Nuevas Cinefilias | O poveste despre viața tinerilor

Am început Violeta no coge el ascensor  (regia Mamen Díaz) cu gândul că este un film de acțiune, dar nu a fost așa. Este o poveste, un fragment din viața unei persoane care încearcă să se descopere pe sine și care „va învăța că a eșua este mai degrabă o artă decât o dramă” (așa cum ne spune și descrierea filmului de pe blogul institutului Cervantes).

I used to think everybody was afraid of failure and that fear is the driving force to do things right. But now I’m a hundred percent sure that we’re a generation that loves feeling like shit. (citat din film)

imagine preluată de pe revistaverbena.com

Este un film static, care urmărește viața unei tinere, Violeta, de 20 ani, care își petrece vara lucrând la o editură. Ea este nevoită să ia anumite decizii cu ale căror consecințe, fie ele pozitive sau negative, trebuie să se confrunte. Mi s-a părut un mod eficient de a reprezenta trecerea de la adolescență la maturitate, trecere care poate fi dificilă, în special atunci când îți dai seama că ești, deodată, pe cont propriu, că nimeni nu îți mai poate spune ce să faci sau nu, că ai o independență absolută, care uneori poate fi obositoare, mai ales când vine vorba despre decizii.

Modul în care a fost gândit filmul m-a surprins. I-am înțeles cu adevărat semnificația abia după ce l-am terminat de vizionat. Simplitatea scenelor mi-au indus ideea de realitate, așa cum este ea, câteodată plictisitoare. Nu este posibil să ai parte de un demers constant. Scenele în care auzeam echipa de producție mi s-au părut la început neprofesioniste, crezând că au fost lăsate acolo din greșeală. Însă, după ceva timp, am realizat că acestea au simbolizat, în cele 87 de minute vizionate, amprenta personală a regizoarei. Mamen Díaz a reușit, într-un fel original, să redea întâmplările prin care trece aproape orice persoană în tinerețe. Întreaga experiență cinematografică îți oferă perspectiva unui personaj principal care are impresia că „distruge” tot ce atinge, în special relațiile, adesea romantice, cu diferite persoane. M-am regăsit în Violeta în această privință, deoarece uneori am senzația că mă plictisesc rapid de oameni. Cum putem forma legături de durată dacă nu reușim să rămânem interesați de ei? La finalul filmului se ilustrează într-adevăr un răspuns la această întrebare.

imagine preluată de pe rizomafestival.com

Nu este tipul de film care să fie apreciat de toată lumea. Bugetul este destul de scăzut, lucru care se observă din primele scene, plus că nu este editat precum un film de la Hollywood, spre exemplu. Este un film artistic, unde regizoarea își ia libertatea de a experimenta din mai multe puncte de vedere. Așadar, dacă aveți o latură artistică sau vreți să încercați ceva diferit, vă îndemn să îi oferiți o șansă. Pe de altă parte, dacă nu vă atrage genul acesta de filme de artă, vă recomand totuși să trageți cu ochiul și la alte filme puse la dispoziție de Institutul Cervantes.

Tolerate uncertainty.


ioana micu portret

O cronică scrisă de Ioana Micu (#cinematics)

editată de Rareș Dinu (coordonator #cinematics)

și corectată de Iulia Dromereschi

Despre filme prezentate în cadrul Nuevas cinefilias a scris și Ioana Stănișor, aici.
1
Ioana Micu
Unul dintre hobby-urile mele este cititul, datorită acestuia am creat contul de bookstagram și am reușit să particip la festivaluri precum FILIT. În general citesc ficțiune, însă încerc să îmi diversific cât mai mult lecturile.