Alexandru-Valentin Condurat este muzică pe două picioare: în timp ce venea în trombă spre mine, pe stradă, în capul meu răsuna muzica lui Snoop Dog și Eminem. Întruchipează freestyleul: fie teatru, fie muzică, fie stil de viață.
Alex Condurat este un individ nonconformist și improvizație pură. Este un căutător fără încetare:
Aportul cel mai mare al trupei de teatru era că am descoperit alți copii din alte zone. Cu o libertate mai mare de a se exprima, care se îmbrăcau altfel, arătau altfel, vorbeau altfel. Atunci mi-am dat seama că, stai, poți să fii și altfel. Fără să trebuiască să te încadrezi neapărat în normă. Era o chestie pe care n-am conștientizat-o decât la final. Ah, OK, se poate trăi din asta. E un mijloc de trai, o opțiune.”
De unde năzuința de a fi actor
Așa este Alex, cel care nu a vrut să fie actor dintotdeauna. În copilărie, a fost tentat de mai multe profesii: profesor de limba română, doctor, tâmplar sau pilot de avion de vânătoare. Pe ultima și-a dorit-o cel mai mult, însă din cauza unor probleme de sănătate cu care s-a născut, nu era apt să se înroleze. „Iacătă, teatrul este acest mediu în care toate posibilitățile rămân deschise. Acolo poți să fii ce vrei să fii.”
Punctul său de plecare în actorie a fost trupa de teatru din liceu. „Am dat audiție, am luat, am intrat în trupa de teatru (asta în clasa a noua). Ușor-ușor, în primă fază era doar un mediu mișto în care să te aduni cu oameni pe care îi semi-cunoșteam deja. Orașul meu (Vulcan, Hunedoara) e un oraș mic, toată lumea cunoștea pe toată lumea.
Trupa de teatru se numea Theatron, era coordonată de Iliana Lascău (profesoara de engleză) și de Gabriela Sima (profesoara de geografie). Pregătirile la grupă le făceam cu soțul profesoarei de geografie, Mihai Sima, actor la teatrul din Petroșani. Cu el am umblat pe la festivaluri, am ieșit din orașul micuț. Ce m-a lovit pe mine cel mai tare era că adolescenții cu care ne întâlneam prin intermediul experiențelor ăstora aveau o libertate de expresie personală mult mai mare decât ce știam eu la vremea aia.”
După ce a dat adminterea la Sibiu și la București, dar nu a intrat, a stat un an acasă. Apoi, a venit la Cluj. Nu cunoștea oameni de teatru și nu s-a pregătit cu nimeni. După cum mi-a spus, la Cluj: „(…) simțeam căldură, înțelegere. Oamenii erau mai pe filmul meu la Cluj decât în restul părților unde am dat admitere. N-am avut așteptări. M-a surprins total și mi-am găsit locul.”
Câteodată este un refugiu, câteodată a job that you have to do
Pentru Alex, munca e uneori un refugiu, iar în acele momente trage de sine tare. Are și momente când munca e muncă: a job that you have to do. Are tendința să fie workaholic – marele său task e să încerce să gestioneze mai bine timpul personal/ timpul în care lucrează.
Munca de actor e nenormată: nu are un orar fix. Poate să lucreze o lună la foc continuu, să aibă spectacole, și între ele, în fiecare zi, repetiții. Uneori „are poftă de creat”, dar există și momente în care trebuie să-și facă treaba cât mai bine posibil. „Nu e tot timpul fluxul asta de inspirație, vibeul creator.”
Alex are o metodă unică de a se conecta cu rolurile primite. Și-a dat seama, în timpul facultății, că are nevoie de o perioadă mult mai lungă de timp să înțeleagă cum merge treaba, cum funcționează ceva. În primă fază, desfășoară mai mult analitic procesul, ca mai apoi să poată fi spontan și creativ.
La începutul repetițiilor, este „praf și pământ”, iar după, lucrurile capătă contur. De foarte multe ori, preferă să facă și să propună la scenă un volum mare. Asta ca persoanele cu care lucrează, partnerul/a de scenă sau regizorul/oarea să aibă de unde tăia sau modifica. Undeva, după mijloc, spre final, îmi spune el, încep să se așeze lucrurile. Atunci începe să se bucure din plin de procesul creației. „Sunt foarte multe căutări.”
Teatrul Național „Aureliu Manea” din Turda
Din punct de vedere al partiturii de actorie, la Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda există mai multe spectacole în care joacă Alex. Două dintre ele, și cele pe care le-am discutat împreună, sunt: Patima (2022) – aici îl joacă pe vărul personajului principal, Tofana, Sbilț – și Don Juan moare ca toți ceilalți (2023), în care joacă gardianul. Ambele spectacole sunt regizate și adaptate dramaturgic de Luana Hagiu.
Descrierile pe care mi le-a oferit Alex în legătură cu spectacolele sunt următoarele. „În Patima este vorba despre niște legături familiale destul de ciudate. Piesa, ca scriitură, are o tușă feministă. Spectacolul în sine, de altfel, este printre puținele care au drept punct central un personaj feminin care pune în mișcare întreaga acțiune. Zbilț este un fel de aghiotant. El rezolvă. El face rost de chestii – pentru tine, pentru el.”
În Don Juan se pune problema mitului. Mitul lui Don Juan este întemnițat și condamnat la moarte. În închisoare este vizitat de mai multe mituri – femei. Gardianul e cel mai puțin mit din personajele prezente. În istorie tot timpul există un gardian, un paznic. El e mult mai împământenit în realitate. Ca paralele: pe cât e Sbilț de crud și fără scrupule, pe atât de inocent este celălalt personaj.”
Primul spectacol pe care l-a făcut la Turda, însă, a fost Trix Show, când era încă în anul II de facultate. Acolo face beatbox și asigură atmosfera sonoră a spectacolului printr-o serie de improvizații. Alt spectru din viața lui, pe lângă actorie, este muzica.
Pandemia: cum continui să fii creativ și productiv
S-a apucat de muzică mai serios în pandemie, când era angajat deja la Turda. Propunerea de angajare acolo a venit în momentul când a terminat facultatea. După a venit pandemia, iar el a rămas angajat, doar că intrarea în carantină a însemnat șomaj tehnic. Nu putea ieși din casă, ceea ce îl făcea să se simtă blocat artistic.
Povestea începe așa: în anul III și-a cumpărat un loop station (o consolă pe care poate să facă muzică, și beatbox). La final de facultate, a făcut un one-man show numit Safe Zone. A fost prima lui experiență cu muzică în zona de teatru. (N. red.: plănuiește să-l reia, la un moment dat).
Apoi a venit pandemia și avea instrumentele astea. S-a apucat să cânte prin casă. A ajutat faptul că pe vremea aia stătea în apartament cu Raul Stan, care cânta rap și l-a motivat. De aceea, când a apărut call-ul de la Fresh Start, s-a gândit: „Ar fi cool să încerc.”
It’s a Fresh Start!
A candidat pentru dublu rol, ca actor și ca muzician. Ca actor, nu a fost acceptat, pentru că era deja angajat la Turda. A luat pe muzică: „Iacătă, un moment în care pot să mă încerc”. Spectacolul lui de suflet este Restul vieții noastre, în regia lui Alin Neguțoiu – prima oară la Fresh Start și prima oară când a făcut muzică integral.
Citește și „Partea 1. Iubirea”: Un spectacol care doare, dar vindecă
La Reactor, a mai făcut muzică live și pentru: Partea I: Iubirea, în regia lui Petro Ionescu care, ca tot unitar, este spectacolul lui preferat, și pentru Sub apă, regizat de Olivia Grecea, într-o zonă mult mai submersivă. Iar pentru Gliese 445, în regia lui Raul Coldea, a făcut doar muzica.
Alex a supraviețuit în pandemie cu… muzică. A fost un moment în care și-a dat seama și cât de mult contează pentru el componenta umană – a locuit cu încă doi prieteni, lucru care i-a oferit sprijin și confort. După aceea, s-a mutat singur și și-a dat seama că va trebui să pună mâna pe telefon și să-și sune prietenii dacă vrea să socializeze.
A lucra la un teatru de stat/ a lucra la un teatru independent
Experiența lui Alex într-un teatru de stat începe cu oameni care pregătesc costumurile și decorul. Acolo, actorul doar trebuie să învețe textul și să joace. În teatrul independent, în funcție de posibilitățile spațiului respectiv, ai mai multe responsabilități: lumini, decor, sunet – „Toată lumea are grijă de același copil când vine vorba de un anumit spectacol si de spațiu. Toată lumea are grijă de tot. Cumva, așa se învață.”
