Ne-am câștigat independența, dar ne-am pierdut mamele.”
Love is not an orange este un film documentar de Otilia Babara, care transpune prin intermediul unei arhive video viața copiilor din Republica Moldova, care au crescut departe de mamele lor, în urma exodului de după proclamarea independenței, în 1991. Mamele plecate trimiteau acasă colete și primeau în schimb casete cu filmări de familie. Otilia a strâns filmări de la diverse familii care au trecut prin această experiență, punând la punct un material documentar emoționant.
O retrospectivă dureroasă, dar vindecătoare
Poate pentru unii acest scenariu este străin, însă pentru mine a presupus o teleportare în copilăria mea. Am urmărit acei copii care despachetau colete cu nerăbdare și entuziasm, bucurându-se de fiecare cadou, de parcă fiecare lucru purta în el iubirea mamei. Și m-am regăsit pe mine, de acum mulți-mulți ani. Îmi e familiar sentimentul de a compensa dorul de mama cu haine noi, multe bomboane, bani. Acest film a constituit o retrospectivă dureroasă, dar vindecătoare pentru mine. Subiectul abordat este extrem de comun pentru tinerii din Moldova. E ca o amintire colectivă, un eveniment inevitabil, pentru care nu ne putem blama părinții, oricât de mult ne-au lipsit.
Exist în cioburi: nici aici, nici acolo.”
Vrei să citești mai multe cronici de film și să ne susții?
Pe parcursul filmului este prezentă vocea naratoarei, care este, pe rând, atât copilul de acasă, cât și mama înstrăinată. Această voce însumează durerea fenomenului răspândit de migrație din cauze economice care a început în Moldova în anii 90 și încă continuă.
„Ne-am câștigat independența, dar ne-am pierdut mamele” este fraza care determină prețul luptei pentru independență. Vocea mamei își expune tristețea de a fi blocată în altă lume, de a sărbători Crăciunul și alte sărbători departe de familie, printre străini, purtând grija altor copii: „Exist în cioburi, nici aici, nici acolo.”
Aftersun de Moldova”
Iubirea nu este o portocală sau niște bomboane, sau o haină nouă primită într-un colet din Italia. Iubirea e prezența, grija, îmbrățișarea mamei. E un film adevărat, sincer, melancolic și răvășitor. Un fel de Aftersun de Moldova. Comentariul meu preferat despre film e
De la un punct încolo nu mai știam ce e amintire și ce e film.”
O cronică scrisă de Ana Leu (departament #cinematics)
Editată de Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu