o notă pozitivă, Amadeus s-ar putea să ajungă în primăvara aceasta la un festival de teatru din Ungaria (nota redacției: Pe 25 iunie, spectacolul va ajunge la Kisvárda). 

 

Afișe de teatru surprinzătoare 

Romulus creează afișe pentru spectacole de mult timp, dar în ultimii ani a primit din ce în ce mai multe comenzi. A lucrat pentru multe teatre și spectacole, în special la cele la care este scenograf. Ce îi place mai mult, spune el, este că recent s-a orientat spre a face afișe din desene de mână. Consideră foarte tare încrederea pe care oamenii o au în afișele făcute manual, pe hârtie. Odată gata afișul, îl scanează și apoi îl mai prelucrează unde este nevoie. Digital se poate juca cu ușurință cu luminozitatea, compoziția și textul afișului. 

 

Afișul spectacolului „Novecento” de la Teatrul Apropo © Romulusboicu.com

 

Uneori, comanda vine însoțită de o idee specifică, dar nu mai mult de atât, fiindcă Romulus preferă să aibă libertate cât mai multă. Când se pune să picteze, are multă încredere în sine și în propria imaginație. 

 

Am în minte ceva ca o roată din-aceea de joc, doar că având imagini. Dau un fel de „căutare” prin imaginile din imaginația mea. Am nevoie și doar de un fir, oricât de mic ar fi, și mă ghidez după el. Tind să am încredere în acea idee, fiindcă de obicei vine de undeva din subconștient.”

 

Pe parcurs, nici el n-are atât de mult control, iar asta ține să le specifice și oamenilor care comandă. Pleacă cu un anume gând, dar se poate transforma în altceva. Până acum afișele au ieșit foarte bine. Și el, și oamenii sunt mulțumiți, iar asta este cel mai important. Prin București, afișe de-ale lui Romulus pot fi văzute la Teatrul Apropo, la Teatrul Dramaturgilor și la Festivalul de Teatru Fringe. Apar și unele mai vechi la Teatrul de Artă. 

 

Afișul spectacolului „Flori” – episodul 1 din „Trilogia Minelor” de la Teatrul Dramaturgilor Români © Romulusboicu.com

 

Scurtă introducere în procesul creativ

Despre structura picturilor sale, de la gând până la pânză sau hârtie, Romulus afirmă că nu se ajută niciodată de schițe. De obicei, când vrea să facă o lucrare, se folosește de acea roată de imagini. Alteori, îi vin idei în timpul zilei și încearcă să pornească de acolo. Mai există și situația în care începe cu niște coordonate simple, precum ceva mic, ceva complex, ceva alb-negru. Cel mai des este loterie, îmi spune amuzat. 

 

„Ostrich. Meh!” – Romulus Boicu © Romulusboicu.com

În picturile sale, a început doar cu tuș negru. După, a introdus cafeaua și a continuat așa destul de mult. Ulterior, a început să pună culori, fapt de care acum nu poate scăpa. Mai reușește doar în cazul picturilor mici să le țină alb-negru. În rest, mâna îi tot alunecă spre culori, iar el nu o poate opri. Deși și-a găsit coerența stilistică, încă dorește să experimenteze, mai ales în ce ține de tehnică. Romulus îmi oferă un teaser: la următoarele picturi probabil se va observa o schimbare. 

 

Despre fotografie, sculptură și teatrul care merită atenție  

Romulus consideră portretele umane drept preferatele sale. Deși a luat o pauză mare de la fotografie, îi place în continuare să o practice. Pe lângă fotografia de teatru, adoră să surprindă ceva mai personal în cadrele sale. Niciodată nu încearcă să regizeze sau să pună oamenii „să stea la poză”, așa ar fi doar sec, spune el. 

Recent, a descoperit un grup de Facebook unde fotografii caută modele, iar modelele caută fotografi. Nimeni nu plătește, dar ambele părți câștigă fotografii de calitate. Așa a găsit Romulus câteva persoane pe care le-a fotografiat. Unele chiar aveau experiență în fața obiectivului, iar asta a făcut o diferență mare și pentru el ca fotograf. De asemenea, și-ar mai dori să facă poze actorilor și chiar recent s-a întâlnit cu unul francez pentru câteva. 

 

Fotografie de Romulus Boicu © Romulusboicu.com

 

Parisul îi oferă o multitudine de fundaluri impresionante pentru fotografii. Nici măcar nu este nevoit să caute ceva deosebit pentru a găsi un background frumos. 

La sculptură Romulus se gândește adesea, mai ales pentru că este una dintre artele sale preferate. Regretă cumva că n-a apucat să o studieze mai în profunzime, dar își dorește să o experimenteze în adevăratul sens al cuvântului. Se referă la sculptura clasică, cu dalta, chiar și în lemn. Chiar dacă fără studii specifice este complicat, își dorește să încerce cândva. 

 

Sculptură de Romulus Boicu © Romulusboicu.com

 

La un moment dat plănuiește și să facă niște bronzuri, care sunt ceva mai simple. Pe acelea doar le modelează, le duce la turnătorie și cei de acolo toarnă bronzul. Un alt impediment ar fi lipsa unui atelier, iar sculptură fără atelier se face mai greu, spune Romulus. 

 

Câteva recomandări

L-am rugat să-mi dea câteva recomandări de spectacole pentru necunoscători. Romulus a spus că depinde de persoană și de motivul absenței din sala de teatru. Totuși, imediat l-a menționat pe Radu Afrim, un regizor potrivit pentru cei cu impresia că teatrul e o artă moartă, ori din contră, pentru cei ce caută un text clasic, dar cu o regie inteligentă și o distribuție deosebită. Pentru iubitorii avizi ai teatrului, Romulus propune un drum la Sfântu Gheorghe, Odorhei sau Miercurea Ciuc, unde există niște trupe foarte bune, cu spectacole impresionante. 

Spectacolul cel mai drag îi este „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de la Odorheiu Secuiesc. Acest proiect i-a apărut în viață într-un moment foarte bun, la final de pandemie. De asemenea, tot procesul de lucru a mers strună, de la cap la coadă. Nivelul de stres era la 20%, chiar și în ultima săptămână, înainte de premieră, când de obicei oamenii au deja nervii întinși. Și oamenii erau de treabă, și orașul i-a plăcut cât a stat acolo. Per total, s-a simțit foarte bine, iar spectacolul a ieșit fabulos. Este unul dintre proiectele de care este cel mai mândru. 

 

Scenă din spectacol © Csikijatekszin.ro

 

Pentru viitorul apropiat (ori deja trecut) 

Referitor la planurile sale pentru 2024, Romulus îmi vorbește despre un târg de artă de la Londra la care ar dori să ajungă. Ar vrea să meargă acolo cu câteva dintre lucrările sale, pentru a testa un pic piața internațională. Acesta din Londra este printre cele mai mari din Europa, așa că prin participare își poate da seama dacă există interes pentru tablourile sale. Târgul se ține de trei ori pe an, dar până acum de fiecare dată a intervenit ceva ce l-a împiedicat să se ducă. 

În weekendul 27-28 ianuarie s-a ținut un târg asemănător la Paris, și Romulus a mers pentru a-și face o idee și despre piața din Franța. A mai participat înainte la astfel de inițiative, dorind să vadă cum se vinde arta în Franța. Deși nu a fost surprins neapărat plăcut, a observat că la finalul zilei este doar un business și acesta. 

Pe plan profesional, Romulus ar mai avea o propunere de onorat rămasă de anul trecut, tot de la Miercurea Ciuc. Stă ceva mai prost cu timpul anul acesta, dar rămâne deschis și s-ar duce bucuros, mai ales dacă este vorba de un proiect pe placul lui. 

 

Despre ce te face cu adevărat om: muzica 

Aici, Romulus nici nu știe de unde să înceapă. A crescut cu rock-ul anilor ´60,´70, ´80 și nu l-a mai părăsit de atunci. În timp, preferințele sale s-au diversificat. S-a dus și în zona de hip-hop sau muzică electronică. De câțiva ani ascultă rock alternativ, iar când are o anumită stare, preferă blues-ul. Apreciază jazz-ul și uneori dă o șansă inclusiv muzicii simfonice. Are câte un playlist pentru fiecare mood, iar Spotify-ul este ca un soundtrack pentru viața sa. 

La cât de multă muzică ascultă, se poate spune lejer că este pasionat. Gustul său este schimbător, dar întotdeauna a prețuit o formulă clasică a pieselor, ce poartă calitate și vocal, și instrumental, și liric. Romulus este de părere că muzica nu se ascultă pentru trupă sau artist, ci pentru ce transmite, oricare ar fi acele sentimente. A reușit să integreze muzica în orice activitate, inclusiv când pictează, spală vase, merge cu mașina sau lucrează pentru teatru. Și-a dat seama chiar că nu are același randament fără un fundalul melodic.  


 

Flash Questions

 

Cum te-a primit Franța? 

Pot spune că m-a primit, dar este foarte greu să schimbi țara. Pe partea de teatru sunt cele mai mici șanse să găsești ceva de făcut, fără relații, dar la un moment dat probabil voi reuși să intru în acest cerc. În rest, așa greu cum e, îmi place foarte tare. Îmi place Franța ca țară, îmi plac locurile ei. Mi se pare frumos peste tot. 

Explică-ne, în cuvintele tale, diferența dintre scenarist și scenograf. Înainte să râzi, să știi că lumea face des confuzie între ele! 

 Râd, da, dar o pățesc foarte des, încât am ajuns să nu mă mai prezint așa. Deși e aparent simplu, lumea nu se gândește la semantică. N-am stat niciodată să caut exact, dar scenograf = „sceno” și „grafie”, grafică a scenei, iar „scenarist” vine de la scenariu, adică cel care scrie scenarii. 

Care ar fi activitatea ideală pentru tine într-o după-amiază liberă? 

O cafea de specialitate, bună, însoțită de o plimbare =) Nu sunt foarte pretențios. 

Cât de important este mentoratul într-o carieră ca a ta? 

Cred că destul de important, îți dă un scop, un țel, un punct pe harta ta unde vrei să ajungi sau, cel puțin, încotro s-o apuci. Uneori îți poate „spune” și cum să parcurgi acel drum. Ești norocos, zic eu, dacă iți găsești un mentor sau măcar o persoană la care să aspiri. 

Cum e viața ta de familie? 

E foarte faină și neașteptată. Vine ca o mare surpriză. Nu contează dacă ai sau nu așteptări, pentru că oricum se va da totul peste cap. Totuși, este foarte greu, iar asta nu ți-o spune nimeni dinainte. În ciuda acestui adevăr, vine și cu foarte multe satisfacții. 

 


 

La final, Romulus mi-a spus câteva cuvinte despre un lucru pe care îl consideră foarte important: relaxarea, chill-ul. Dacă ești relaxat/ă și transmiți acest lucru, nu doar că se și întoarce, dar oamenii sunt și mai OK cu tine. Consideră că, așa, lucrurile se fac mai fain. Nu neapărat mai ușor, dar mai fain. Chiar dacă se stresează ușor, și-a dat seama că este foarte important să fii relaxat, în tot și în toate. În plus, crede că este și sănătos pentru minte și corp. 

 

Îi puteți urmări activitatea pe:

Instagram – @romulusboicu, contul principal, și @romulusboicu.lens,  contul de fotograf

Facebook – @romulusboicu.art

romulusboicu.com


Portret realizat în urma interviului și discuțiilor succesive de Mara Moraru (departament #creativ – teatru)

Editare & corectură de Iulia Dromereschi

Layout de Mara Moraru

0
Mara Moraru
Pasiunile ce îmi conturează personalitatea într-o proporție semnificativă sunt literatura, teatrul, cinematografia și studiul limbilor străine. De asemenea, iubesc plimbările matinale, cafeaua bună și interacțiunile cu oameni plini de viață.