Pe urmele flăcării aprinse de Hafsah Faizal – o recenzie

Zafira se deghizează în bărbat și își spune Vânătorul când se aventurează în pădurea blestemată a ținutului Arz, pentru a-și hrăni poporul. Nasir este Prințul Morții și îi asasinează pe cei suficient de nebuni să-l înfrunte pe autoritarul său tată, sultanul. Dacă oamenii vor descoperi că Zafira este fată, toate realizările ei vor fi zadarnice; dacă Nasir va da dovadă de compasiune, tatăl lui îl va pedepsi cu brutalitate. Și Zafira, dar și Nasir sunt adevărate legende în regatul Arawiyei ― dar niciunul dintre ei nu-și dorește asta.


Războiul stă să izbucnească, în timp ce ținutul Arz se extinde  în fiecare zi. Cucerește pământul și îl absoarbe în umbra sa. Când Zafira pornește în căutarea unui artefact pierdut care să redea magia lumii sale aflate în suferință și să oprească Arzul din expansiune, Nasir e trimis de sultan într-o misiune asemănătoare: să recupereze artefactul și să-l ucidă pe Vânător. Dar un rău străvechi se trezește la viață în timpul călătoriei lor, iar obiectul pe care ei îl caută ar putea deveni o amenințare mai mare decât își pot imagina.

Pe urmele flăcării este, în cuvinte puține, o carte care te scoate din cotidian și te implică într-o poveste foarte alertă, care de la început până la sfârșit te absoarbe și te face să îți dorești să o termini cât mai repede, pentru că soarta personajelor devine o intrigă a vieții tale.

Gândit în trei părți, romanul întregește mai multe destine implicate în acțiune de aceeași intrigă. Găsirea Jawaratului (din motive total diferite) îi mișcă atât pe Zafira, cât și pe Nasir.

Pe urmele flăcării FOTO Anemona Petrică

Nevoia Zafirei de a-și salva califatul de iarnă eternă sau de iminenta înaintare a ținutului Arz se naște și din dorința acesteia de a dovedi că femeile sunt egale cu bărbații. Problematica inegalității de gen poate fi plasată în oricare circumstanțe, în orice loc, în orice perioadă istorică. Însă faptul că acțiunea se desfășoară într-un cadru cu puternice accente orientale, care amintește de statele arabe, adaugă o notă de autenticitate intrigii și o amplifică. Pe de altă parte, Nasir se implică în căutarea artefactului dintr-o oarecare nevoie de certitudine. Din punctul meu de vedere, în ciuda faptului că pornește într-o misiune cu siguranță periculoasă, el pleacă cu sufletul împăcat în călătorie, pentru că aceasta îi oferă posibilitatea de a se distanța de tatăl sau, motiv al unei adevărate suferințe psihologice.

Personajele secundare, fie că sunt cele de la început (Yasmine, Dean) sau cele care apar în desfășurarea acțiunii (Benyamin, Altair), pe lângă faptul că ajută la ilustrarea unei alte fețe ale protagoniștilor, devin parte a intrigii. Yasmine rămâne o componentă a motivului pentru care Zafira pleacă în expediție, iar Benyamin devine singurul personaj care oferă lămuriri, care știe mai multe decât ceilalți (iar informațiile pe care le oferă echipei distrug echilibrul fragil pe care ceilalți încearcă să îl clădească), dar, pe lângă asta, finalul romanului îl ilustrează sub ipostaza unui martir, deoarece se sacrifică pentru un bine suprem și pentru siguranța celorlalți.

Pe Zafira, exemplu absolut al unui curaj feminin fără limite, o cunoaștem încă din primele capitole, îi înțelegem motivațiile sau fricile, însă pe Nasir, începutul ni-l prezintă mult prea retras, închis în gândurile sale de propriile suferințe. pe care și le reprimă. Totuși, spre sfârșitul romanului, se observă modul în care viziunea acestuia când vine vorba de sentimente se schimbă, acceptă (oarecum) ce simte și îmbrățișează întunericul, moment în care înțelege că nu poate duce la sfârșit misiunea, nu îi poate ucide pe Zafira și restul echipei. Momentul acesta în special mi se pare un nou punct de început al romanului. Bineînțeles că șterg greșelile lui nu sunt uitate, însă întregul mod de raportare la  personaj se schimbă.

Un aspect care mi-a plăcut foarte mult e că autoarea se străduiește cu adevărat în dezvoltarea personajelor și a acțiunii. Nu lasă niciun detaliu la voia întâmplării, iar personajele ei sunt foarte bine construite.

Pe urmele flăcării FOTO Anemona Petrică

Din partea a doua a romanului până la sfârșit, relația dintre Zafira și Nasir este cu totul altceva. Auzisem despre conceptul enemies-to-lovers dar nu l-aș fi văzut să funcționeze, nu înțelegeam pe deplin ideea sau hype-ul din jurul lui. Dar din momentul în care au început să interacționeze, am știut că vreau ca relația aceasta să se întâmple.

În concluzie, Pe urmele flăcării am pornit cu așteptări medii, pentru că nu mai citisem genul Fantasy înainte, dar am fost uimită de cât de mult mi-a plăcut cartea și cât de repede m-am atașat de personaje. Ca rating, i-aș da 4,5/5, din simplul motiv că mi se pare că are un sfârșit mult prea brusc și prea deschis, nu are finalitatea de care am nevoie ca sa fiu împăcată, ceea ce mă face să vreau să citesc volumul doi acum! Din păcate, trebuie să mai aștept, pentru că nu a fost încă publicat în traducere.


Găsești romanul pe site-ul editurii Storia Books, unde este încă disponibil și astăzi cu 50% reducere, cu prilejul clubului aniversar STORIA BOOK QUEST #12, care (tot astăzi) sărbătorește un an de la start, și la care, dacă ai citit cartea sau doar dorești să cunoști o parte din departamentul #carticeala și pe coordonatoarea lor, traducătoarea Iulia Dromereschi, te invităm să participi.

Recenzia cărții Pe urmele flăcării (Hafsah Faizal), în traducere în limba română de Oana Dușmănescu, a fost scrisă de Anemona Petrică (departament #carticeala), editată de Radu Eremia și corectată de Iulia Dromereschi. Fotografiile aparțin Anemonei.
3

Comentează