O altă variantă a posterului pentru filmul „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

Patologia cruzimii – Holy Spider (2022)

Într-un (alt) episod maniacal am intrat pe net să văd ce filme mai sunt la Cinema Elvire Popesco. Zece minute mai târziu, deja aveam o listă de șase filme la care voiam să merg. M-am calmat, am lăsat telefonul deoparte și am zis că facturile nu se plătesc cu mers la cinema. Că, de, nu e viața ca-n filme (alea unde e așa).


Dar n-a fost să fie. Sau a fost să fie. Că tot am ajuns să văd Holy Spider.

 

Ziua cu pricina

Nu prea dormisem și eram plecată de la nouă dimineața de acasă. Facultate, proiecte, pauze pe fugă și film la 20:30. Abia pe la 18:30 terminasem și eram prin 1 Mai. Mai avea rost să trec pe acasă? Ca să ce? Să intru și să plec iar? Tot mai bine iau metroul și merg direct la cinema. Dar socoteala mea nu a fost prea isteață, că dacă luam metroul făceam o groază pe drum (schimbam nu mai știu unde, dar și-n altă parte).

 

Poster al filmului „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

Ia 86-le de colo, m-a îndrumat prietena mea, Oana Stănișor.

Nu prea îmi place să nu merg la sigur, dar am zis Treacă de la mine, m-oi descurca eu. Am cedat și am luat 86-le. După ce l-am pierdut și l-am așteptat 30 de minute. Și bine și rău, că am mai avut de așteptat cam 30-40 de minute până a început filmul.

În jur de 22:30, când s-a terminat, n-am mai chemat Bolt/ Uber, cum mă gândisem inițial. Aveam nevoie să merg acasă pe jos, pe răcoare, chit că era întuneric, ca să mă calmez. Mă dureau picioarele îngrozitor și respiram greu, dar aveam nevoie să merg pe jos. Ce tocmai văzusem nu putea fi uitat prea ușor.

 

Ce (Doamne iartă-mă) s-a întâmplat

Holy Spider e inspirat dintr-un caz real. Cred că dacă încep așa mă asigur de la început că vă pregătesc pentru niște chestii teribile. Și/ sau poate sporesc și mai tare frica. Dar măcar o anunț. Filmul are la bază crimele lui Saeed Hanaei, 16 la număr, comise între 2000 și 2001. Dar nu este un film despre Saeed Hanaei. Nici pe departe.

 

Criminalul în curtea de judecată, scenă din filmul „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 Până să ajung acolo, însă, hai să vă explic puțin ce se întâmplă, per se, în film.

Un ucigaș ucide lucrătoare sexuale. O jurnalistă (personaj fictiv, atenție!) vine să investigheze cazul. Lucrurile bat pasul pe loc. Sau sunt ținute în loc. Cu ajutorul jurnalistei, până la urmă, ucigașul este prins. Lucrurile bat pasul pe loc. Sau sunt ținute pe loc. Criminalul are o groază de susținere din partea oamenilor, care consideră crimele sale ca pe ceva nu doar justificat, dar moral, nobil – cu atât mai mult cu cât acțiunea se petrece în Mashhad, un loc cu mare încărcătură religioasă pentru șiiți.

 


Curios de mai multe cronici? Ajută-ne cumpărând o cafea!



 

Până la urmă, este executat. Dar până nu vedem asta, nici noi, ca spectatori, nu suntem siguri că se va întâmpla. Este ucis un om. Acest om. Acest criminal. Dar acesta nu este sfârșitul.

 

De unde până unde (și de ce)?

Când nu e criminal, Saeed Hanaei are o viață simplă. Fost veteran al războiului dintre Iran și Irak, Saeed e căsătorit, are două fete mai mici și un băiat adolescent, o soție care îl iubește și un loc de muncă normal (constructor). Are prieteni, are rude care îl susțin. Și o aprigă dragoste pentru religie.

Cum ajunge un om în aparență normal un criminal? Contextual. Problema lui Saeed este că are impresia că trebuie să fie something grand. Provenind din și trăind într-o zonă unde patriotismul și religia se întrepătrund și sunt ridicate la rang de normă, el crede, cu tărie, că TREBUIE să facă ceva. El n-a murit în război, n-a murit pentru Iran, nu a fost nici măcar rănit (fizic, cel puțin, căci are clar SSPT – sare la băiatul său, Ali, când sunt la un picnic și cel din urmă îl lovește, din greșeală, cu mingea în ceafă; izbucnire ce nu îi stă în caracter, în mod normal, și totuși se întâmplă, spre surprinderea tuturor, inclusiv a lui).

 

Criminalul discutând cu fiul său, scenă din filmul „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

Trăiește, însă, în Mashhad, unde este înmormântat Imamului Ridha, deci într-un loc cu mare încărcătură și noblețe religioasă. Saeed este un șiit înrăit, a se consemna. Deci, dacă nu a putut să moară pentru țară, rămâne să lupte în slujba religiei. Așa ajunge Saeed să vrea, din tot sufletul, să curețe orașul Imamului de viciu și imoralitate. Așa ajunge Saeed să ucidă.

 

Crime deloc întâmplătoare

Nimic nu e întâmplător la crimele lui. Și nimic nu e doar alb sau negru. Femeile sunt ademenite, apoi strangulate cu propriile baticuri. Femeile iraniene, care au ajuns să se prostitueze (au fost nevoite!), și care totuși își țineau părul acoperit, sunt ucise cu ajutorul unui instrument-simbol, esență a opresiunii asupra femeii în cultura islamică. Nu e întâmplător.

O problematică interesantă este natura motivației crimelor. Dacă, la început, pare că totul este în numele religiei, pe parcurs Saeed dă impresia că începe să cedeze și să-și arate natura umană, căci devine atras, într-un fel sau altul (grotesc, oricum), de femeile pe care le ucide. Crima vine, în acest caz, ca o aproape răzbunare nu în numele moralului, ci în numele imoralului care îl afectează și pe el.

 

Imaginea mâinii unei femei, întinsă pe covor, scenă din „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

Penultima victimă este înfășurată rapid într-un covor, deoarece soția lui, Fatima, ajunge, pe neașteptate, acasă. Cei doi soți ajung să facă sex pe podea, moment în care el întrezărește picioarele victimei, care nu fusese înfășurată chiar de tot. În acel moment, pare și mai… pornit, ca să mă exprim elegant.

Ultima victimă (care se află, de fapt, chiar pe posterul filmului) îi dă ceva bătăi de cap. Pare că cedează ispitei, tentației. Pare că vrea și pare că-i place. Se duce la baie, se spală pe față, încearcă să-și revină. Se gândește chiar să o omoare cu altceva – ce să fie, un cuțit, un topor? Inclusiv schimbarea de modus operandi sugerează abaterea de la planul lui inițial. Sfârșește prin a omorî-o în bătaie. Și i se pare că râde. Și și el râde, după ce o lovește, iar și iar. Pe motocicletă, leagă corpul victimei de el și merg ca și când ar fi doi oameni normali. Dar sunt doar două cadavre.

 

Nu se discută despre problematici religioase

Sharifi, jurnalistul sunat de criminal să fie anunțat unde sunt corpurile, o ajută pe jurnalista noastră, Rahimi, însă îi (re)amintește de o realitate dureroasă – ordin de sus, nu se discută despre problematici religioase. Iar astea erau, clar, crime cu un astfel de caracter.

 

Imagine cu jurnalista din filmul „Holy Spider” vorbind la telefon.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

Lumea nu voia să fie prins criminalul. Iar asta se dovedește pe parcurs, odată ce Sharifi și Rahimi se lovesc de crunta realitate: indicii există, dar pistele nu sunt urmărite. Când, într-un final, cei doi decid să acționeze singuri – Rahimi se deghizează în prostituată, ajunge la casa criminalului, scapă într-un final și la scurt timp Saeed e arestat, nimic nu ia sfârșit, de fapt.

Lumea îl slăvea pe Saeed. În definitiv, ceilalți, la fel ca el, credeau că nu face nimic greșit. Fără presiunea celor doi jurnaliști, mai degrabă și cu precădere fără presiunea jurnalistei, Saeed nu ar fi fost spânzurat. Și asta spune multe.

 

Final (sau nu prea)

Familia lui Saeed îl susține până în pânzele albe. Cu toate astea, există două momente-cheie când Fatima începe să înțeleagă niște lucruri. Fatima este, de altfel, un personaj interesant conturat – nu este o soție supusă, sau mai bine zic cu capul plecat. Comunică bine cu soțul ei, când există nemulțumiri i le transmite, fără să se ascundă. Raportul de putere în cuplu este aproape egal, uneori înclinând în favoarea ei, aș putea spune, ceva nu foarte des întâlnit în familiile islamice.

 

Un bărbat privind printre bare verzi, scenă din filmul „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

Revenind la momentele despre care vă vorbeam, unul este cel în care Fatima și Ali văd mulțimea de oameni din fața tribunalului, protestând pentru eliberarea soțului ei. Oricât de ușor ar fi să pici (și să rămâi) în plasa entuziasmului, ea își dă seama că toată gloata de oameni va reveni, în scurt timp, la realitatea cotidiană. Fiecare individ își va continua viața, indiferent ce i se va întâmpla soțului.

Ei nu strigau ca să îl apere pe Saeed. Ei strigau ca să apere ceea ce reprezenta el. Ceva în care ei credeau. Celălalt moment este cel al întrevederii între familie și criminal, înaintea execuției. Fiecare membru plânge. Fatima plânge, Ali plânge (abia dacă i se dă voie de către tatăl său, doar e bărbat! cum să plângă?!). Cu toții știu acum că  Saeed a fost atât de (cu)prins de tot avântul lui eroic, încât nu s-a gândit la consecințe. Egoist, nu s-a gândit că-și va lăsa familia singură.

 

Strigăte fără de răspuns

De fapt și de drept, ori nu s-a gândit, ori chiar nu a crezut. Era prea ocupat să creadă cu tărie că toți cei care vor fi de acord, într-un fel sau altul, cu modul său de a aplica niște învățături vor ocoli legile care i se aplică oricărui om.

D-asta nu acceptă să spună că e nebun, d-asta face ditamai spectacolul în sala de judecată, d-asta îl crede pe Haji că îl va salva de la execuție. Când înțelege că o să moară, îl strigă pe Imam. Dar nici măcar el nu îi (mai) răspunde.

 


Citește și CĂRTICEALĂ 😷 Medic de Crăciun


 

Când Rahimi pleacă din Mashhad , vedem înregistrările cu fiul lui Saeed, Ali. Vedem un copil care își iubește tatăl. Până aici, nimic neobișnuit sau greșit. Singura problemă e că tatăl lui e un criminal și asta nu pare în neregulă. Copilul, prins într-o frenezie de-a dreptul bolnavă, narează, plin de siguranță, cum decurgeau crimele tatălui său. Sau cum își imagina el, mai bine zis, fiindcă ce spunea el nu prea avea treabă cu ce se întâmpla.

Însă, în toată efervescența clipei, în toată ridicarea asta în slăvi, copilul deja își imaginase, cap-coadă, cum ar fi decurs lucrurile. Ajunge atât de departe încât să mimeze pe propria-i soră (care crede că e un fel de joc, probabil) cum ucidea tatăl său. Dar de ce ar fi crezut el că tatăl său greșise, când inclusiv la magazin văzătorul i-a dat cumpărăturile gratis și i-a urat de bine pentru tatăl său? CUM ar fi putut să creadă că tatăl său greșise? 

În definitiv, tatăl său nu ucisese de capul lui. Societatea îi dăduse voie. Și, la fel de bine, putea să continue să dea voie. Și altora.

 

Moștenire

După executarea lui Saeed, lumea și-a dorit un alt salvator. Asta a ajuns și la urechile lui Ali, căruia, încă o dată, i se cam răpește orice șansă de la a-și reveni din noaptea minții. Așa ajunge el să spună, senin, că poate chiar EL va fi acela care va duce mai departe munca tatălui său.

 

Criminalul pe motocicletă, cu o persoană în spate, scenă din filmul „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

Nu-mi pot scoate din minte scena în care își înfășoară sora mai mică în covor. Un detaliu marcant sunt picioarele lui goale, din final, care ar putea avea două conotații, diametral opuse. Pe de-o parte, pot sugera că ceea ce spune nu este înțeles de el pe deplin, mișcatul lui din degete amintind de faptul că este încă un copil, care pare că și-a spus poezia și așteaptă, aproape rușinat, să vadă dacă a spus-o bine.

Pe de altă parte, poate că șansele ca el să-i urmeze tatălui sunt foarte mari, dat fiind că, după ce este executat, Saeed este descălțat, rămânând în picioarele goale.

 

Femei și actualitate

Nu am putut plasa filmul în trecut decât în momentul în care mi-am dat seama că nu toată lumea are telefoane. Altfel, aș fi putut spune, cu tărie, că privesc un film a cărui acțiune are loc în zilele noastre. Nu în 2000-2001. Și, totuși, imaginea femeii în lumea islamică este, din păcate, extrem de actuală.

Rahimi este un personaj fictiv, care apare nu doar de dragul plot-ului. Problemele de care se lovește sunt recurente în societatea islamică. Când ajunge la hotel, spre exemplu, îi este refuzată rezervarea, pe motiv că este femeie singură, nemăritată. Eroarea este remediată când aceasta le demonstrează angajaților că este jurnalistă, moment în care ei sunt nevoiți să o lase în pace. Chiar și așa, remarca unuia dintre ei privitoare la faptul că ar trebui să-și acopere corespunzător părul nu întârzie să apară și să încheie interacțiunea în favoarea lor.

 

O altă variantă a posterului pentru filmul „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

Bărbatul trebuie să aibă ultimul cuvânt, chiar și când nu are dreptate

Mai târziu, când ajunge să discute cu șeful poliției, acesta îi invalidează munca, ajungând să facă avansuri și să îi ceară favoruri sexuale în schimbul informațiilor despre caz. Când este refuzat, brusc, acesta devine agresiv, atacând-o atât fizic cât și psihic (clasicul nu ești bună de nimic). Interesul pentru caz poate fi legat de istoricul ei cu agresiunea, fostul ei șef dând-o afară fiindcă ea îi refuzase avansurile. Cu toate astea, varianta oficială era că ea se culca cu el. În realitate, pentru orice articol, el îi cerea ei asta. Vorbim, pe de-a întregul, deja de mai mult decât discriminare. E o ură, o ură înfocată pentru femei, transmisă din generație în generație și nu doar accentuată de, ci și perpetuată prin aspectul religios favorabil.

Când a apărut filmul, în Teheran o femeie arestată pentru că nu își acoperise capul corespunzător murea în custodia poliției. O altă coincidență tristă și tăioasă este că actrița care o joacă pe Rahimi a părăsit Iranul în 2008. Motivele se pot ghici de la sine. Ori, în acest caz, mai putem oare spune că Holy Spider este un film despre 2000-20001?

 

Cele ucise

În (aproape) aceeași notă, aș vrea să discut puțin și despre femeile ucise. Un lucru care este destul de clar, de la început, este că toate erau chinuite de acest stil de viață. Multe dintre ele ajunseseră dependente de droguri. Cea cu care se deschide filmul are un copil, pe care îl sărută de noapte bună. Pleacă apoi, scârbită de tot și de toate, la muncă. În fața templului, își pleacă privirea și capul.

 

Femeie purtând pe cap un hijab, scenă din filmul „Holy Spider”.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

E vorba de femei care nu au vrut stilul ăsta de viață. Femei cărora li s-a promis (la fel ca bărbaților) ieșirea din sărăcie, căci și perioada întâmplărilor este una șubredă din punct de vedere politic și, implicit, economic. În lipsa altor posibilități, la asta se ajunge. Soghra, una dintre femeile cu care Rahimi ajunge să și vorbească puțin, văzându-i apoi corpul fără suflare la locul crimei, era gravidă. Și, totuși, continua.

 

Femeia și păcatul

Un (alt) detaliu interesant este că Soghra este cea care mușcă dintr-un măr la Saeed acasă. Femeia, păcatul, alea-alea. Tot ea este cea care ajunge înfășurată în covor. Picioarele ei sunt cele privite de Saeed când face ce face cu soția lui. Fiica lui Saeed găsește, ulterior, mărul mușcat de Soghra, căzut sub masa /canapeaua din sufragerie atunci când fusese ucisă. Saeed îl aruncă pe geam, ca să scape mai repede de el, iar fiica lui (atât de copil…!) îi spune, repede mamei ce a făcut tatăl ei. Dezamăgită, soția îi atrage atenția că acesta nu este un exemplu pentru copii. Și chiar nu prea e…!

Familiile victimelor sunt și ele un element important. Majoritatea nu doresc să ia parte la proces, trăind într-o sărăcie lucie, ci doresc mai degrabă despăgubiri. Banii măcar le-ar ține de foame, plus că ar scăpa de stigma socială, sau s-ar feri de ea, măcar. Rușinea ia locul durerii pierderii, de multe ori, uneori la suprafață, alteori nu. Părinți care nu-și mai iubesc copiii, sau le e frică, sau le e rușine să recunoască, sau nu li se dă voie, sau nu își mai dau ei voie. Părinți de ieri și de azi. Și poate și de mâine.

