Dacă ai vaga impresie că bariera dintre real și imaginar este mai subțire decât un fir de păr, atunci Arima este filmul perfect pentru tine. În cele ce urmează, vă propun să aruncăm o privire mai amănunțită la un lungmetraj de 77 de minute, în care ne este prezentată succint povestea tulburătoare a cinci personaje feminine.
Anul acesta, în cadrul programului Nuevas cinefilias au putut fi vizionate patru filme spaniole contemporane. Proiectul este o colaborare între Institutul Cervantes și Festivalul de Film European de la Sevilla, care își propun să aducă vizibilitate celei mai independente și creative arii a cinematografiei spaniole. Pe 5 noiembrie 2021, Arima (2019, 77 de minute – regizor Jaione Camborda) a deschis seria de proiecții, putând fi vizionat pe canalul Vimeo al Institutului Cervantes, unde a fost disponibilă pentru 24 de ore.
| Pentru mai multe informații despre activitatea Institutului Cerevantes, puteți oricând să aruncați un ochi pe site-ul acestora. |
Arima prezintă povestea a patru femei și o fată, al căror echilibru interior este dat peste cap de apariția bruscă a doi străini. Pare că este o constantă goană între cei doi străini, furișându-se prin oraș ca prezențe fantomatice. Străinul pe care reușim să îl cunoaștem mi-a rămas în minte prin două caracteristici marcante: pușca pe care acesta o poartă și cei doi căței extraordinar de ascultători. Dacă prima apariție reușește să dea complet peste cap viața celor cinci, David, bărbatul înarmat, le perturbă stilul de viață în moduri diferite. Acțiunea se desfășoară la granița subțire dintre realitate și imaginar, făcându-și simțită prezența, dar în același timp rămânând invizibilă.
Secvența cu care începe totul, sub forma unui foarte scurt prolog, portretizează într-un mod neobișnuit coordonatele filmuluii. Se prezintă în amănunt ochiul uman, în tonuri închise, ce anticipează firul poveștii. Cadrul intră din ce în ce mai mult în detaliu. Ceea ce la început părea clar și familiar ajunge să fie abstract și departe de ceea ce cunoaștem.
Următoarea scenă ne face imediat cunoștință cu prima dintre protagoniste, Nadia (Iria Parada). Aceasta pozează ca model nud pentru o clasă de artă, accentul lucrărilor fiind pus, încă o dată, pe detaliu. Următorul cadru surprinde privirea unui bărbat care urmărește insistent modelul, iar mai apoi, pe al unei femei, o studentă – Elena (Rosa Puga Davila). Ora se termină, iar profesoara- Julia (Melania Cruz), un alt personaj emblematic al lungmetrajului, își face apariția pentru a intra în vorbă cu modelul. În același timp atenția este atrasă de micuța Olivia, fiica Elenei, (Nagore Arias) care prezintă un desen neclar.
Totul se petrece într-un oraș din Lugo, rezumându-se la câteva locuri bine conturate – barul, sala de curs, casa Elenei și canalul. Reușim așadar să ne creem o serie de checkpointuri atât locale, cât și temporale (deși acestea din urmă sunt mult mai vagi). Totodată, atmosfera este mohorâtă, chiar bolnăvicioasă, în principal din cauza tonurilor închise pe care le putem observa pe tot parcursul ecranizării.
Arima este departe de a putea fi considerat un film ușor, care să fie menit relaxării. Este mai degrabă o afundare într-o mare de curiozitate și mister. Dialogul, relativ sărac, obligă spectatorul să fie atent la ce se petrece pe ecran, pentru a nu scăpa niciun amănunt. Sentimentul pe care l-am avut pe tot parcursul filmului a fost mai mult unul de nesiguranță, decât unul de control, iar la final am fost lăsată cu multe semne de întrebare care nu și-au găsit răspunsul. Deși s-a terminat cam în „coadă de pește”, am apreciat misterul și curiozitatea pe care mi-a stârnit-o și, după ce am căutat mai multe informații, am reușit să îmi deslușesc multe din curiozități. Nu este vorba doar de un film artistic, ci de un declanșator de emoții dilematice, o mărturie a unor trăiri individuale atât de caracteristice lumii contemporane.
Un material de Oana Stănișor (departament #cinematics) 
Editare: Rareș Dinu (coordonator departament)
Corectură & layout: Iulia Dromereschi