În timp ce inspectam de zor lista de filme a Festivalului OWR (online), Mănâncă tot din farfurie (Eat Your Catfish) mi-a atras instant atenția și am dat clic fără să îmi dau seama. Și, ce să vezi? Instinctele mele nu m-au dezamăgit nici de data asta. Când am văzut și despre ce este vorba, parcă începeam să cred în dragoste la prima vedere. Parcă. Iar după debutul filmului am început să cred mai mult. Și tot mai mult.
Primele două minute din film păreau să urle cu putere The Theory of Everything. Și spun asta în cel mai bun mod posibil. Cu toții am auzit de Stephen Hawking și boala sa. Sau cel puțin așa sper, pentru că, în caz contrar, avem un motiv în plus să punem proiectul nostru de jurnalism științific în funcțiune cât mai repede posibil.
În orice caz, celebrul fizician a suferit de o boală care i-a afectat întregul sistem locomotor; nu și creierul, însă, spre bucuria lui. Și, deși a fost creat un film care să îi arate parcursul și avem și alte surse din viața reală, nimic nu se compară cu experiența pe care o ai atunci când te uiți la Mănâncă tot din farfurie.
Citește și: Special OWR: Contradicții și nostalgii dezgropate din arhive
Documentarul este cum nu se poate mai ingenios. Regizat de Noah Arjomand, Adam Isenberg și Senem Tüzen și adoptat în România de către Centrul de Resurse Juridice, o înfățișează pe Kathryn, mama unuia dintre regizori (Noah), care suferă de scleroză laterală amiotrofică (SLA). Da, chiar boala de care era afectat și marele fizician.
Acum, probabil vă întrebați de ce am spus că este ingenios. Simplu, pentru că vedem totul prin ochii Kathrynei, căci are o cameră prinsă în spatele scaunului cu rotile, ceea ce poate face cadrele să pară ușor statice și repetitive, dând impresia aceluiași decor. Totuși, au fost realizate multe scene dinamice, simple, și, deși în general mă plictisește monotonia, în cazul de față nu am avut niciun moment de respiro, cum s-ar zice. Mi s-a părut fascinant să văd cum reușește să trăiască Kathryne, cum cele mai mărunte activități au devenit atât de complexe pentru ea și cei din jur. Am adorat să văd cum arată viața ei și să îi simt toate emoțiile, sau măcar să i le ghicesc.
Familia: stâlp de susținere sau pumnal?
Persoanele care suferă de SLA au posibilitatea sinuciderii asistate oricând doresc, pentru a scăpa de suferință. Kathryne are fi făcut-o și ea de mult, dar nunta fiicei sale nu i-a permis așa ceva. A ales să trăiască și s-a operat pentru a putea să respire în continuare, doar pentru a participa la eveniment, iar ce se întâmplă după, ei bine, rămâne de văzut.
Unul dintre lucrurile care m-a frapat cel mai mult a fost diferența dintre tată și fiu. Noah, după cum spune și mama lui, este o adevărată dulceață, pe care îl adora și încă o face, având o oarecare slăbiciune pentru băiat încă de când era mic. Tânărul este profund îngrijorat de situația mamei sale și este mereu acolo pentru ea, știe cum să o ajute, îi înțelege vorbele și nu a văzut-o niciodată ca pe o povară. În schimb, soțul ei o judecă și o consideră nebună, enervându-se din cele mai mici chestii, speriind până și îngrijitoarele. Abuzează sarcasmul și refuză să îi asculte pe alții, refuză să învețe și să accepte situația.
Citește și: „Vara în care mama a avut ochii verzi” (Tatiana Țîbuleac). Romanul care m-a făcut să o admir și mai mult pe mama
Această situație complicată a fost generată de boala mamei, care pare să îi fi schimbat apropiații într-un mod ireparabil, greutate ce apasă și mai mult asupra umerii femeii, care trebuie să lupte pentru fiecare clipă și să nu se lase bătută.
Mănâncă tot din farfurie! Acum, pentru că nu se știe când mai ai ocazia.
—
Cronică scrisă de Diana Hîncu (departamentul #cinematics), după vizionarea filmului online. Mai găsiți bilete aici, iar vizionarea se poate face până pe 31 mai.
Editare: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi
