Ushiku, documentarul regizorului american Thomas Ash, a avut ca scop principal demascarea adevărului din Nigashi Nihon Immigration Centre, situat în Ushiku, prefectura Ibaraki, una din cele trei instituții de detenție pentru imigrație din Japonia, conduse de Ministerul Justiției. Oamenilor li s-a promis adăpost și siguranță, dar oare a fost totul doar de fațată? Adevărul este pus la dispoziția noastră de Thomas Ash și de victimele institutului, ale căror mărturisiri par ieșite din cele mai întunecate filme distopice.
Persoanelor care fug de urmărirea penală ar trebui să li se acorde o protecție efectivă în prima țară sigură în care intră.”
(Declarația liderilor G7 din Ise-Shima, Japonia, 2016)
Ash s-a confruntat cu o provocare încă de la începutul filmării documentarului. Deși i s-a permis vizita în incinta Centrului, i s-a interzis intrarea cu telefoane inteligente, camere sau alte gadgeturi care să-l ajute să părăsească instituția cu informații valoroase. S-a pretins că ar fi din motive de securitate. Cu toate acestea, el a reușit să distribuie scurte reportaje vizuale și audio cu nouă dintre deținuți.
Nicholas, Claudio, Deniz, Peter, Naomi, Ali, C. și Louis Christian sunt câteva dintre numele celor care suferă în astfel de facilități și al căror scop comun a fost cel de a căuta refugiu în Japonia din motivul că se tem de persecuție și opresiune în țările lor.
Citește și: „Mănâncă tot din farfurie” și atârnă de un fir de ață
În ciuda calității slabe a imaginilor video furnizate, durerea clară din ochii deținuților și dorul de libertate evident în glasul lor nu m-au lăsat să îmi iau privirea de la ecran. „Trăim ca niște animale.” „Suntem precum animalele la zoo.” „Nu poți să trăiești o viață normală aici.” Sunt câteva dintre mărturisirile deținuților, de cealaltă parte a panoului care îi desparte de vizitatorul lor.
Ei tânjesc după viața din afara Centrului, cât și după familiile lor. În ciuda faptului că primesc trei mese pe zi – acțiune care nu demonstrează bunătatea, ci mai degrabă, un mijloc de a nu risipi fondurile care se varsă în centru – trăiesc în condiții îngrozitoare. Li se refuză asistența medicală când este necesar și sunt hărțuiți fizic și verbal, așa cum se observă în imaginile video furnizate de Thomas. De exemplu, Deniz este reținut și atacat cu brutalitate de polițiștii instituției. Din disperare, singura opțiune prin care să li se acorde eliberare provizorie este să recurgă la greva foamei, și întâmplă deseori.
Citește și: „Rugăciunile lui Delphine”: O poveste de viață spusă în 90 de minute
Documentarul se concentrează pe subiecte delicate. Include acte de agresiune și strigăte de ajutor care provoacă sentimente de frustrare și tristețe. Deși Japonia este o țară concentrată pe noțiunea de „diversitate și pace”, documentarul arată opusul acestui aspect.
Restricția libertății și a drepturilor omului a determinat, printre altele, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, să îndemne în mod constant guvernul japonez să abordeze aceste probleme. Prin acest documentar, Thomas Ash reușește să arate adevărul crud al instituției pentru refugiați și să aducă o mică schimbare în viața lor.
Cu această cronică debutează pe platforma noastră Marina Zaharia. Ea a urmărit Ushiku la One World Romania 2022, varianta online. Poți să faci la fel, încă două zile, intrând aici și achiziționând un bilet sau un abonament.
Editare: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi