Timp de nouă ani, am așteptat cu nerăbdare acest moment de răscruce al vieții mele: prima călătorie ca navetistă – ca orice copil naiv, de altfel. Având în vedere că acea zi a fost de la început până la sfârșit un adevărat eșec, mă simt nevoită să o povestesc în întregime.
Profesorul meu de pian mă înscrise la un concurs de talente, într-o localitate situată la 30 de km de orașul Tîrgu-Neamț și la 45 de km de casa mea. Încă de dimineață mă trezisem cu stresul navetei, la care se adăuga și cel al micului spectacol pe care urma să îl realizez. Drumul până acolo l-am parcurs alături de domnul profesor… deci nu a fost mare chestie. Abia la întoarcere putem spune că a început distracția.
Plan de atac eșuat
Încă de acasă, a fost stabilit următorul plan de atac: de la concurs și până în oraș avea să mă întorc cu ajutorul familiei unei alte concurente. Din oraș urma să fiu preluată de sora mea mai mare. De acolo, urma să beneficiem de mult-râvnitul serviciu de transport în comun oferit de firma F********. Nimic mai simplu.
După spectacol, m-am trezit într-un Golf strâmt, ruginit, lăsat pe o parte, în care se mai aflau cinci oameni necunoscuți; cum bateria de la celular era pe terminate și altă variantă de a-mi revedea familia nu prea aveam, am tăcut și m-am chircit lângă portieră. Niciunul dintre cei prezenți nu părea încântat.
În față, șoferul se certa cu pasagerul din dreapta. În spate urla un bebeluș. Pe scurt, fix eu lipseam de acolo. Tot ce voiam era să scap cât mai repede, așa că am rugat șoferul să oprească la intrarea în oraș, de unde am mers o distanță infimă, până vizavi de autogară.
Reîntâlnire ca în filmele Disney
Un detaliu extrem de important, pe care nu l-am precizat încă, era starea vremii. Fiind o zi de martie destul de răcoroasă, purtam în jur de trei straturi de haine, plus o eșarfă lungă, de care mă împiedicam la fiecare doi pași. Arsenalului meu i se mai adăuga o plăsuță cu partituri și un rucsac.
Așteptarea în acel frig a fost groaznică, mai mult din cauza panicii. La un moment dat, de nicăieri a apărut o persoană care mi-a cerut bani, lucru care m-a făcut să-mi pierd capul de stres și să mă comport ca o împrăștiată (nu că nu aș fi). Mi-am scăpat telefonul, care s-a descompus pe trotuar, timp în care persoana nu m-a slăbit nicicum. Cu mâinile înghețate, încercam să repar telefonul să-mi sun sora, și totodată să explic că „SUNT DOAR UN COPIL și doresc să fiu lăsată în pace”.
Citește și: „Naveta școlară: o discuție fără soluție”
Întâlnirea cu sora mea a fost desprinsă din filmele romantice: am văzut-o de departe, parcă înconjurată de o lumină caldă, fluturi, iepurași, cerbi și toate cele. Mi-am potrivit eșarfa și mi-am șters o lacrimă de bucurie din colțul ochiului. Cred că am scos și un mic țipăt de încântare când a ajuns în dreptul meu.
Aventuri desprinse din Kusturica
Ajunsă în autogară, am realizat că întreaga mea bucurie a fost total nejustificată: odată ce autobuzul a parcat, gloata de cetățeni s-a îmbulzit ca o turmă de bivoli, ajungând, astfel, să fiu despărțită de protectoarea mea prin niște bacsuri de cola, o sacoșă de rafie și o damigeană.
Cum autobuzele mari sunt scoase doar pentru coloana oficială a președintelui, o mare de 40 de oameni a fost înghesuită într-un microbuz de 24 de locuri. Acesta este unul dintre numeroasele neajunsuri ale firmei preferate de transport a târgnemțenilor. În mod evident, o neexperimentată ca mine nu a prins loc și am avut plăcerea de a sta în picioare pe tot parcursul cursei.
Picătura ce avea să umple paharul a turnat-o doamna care ducea acasă nimic altceva decât o COROANĂ FUNERARĂ, care a fost plimbată constant din spate în față, înspre a i se găsi un loc optim. Tot ce pot spune este că aceste plimbări nu aveau cum să-i facă bine funebrului ornament, prin urmare nu știm dacă a ajuns întreg la destinație.
Am ajuns acasă înfrigurată, flămândă, obosită și plină de vânătăi. Din păcate, experiența mea nu a fost doar un șir nefericit de coincidențe, ci reflectă viața de zi cu zi a micilor navetiști din toată țara.
Articol scris de Miruna Isache (redacția #neamț)
Editat de Diana Hîncu (coordonatoare #cărticeală)
Corectat de Iulia Dromereschi