Corul din Sfântu Gheorghe - Arhivă Mira Bălan
Corul din Sfântu Gheorghe - Arhivă Mira Bălan

Obiceiuri de iarnă la ucrainenii din Sfântu Gheorghe (Deltă) II

Sunt Mira Bălan, fiică a satului Sfântu Gheorghe (Deltă), și continui să povestesc despre obiceiurile și tradițiile din familia mea, dar și din comunitate, așa cum erau ele în urmă cu 50 de ani.


 

Familia mea era formată din Sanea, bunica paternă și starșenaua casei, cea mai mare, care avea ultimul cuvânt, apoi tata Timofei, mama Luchia, fratele Alexandru, eu și fratele mai mic, Doru. Ai mei creșteau an de an porc, găini, gâște, curcani, și cred că am avut și rațe odată. Aveam ograda plină, pentru că la acea vreme carnea nu se găsea în magazine. Exista un abator în sat, unde, sporadic, se mai tăia câte un tăuraș sau vițel. Porcul era crescut până la Ignat, ziua în care trebuia tăiat.

Bunica Sanea – Arhivă Mira Bălan

Cum noi eram ortodocși de stil vechi, porcul se tăia pe 2 ianuarie, taman când la TV se transmitea „Revelionul Tineretului” și, în reluare, secvențe din noaptea de Revelion. Doar nu aveau cum să schimbe sărbătoarea pentru atâta lucru! Deși, sincer, mie mi-ar fi convenit. Eram fascinată de programele TV.

Citiți și: „Crăciunul ucrainean în nordul Dobrogei”, un material de Alin Varenic

Tata boteza purceii cu același nume în fiecare an: Vasilică sau Vaseli, pe limba noastră. Se atașa de ei. Nu putea să-i taie, așa că până au crescut frații mei mai mari, apela la ajutorul unui vecin sau prieten.

Pomana porcului și vin fiert

În timp ce bărbații se ocupau de porc: tăiat, agățat în cârlig și pârlit, noi, fetele, puneam oale mari cu apă la încălzit, pregăteam pături, haine pentru învelit porcul, funduri de lemn pentru tăiat jumări, mașina de tocat, ceaun pentru pomana porcului și (de asta se ocupa mama) vin la fiert, cu cuișoare. Să servească bărbații! Întotdeauna era foarte frig de Ignat, chiar geros. După ce porcul era pârlit și apoi curățat și spălat, se puneau pături și haine, se învelea bine. Și cum stătea așa atârnat în cârlig, tata ne lua și ne așeza pe el, să-l călărim. Ce bucurie pe capul nostru! Strigam: „Haida, di!” Strigăte, râsete, veselie mare, până când venea mama și ne spunea că este timpul să coborâm.

Mira și amintirile copilăriei FOTO Arhivă Mira Bălan
Mira și amintirile copilăriei FOTO Arhivă Mira Bălan

De acolo începea tranșarea. O parte din urechi și din coadă lipseau, bineînțeles. Tata se specializase în timp și tranșa cu multă pricepere: asta la șuncă, asta la sarmale, asta la friptură, dar asta după ce îi umplea mamei un lighenaș cu tot ce trebuie, pentru pomana porcului. Bunica și mama o pregăteau. În acea zi, în tot satul, mirosea a șoric, a pomana porcului și jumări. Era o zi de mare sărbătoare.

Porcul era pomenit așa cum se cuvine, numai cuvinte de laudă primea. Știam de atunci că ăsta era rostul lui Vaseli în viața noastră și-i mulțumeam pentru tot ce făcea pentru noi. Aveam mâncare pentru cel puțin 4-5 luni de zile.

Plimbare de vară cu barca FOTO Arhivă Mira Bălan
Plimbare de vară cu barca FOTO Arhivă Mira Bălan

În acea zi se pregăteau cele mai multe preparate: se topea slănină și se făceau jumări, se fierbeau organele pentru tobă, caltaboși și se umpleau cârnații. Șunca se punea la saramură, iar toba și caltaboșii la presă. Separat, din ficatul fiert și jumări tocate, se prepara pateul de casă. Grăsimea de pe burtă (osânza) era topită separat, pentru că acea untură se folosea doar la prăjituri: cornulețe și carabli (corăbioare).

Dacă mai vrei să citești asemenea materiale, ne poți ajuta cu o cafea virtuală:

 

Frații mei abia așteptau ca tata să le facă o minge din bășica porcului (vezica urinară). Din câte îmi amintesc eu, se freca bine, bine cu cenușă, apoi se umfla și se lega cu ață. Băteau la ea frații mei mai ceva ca fotbaliștii!

Pentru a conserva toate preparatele, erau puse în oale mari emailate și turnată untură peste ele. La fiecare preparat servit se potrivea fie o murătură, fie hrean ras cu sau fără sfeclă roșie. Nimic nu se compara cu o friptură de porc și cârnați pregătiți la pici (cuptorul de lut din curte), încins cu puceciki (măldurele) de stuf cu cartofi, în stilul nostru: tăiați mai groși și frecați cu bulion și usturoi, tot la cuptor.

Citiți și: Obiceiuri la etnicii ucraineni din Sfântu Gheorghe (Deltă)

La toate acestea se adăugau un pahar de vin nohan din bolta noastră, producție proprie pentru adulți, și socată proaspăt preparată, pentru noi, copiii. Iar la desert, carabli, un fel de corăbioare cu câte un cuișor aromat înfipt în fiecare și bine, bine tăvălite în zahăr pudră. Acum, putea să vină Crăciunul!


Un material de Mira Bălan (redacția #sfantugheorghe)

Editare: Radu Eremia

Fotografii din arhiva autoarei

1
Mira Bălan
Îmi place să folosesc cuvintele pentru a descrie momente, oameni, trăiri, tot ce mă înconjoară. Profesia mea de asistentă medicală se împletește perfect cu voluntariatul, iar eu le practic pe amândouă cu bucurie.