Citește și PORTRET – Cătălin Florea: Un cuvânt care mă descrie este „verde”
Lui i se pare foarte folositor. Îl ajută să înțeleagă un pic mai bine procesul unui spectacol, fiindcă știe cum să facă lumini și muzică. De exemplu, dacă are repetiții la Turda și ceva nu funcționează, știe ce se întâmplă și detaliile din spatele rezolvării problemei.
Momente speciale din cariera lui
„Ca paranteză amuzantă: am salvat odată viața doamnei Mariana Mihuț, la Interferențe.” A prins-o din cădere după ce aceasta s-a împiedicat. Apoi a urmat un schimb de: „Ce reflexe!” – „Păi, sunt actor.” Nu știa cine era, doar mai târziu și-a dat seama că era doamna Mariana Mihuț, soția domnului Rebengiuc. A plecat după, dar se poate că la un moment dat o să-și aducă aminte ca un actor i-a salvat viața. Era Alex Condurat. Paranteză închisă.
Legat de momentele frumoase, Alex le definește drept cele când „(…) mă simt bine. Efectiv sunt în prezent, acolo. Nu mă gândesc ce a fost sau ce urmează.” După proiectul de la Turda, în anul II de facultate, un moment în care făcea două lucruri în paralel, ambele în domeniul teatrului, a avut o revelație care l-a ajutat foarte mult. Până atunci, avea tot timpul sentimentul că trebuia să demonstreze ceva, mai ales profesorilor săi.
Apoi, profesorul de la clasă i-a zis: „Faci bine ce faci. De acum, cerul e limita.” De acolo nu a mai simțit că trebuie să demonstreze ceva cuiva în meseria pe care o practică. „ Îmi fac treaba cât de bine pot. Muncesc la fel de mult, dar o fac pentru mine, pentru meserie în sine.”
Galeria artei în viața lui Alex Condurat este deschisă: scrie poezie și proză, compune muzică
Alex scrie și compune: se inspiră din frustrări. „Ce m-a făcut să scriu? Frustrări și neîmpliniri.” Ambele au apărut dintr-o încercare de a pune o stare, o trăire sau o perioadă a vieții în ceva.
Muzica, însă, ocupă o mai mare parte a vieții sale. Când vine vorba de artiștii care îl motivează, aceștia sunt mulți și diverși. Vom începe cu Vlaicu Golcea, care e compozitor și regizor, iar acum are un proiect care se numește Teatrul postnațional interfonic. Lucrează cu actori, cu regizori și cu dramaturgi contemporani, și face piese de teatru sonor. Asta i se pare supercool.
Îl mai inspiră un băiat pe care l-a descoperit în pandemie: se numește Marc Rebillet. Acesta a început să facă live-uri în lockdown. Cântă și improvizează „random, foarte funkish, foarte crazy”. Ascultă muzică din foarte multe spectre. Când era mic și mergea la țară, era muzică populară. La nivel sonor auzea Angelina Stoican. Până să intre la liceu, asculta manele. „A fost o perioadă.” După, a descoperit rapul și hip-hopul. A urmat zona electronică, cumva tot spectrul de muzică: rock, orchestra. „Și Subcarpați, bineînțeles.”
Însă pe lista oamenilor care m-au îndrumat spre muzică vreau să menționez că nu m-aș fi apucat fără Bogdan Ghirău. El este cu doi ani mai mic decât mine. L-am întâlnit în trupa de teatru a liceului.”
Astfel, după o pauză de doi ani în care nu a mai făcut beatbox, l-a întâlnit pe Bogdan Ghirău. El cântă la chitară și cu vocea. În pauzele dintre repetiții îl auzea cântând și și-a dat seama că, pe lângă chitară și voce, ar mai merge percuția. După, au început să cânte împreună și s-a perfecționat. „Mi-am format urechea muzicală.”
Faptul că l-am întâlnit a fost șansa ca eu să prind gustul acestei chestii care e azi muzică. S-o și fac, nu doar să o ascult. Îi sunt recunoscător.”
Ideea Centrului de Creație Maidan
„Ideea era de a crea un spațiu care să permită actorilor, regizorilor, artiștilor în general să se desfășoare. Un spațiu în care nu e doar o cameră, ci un spațiu care are dotările necesare ca artistul să se desfășoară normal, printre care și lumini, sunet, etc.”
Alex îmi povestește despre cum le-a venit ideea foștilor lui profesori de facultate: Diana Aldea și Filip Odangiu. Câștigarea unei finanțări le-a permis să o pună în practică, moment în care Filip i-a întrebat pe câțiva dintre studenții săi – printre care și pe el, aflat în anul III pe atunci – dacă ar vrea să fie parte din poveste.
Citește și „PORTRET de artistă: Diana Aldea. Cum a apărut MAIDAN”
El, Diana și încă o prietenă, Sorana, sunt fondatori și au gândit proiectul. Din varianta inițială au mai rămas Alex și Cătălin Florea. Era fix înainte de lockdown – după deschidere, spațiul a funcționat numai trei săptămâni. După ce s-a ieșit din carantină, au reînceput, ușor-ușor, să pună la punct lucrurile: aveau nevoie de fonduri, dar și de activitate. Apoi au început să vină și alți oameni.
Din echipă face acum parte și Codruța Bonta, co-manager și actriță. Oamenii de la Maidan ocupă mai multe roluri: Alex și Cătă, de exemplu, sunt și regizori tehnici, pe lângă actori.
Mai durează un pic până să-și definească identitatea spațiul. Ușor-ușor, avem proiecte care sunt incluzive.”
În zona asta, au avut un spectacol adresat persoanelor cu deficiențe de auz și mai au unul pe același principiu, care urmează să se desfășoare în septembrie, la Timișoara. În repertoriu au un spectacol care se numește Disneilend, bazat în mare parte pe poveste reală a unui deținut. Ultima producție făcută (la momentul interviului) este Constelații, în regia lui Mihai Gligan, la care muzica și luminile sunt făcute de Alex.
Dacă vrei să continui să citești materiale scrise de voluntarx noștri
Despre burnout în viața unui actor
Când vine în discuție subiectul burnoutului, Alex îmi povestește despre câteva momente în care a simțit că a avut nevoie de o pauză. „Când ești workaholic, pauza nu-i pauză.” El, ca persoană, simte nevoia să facă ceva constant tot timpul, iar în perioadele de acest fel era secat de toată pofta de a face ceva.
Oamenii din jurul lui, însă, îl motivează să continue. „Atunci când simt că nu reușesc să fac niște taskuri pentru mine, le fac pentru oameni.” Astfel, se întâmplă o deblocare și iese din starea respectivă. „Mut focusul pe prieteni, pe colegi, pe iubită, așa și trec peste. Trecând peste mă simt și eu mai bine cu mine.”
Ce trebuie să mai știți despre Alex Condurat
Îi place să se dea cu schiurile. A crescut la munte: „pica” muntele pe el și ar fi reprezentat o mare omisiune să nu învețe să schieze. A făcut parkour când era copil, activitate care crede că i-a oferit niște skilluri de care se folosește și acum. Îi mai place baschetul foarte mult, dar și să facă lego.
Ar vrea să încerce:
Să joace într-un film. A mai lucrat cu studenți și a fost anul trecut într-o tabără de film. I-ar plăcea să experimenteze mai mult zona asta. Are experiență pe platoul de filmat și i se pare un exercițiu bun. Nu pentru faimă, ci ca o experiență personală. În plus, ar vrea să facă un spectacol de teatru dans la un moment dat.
Și-ar dori să fie mai bun:
„La tot ce fac. Efectiv. Sunt mai multe, sunt toate.”
Ce le-ai spune artiștilor la început de drum?
„Să facă, să înceapă, să încerce, să experimenteze, să greșească. Să facă mult, că se cerne la un moment dat. Ne întoarcem la făcutul multului: dacă faci mult, ai de unde să mai tai, dar dacă faci puțin, este mai greu să pui peste.”
Ce înseamnă pace pentru tine?
„Pace la mine e pace și iubire. Nu e numai pace, e peace and love. De la caz la caz, pace și iubire pentru mine a însemnat ori un loc unde am habitat o perioadă, ori un om, ori câteodată o stare.
Un soi de liniște, de asta în care poți doar să exiști. Să fii tu fără nicio presiune exterioară. Fără să simt nevoia eu, Alex, să fiu altcineva decât sunt. O stare care îți permită să și fii goofy, să greșești, dar să și crești în același timp în interior.”
Un interviu-portret realizat de Boglárka Kovács (redacția #cluj)
Editare & layout de Teodora Dumitroaea
Corectură de Iulia Dromereschi