#OLumeSuper9 |Seară de poezie

Arta și adolescența au format întotdeauna o pereche imbatabilă. Până la urmă, arta este despre a comunica emoții și sentimente, iar adolescența este perioada în care toate experiențele sunt trăite la superlativ. Așadar, un festival dedicat tocmai întâlnirii dintre acestea promite din start a fi o experiență cel puțin remarcabilă.


De ani de zile tot auzeam de Super, festivalul de artă pentru adolescenți, pe care îl pomeneau oameni din bule sociale adiacente mie. Însă nu am ajuns niciodată, până la ediția aceasta. Prima mea întâlnire cu Super a fost abia în cea de-a treia zi a festivalului, atunci când în centrul atenției s-a aflat poezia.

Lansarea de carte a deschis seara

Am ajuns la fața locului, la Roaba de Cultură din Herăstrău, pe când lumea încă se pregătea pentru primul eveniment al serii. Un grup de adolescenți cu sclipiri în ochi, veniți din toată țara, urmau să vină în fața publicului, pentru a-și recita propriile versuri. Era vorba de lansarea noii antologii de poezie contemporană Dimineți în care plec pe ascuns, apărută la editura OMG Publishing, strângând la un loc poeme scrise de tinerii din fața noastră.

Recunosc, la început mă așteptam ca poemele să fie simpatice, dar nu impresionante. Poate că gândeam așa amintindu-mi de propriile mele tentative de a mă descărca artistic în perioada liceului, la care astăzi nu mă pot uita fără să mă amuz sau fără o oarecare rușine. Lectura acestora însă mi-a depășit foarte repede așteptările. Ce-i drept, era 1 septembrie și toamna își făcea deja simțită prezența, însă nu răcoarea de afară era responsabilă pentru fiorii ce mă treceau ascultându-i. Cuvintele lor tăiau în carne, tranșau teme puternice și umpleau aerul de emoție. Talentul le este incontestabil, dar mai presus de talent cred că trebuie să apreciem munca depusă atât de tinerii poeți, cât și de cei care i-au îndrumat pentru a sculpta toate sentimentele nefiltrate în forme atât de frumoase.

Îmi place să cred că nu a trecut mult timp de când și eu mă plângeam de starea lumii, de pe băncile de liceu, însă fiind atent la poemele lor nu am putut să nu remarc o conștiință și o inteligență emoțională pe care mi-aș dori să le fi avut și eu în adolescență. Abia aștept să îmi comand Dimineți în care plec de ascuns, pentru am impresia și nădejdea că de cel puțin câteva dintre numele cuprinse în aceasta voi mai auzi și în viitor.

Au urmat și alte poeme. Videopoeme

Pe când lectura de poezie se apropia de sfârșit, lumina zilei părăsea treptat incinta parcului. Ne pregătea pentru ceea ce urma. Publicul s-a ridicat și s-a reașezat pe pufuri, în timp ce persoanele din organizare montau în față ecranul pe care avea să se desfășoare următoarea etapă a serii, proiecția de videopoeme.

Videopoeme FOTO Facebook Super / Alexandra Apetean

Personal, mi-am început drumul de cititor de poezie contemporană prin primul an de facultate, cu pași mici și mult scepticism, iar conceptul de videopoem mi-a devenit mai cunoscut abia acum un an. Îmi părea ceva bizar, chiar dacă nici astăzi nu știu de ce, o combinație între film și poezie care mi se părea atunci contraintuitivă, dar care acum mi se pare extrem de naturală. Iar proiecția videopoemelor înscrise la Super de tineri liceeni și studenți nu a făcut decât să îmi întărească această convingere.

Experimentale, curajoase și inventive sunt doar câteva dintre cuvintele ce ar putea descrie videopoemele prezentate. Unele aveau o structură semi-narativă, altele se jucau prin juxtapunerea de cadre aparent necorelate, iar altele erau complet abstracte. Firește că unele mi-au plăcut mai mult și altele mai puțin, dar găsesc dificilă și inutolă orice încercare de a spune eu ce au făcut bine sau rău autorii acestora. Pentru că nu cred că într-o formă atât de pură a artei se mai poate vorbi de bine sau de rău. Nu pot decât să mă bucur că Super le oferă acestora o platformă prin care să își manifeste capacitățile creative și să sper la tot mai multe alte inițiative de genul acesteia în viitor.

Am plecat de la prima mea întâlnire cu Super ușor bulversat de tot ceea ce ascultasem și văzusem, însă în cel mai bun sens al cuvântului. A fost o seară intensă, care mi-a amintit de puterea inimaginabilă, atât de expresie cât și terapeutică, pe care o poate avea arta atunci când este făcută din pasiune și când torni în ea și un strop din sufletul tău.


 

A consemnat pentru noi Rareș Dinu (redactia #bucuresti)

Editare: Radu Eremia

Layout: Iulia Dromereschi

2

Comentează