 

Când e prea mult?

Scenele filmului, mai ales scenele uciderii sau cele cu cadavrele femeilor, sunt brute și brutale, fără doar și poate. Corpurile femeilor, în general, sunt foarte expuse. Filmul s-a lovit de critici cu privire la ambele aspecte, însă regizorul a dat explicațiile aferente.

 

Două femei stând una lângă cealaltă, scenă din filmul „Holy Spider”.
FOTO Trailer „Holy Spider”

 

Ca să începem cu începutul, regizorul (care este iranian) nu a putut filma în Iran. Nu i s-a dat voie. Așadar, Iranul nu ar fi acceptat un astfel de film, acolo. Cu toate astea, atât el, regizorul, cât și actori iranieni (sau islamici, în genere) au putut crea acest film. Cumva, s-a găsit o cale. Cinematografia din acea zonă, până nu demult (și și acum!) este încercată de aceleași reguli stricte. Prin urmare, având în vedere că, în multe filme, femeile erau portretizate inclusiv dormind cu părul acoperit (ceea ce nici măcar în realitate nu se întâmplă), în cazul Holy Spider regizorul a vrut să schimbe paradigma.

Astfel, vedem femei goale, femei cu părul descoperit, femei fragile, femei puternice, femei expuse, femei care se ridică și femei care nu se mai ridică. Nu este o încercare de sexualizare a corpului, este printre primele dăți când femeile își pot arăta corpul. La fel, violența unor anumite scene este menită să sublinieze faptul că acum este posibil. Dincolo de ștergerea oricărei tip de milă pentru criminal, aceste scene sunt dovada vie că există speranță, că se poate, că one way or another, cu mult curaj, stăruință și înverșunare, mai poți și să schimbi lucrurile.

 

Paste și emisiuni braindead

Când am ajuns acasă, eram ruptă de foame. Gâfâisem tot drumul, înghețasem pe jumătate, iar căldura din casă m-a izbit ca o palmă vânjoasă. Prietena mea (cu care și locuiesc) făcuse paste. Dumnezeu să îi dea toată sănătatea. Mi-am pus să mănânc, am intrat în cameră și m-am gândit dacă să scriu rândurile astea atunci. Nu am făcut-o. M-am uitat la ceva emisiune românească braindead ca să-mi semi-revin.

 

Jurnalista din filmul „Holy Spider”, rezemată de perete, având o expresie de tristețe și furie.
FOTO IMDB „Holy Spider”

 

Și după am continuat să mă gândesc la film. La ce văzusem. În general, chestiile tip true crime nu mă afectează. Ascult podcasturi sau videouri tip True Crime and Make-up (or something) inclusiv când fac curat. Ce mă afectase, de fapt, nu erau crimele, per se. Ci natura lor. Înrădăcinarea, purulența, inconștiența. Patologia cruzimii. Iar de astea nu uiți cu un castron de paste și emisiuni braindead.

Holy Spider este distribuit de Independența Film. Filmul a fost proiectat la Cannes 2022, unde Zar Amir-Ebrahimi a primit premiul pentru cea mai bună actriță (interpretând-o pe jurnalista Rahimi). Filmul are, la activ, patru nominalizări la European Film Awards 2022. Se află, de asemenea, pe lista de nominalizări a Premiilor Oscar 2023.

Filmul nu a fost construit sau gândit ca o ofensă la adresa religiei șiită sau a societății iraniene (se aplică și articolului de față). Este doar o interpretare a unui caz real, dintr-o societate unde, ca în multe altele, există și sărăcie, și disperare, și cruzime, și… destul(e)!


Cronică scrisă de Alexandra Stancu

 

Alexandra Stancu

Editare și corectură de Iulia Dromereschi

Layout de Alexandra Șteți

1
Alexandra Stancu
Am crescut în Băilești și în Seaca de Câmp, am învățat și să gătesc, și să cos, și să tai găina, și să car lemne. Bunicii mei m-au învățat o mare parte din chestiile pe care le știu. M-au mai învățat și că e bine să știi, ca să nu te uluiască alții că vezi, Doamne, îți cară o sacoșă ori îți improvizează niște cartofi prăjiți.