Pe 15 ianuarie am fost prezenți la avanpremiera filmului Klaus și Barroso, film cu Adrian Niculae și Cosmin „Micutzu” Nedelcu în rolurile principale. Noi am fost, l-am văzut și am scris.
Revin la taste. 16 ianuarie, 2024. Cred că sunt câteva luni în care nu am călcat într-un cinematograf. Câteva luni în care nu am fugit după un autobuz/ troleu. Câteva luni de când n-am mai întârziat”la un film. Pe scurt, a fost o perioadă de pauză în care am muncit, însă acum mă întorc.
Klaus și Barroso. Stan și Bran. Asterix și Obelix. Aici mă duce gândul atunci când văd titlul. Și ați putea spune că sunt subiectivă, însă nu sunt. M-am gândit la asta de când am auzit prima dată de proiecție.
Despre vulgaritate
Cred că era septembrie și ascultam un podcast. Ca orice om normal, spălam vasele în același timp. Adrian Nicolae vorbea cu cineva (oricât aș încerca, nu pot să-mi amintesc al cui era podcastul) despre filmul Taximetriști. Supărare mare, dom’le! Era prea vulgar. Ce însemna vulgar? Unde tragem linia vulgarității? Ce este și ce nu este?
Într-adevăr, limbajul este principala unealtă prin care se poate observa vulgaritatea. Și cea mai la-ndemână. Însă, oricât ai încerca să te ferești, nu e ca și cum ai putea să te ascunzi de asta. Oh nu! O să-mi pun mâinile peste urechi și n-o să mai aud lucruri vulgare. Lucrurile nu funcționează așa, iar limbajul colocvial face parte din natura noastră. Creștem înconjurați de el și alături de el.
Totodată, ne putem duce cu gândul și la vulgaritatea imaginii. Semne, costumații, decoruri. Mi se pare o vulgaritate mult mai subtilă, dar totuși este acolo. Există. Și singurul judecător este… ochiul. Ce privim, ce vedem. Ce înțelegem.
Accesul
Acum, revenind la film. Am ajuns la fix pe fix. Ora 18:30. Deși mă gândisem să vin mai devreme, renunțasem la idee și-mi luasem o cafea. Poate ar fi fost o idee să mă pun mai repede la coadă.
La intrare, lumea se înghesuia pentru a prinde un loc cât mai bun. La ce literă trebuia să stai? Pe ce nume o fi făcută rezervarea? Unde ne poziționăm? Lângă mine, văd influenceri, comedianți, actori, muzicieni, vloggeri. Practic, raiul unui copil al internetului. Zâmbesc, gândindu-mă că acum nu mă mai pot năpădi toate emoțiile care m-ar fi năpădit în trecut.
Ne-am făcut loc printre oameni, ne-am luat popcornul și am mers către sală. Sala 11. Am urcat cele 13 rânduri până la locurile noastre, care erau poziționate chiar pe mijloc. Locul 13 nu e cu ghinion la cinema. Așteptăm.
ACTION!
Patru dintre actorii filmului intră în sală. Ropote de aplauze. Ochii ațintiți la fiecare mișcare a lor. Adrian Nicolae ia cuvântul, urându-ne tuturor „vizionare plăcută”. Luminile se sting și începe acțiunea.
„Un barman (Klaus) și un bodyguard (Barroso) încearcă să țină sub control o petrecere a burlacilor. Avem un mire timid, un naș guraliv, prieteni și colegi de muncă, un șef de gașcă, o dansatoare curajoasă și un vecin trăznit. Sunt surprinși de o patroană furioasă și deranjați de niște musafiri nepoftiți și periculoși.
Dar iubirea își face loc în poveste în mai multe feluri și ar putea salva o situație fără ieșire…
Subiectul este simplu, ușor de înțeles și ușor de relaționat. Cred că toți am crescuți înconjurați/te de învârteli, manevre și mânării, lucru care face filmul atât de apropiat de realitate. O realitate în care ne regăsim.
Tot din seria de lucruri în care ne regăsim: legătura frățească dintre Klaus și Barroso mi-a adus aminte de relația pe care o am și eu cu sora mea. Faptul că, indiferent de cât de rău sau greu e, tot voi fi acolo pentru ea.
Îți plac cronicile noastre de film?
Și, in the end, iubirea câștigă!
Indiferent că este vorba de iubirea dintre frați sau iubirea dintre parteneri, barierele pot fi doborâte de orice! Asta e morala cu care încearcă să te lase filmul. Lucru care mi se pare că-l face foarte family friendly.
Dacă Taximetriști ar fi fost un film pe care nu l-aș fi văzut cu ai mei, Klaus și Barroso este safe din toate punctele de vedere. Umorul este construit în așa fel încât lucrurile să fie amuzante, cu subînțeles și frumos mascate.
Dar vreau să revin la momentul final (fără a da spoilere, desigur). Am simțit că finalul a fost puțin „prea mult”. Lucrurile s-au terminat mult prea frumos, iar acțiunile mi-au dat sentimentul de fantezie, mai degrabă decât simțul realității. Nu mă pot abține și compar constant Klaus și Barroso cu Teambuilding, Taximetriști sau chiar Miami Bici. Este la așteptările ridicate de proiecțiile menționate anterior, însă finalul nu aduce elementul de care aveam nevoie.
Line-up, everybody!
Și-acum despre cum și cine a jucat. Singura mențiune pe care o am este că personajele au fost parcă turnate pe actori. Modul în care vorbeau, atât în timpul ecranizării, cât și în afara ei (în podcasturi, în interviuri, în special-uri) este similar.
Produs de Bold Film Studio, filmul Klaus & Barroso îi are în distribuție pe: Carol Ionescu, Alexandru Ion, Vlad Drăgulin, Rolando Matsangos, Codrin Boldea, Vlad Brumaru, Cezar Antal, Mădălina Craiu, Șerban Pavlu, Victoria Raileanu, Alin Florea, Mădălina Stoica, Bogdan Farcaș, Cătă Nicolau, Alex Mircioi. Directorul de imagine al filmului este Mihai Marius Apopei, montajul este realizat de Tudor D. Popescu, iar scenografia și costumele sunt semnate de Alexandra Panaite.
Dacă nu știți ce să faceți zilele acestea, dați fuga la cinema, pentru că filmul Klaus și Barroso este peste tot!
O cronică de de Ioana Stănișor
Editare: Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Ioana Stănișor