…she was trapped between competing desires, a desire for a more meaningful connection and the desire to never change. She wished for eternal youth and endless merriment.”
MEXICO CITY
Un roman horror feminist cu acțiunea în anii 1950? Asta vă vine în minte când vă gândiți la Mexican Gothic (și nu greșiți), însă haideți să descoperim de ce a ajuns așa de populară.
Premisa este destul de simplă. Noemí primește o scrisoare de la verișoara ei, care îi cere să o salveze. De ce? Soțul ei vrea să o omoare. Catalina (verișoara), locuiește cu familia soțului într-un orășel pe jumătate pustiu, El Triunfo. Așa se trezește protagonista noastră departe de familia sa, de viața ei socială din Mexico City, având grijă de Catalina, care este bolnavă… sau, cel puțin, așa i s-a zis.
FOTO: Ioana Micu
EL TRIUNFO
Our bodies hide so many mysteries and they tell so many stories without a single word”
Dacă ați mai citit cărți de acest gen, sau ați urmărit măcar un film, atunci sunteți, probabil, familiarizați cu rețeta horror, cum îmi place să o numesc. Desigur, există o multitudine de subgenuri și putem categoriza fiecare carte/ film după o varietate de aspecte. Așadar, de ce aceasta a atras mai mult atenția?
Unul dintre motive poate să fie stilul. În opinia mea, a fost ușor de citit, dar nu slab. A surprins atât personajele, cât și acțiunea. Silvia Moreno-Garcia a reușit să creeze suspans și mister, astfel încât să te lipească de fotoliu până la ultimul cuvânt. Poate a fost plot twistul de la sfârșit, care a dat totul peste cap, însă mă îndoiesc…
FAMILIA DOYLES
The walls speak to me. They tell me secrets. Don’t listen to them, press your hands against your ears, Noemí. There are ghosts. They’re real. You’ll see them eventually.
Am menționat mai sus plot twistul de la final. Da, a fost bun, dar nu a fost Caraval. Toate secretele și misterele s-au împletit foarte frumos, unele mai morbide decât altele. Iar în mijlocul tuturor se află familia Doyle. Oricine din oraș le cunoaște povestea… și blestemul.
Renumiți pentru bogăția lor de altă dată, pentru metodele lor de păstrare a comorilor, acum au ajuns cei mai feriți oameni dintr-un oraș-fantomă. Nu pot spune că am urât fiecare membru al familiei. Dar sunt unii pe care îi disprețuiesc, din motive întemeiate.
FOTO: Ioana Micu
Au fost bine dezvoltate personajele? Da. Familia Doyles este complicată, astfel încât orice mai prejos de complexitate nu ar fi admisibil. Însă, aici mi se pare că s-a dus cartea puțin de râpă. Noemí trebuie să fie personajul care s-a dezvoltat cel mai mult pe parcursul cărții, dar nu a fost preferata mea. Nu m-am împăcat mereu cu atitudinea ei și am fost reticentă chiar și după schimbările pe care le-a suferit. Catalina mi s-a părut, ironic, cea mai rezonabilă și cu capul pe umeri. A devenit, ușor, una dintre favoritele mele, alături de Francis, despre care va trebui să aflați pe cont propriu.
SFÂRȘITUL
Este o carte de cinci stele? După părerea mea, a fost de patru. Însă, pentru oricine își dorește o carte pe care o poate termina într-o seară, cu acțiune, suspans și câteva momente nu așa de frumoase, o recomand și chiar sper să îi oferiți o șansă.
She wanted a fairytale and I wanted to give her that.
Unul dintre hobby-urile mele este cititul, datorită acestuia am creat contul de bookstagram și am reușit să particip la festivaluri precum FILIT. În general citesc ficțiune, însă încerc să îmi diversific cât mai mult lecturile.
