FOTO Oana Zăuleț

Jazz in the Park sau free flow experimental art… just life after all

Festivalul de muzică Jazz in the Park a revenit, dar ediția aniversară se întâmplă în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” în perioada 1-4 septembrie. Aduce un line-up fresh și eclectic, și sunt sigur că fiecare ascultător își va găsi locul fără prea mult efort. Despre asta cred că și este, până la urmă, acest festival: despre accesibilizarea jazz-ului  pentru un public mai larg, fără o introducere prealabilă în teoria muzicii sau în istoria acesteia.


Porțile festivalului s-au deschis la ora 17:00 și, după ce mi-am luat badge-ul de presă și m-am deghizat cu pelerina de ploaie, m-am dus la Backyard Stage pentru concertul pianistului Bogdan Vaida. Muzica lui s-a armonizat foarte frumos cu ploaia care  cădea pașnic. Împreună, au reușit să ne aducă nouă, spectatorilor poate puțin agitați de hype-ul de festival, o stare de calm de care chiar aveam nevoie. Mă simțeam ca într-un lift din care nu vreau să cobor, pentru că ador muzica (experiență asemănătoare cu cea a oamenilor care nu răspund la telefon, pentru că le place prea mult cum sună).

 

Vic face interviuri în festival FOTO Oana Zăuleț

Trupe tinere și viniluri

O inițiativă foarte drăguță, care merită menționată, este Young Stage, un spațiu pentru trupele tinere pe care nu ai nici o scuză să nu le prinzi. Această scenă te întâmpină de cum intri în festival.

După o scurtă incursiune la Food Court am dat de Vinyl Fair, un loc de unde persoanele care sunt pasionate de moduri old school de a asculta muzică își pot alege dintr-o gamă destul de variată de viniluri artiștii și trupele preferate. Sau pot descoperi lucruri noi.

Am trecut și pe la Craftsman’s Corner, unde am vorbit cu Valentina Lazăr de la Fauve Atelier, care ne-a dat mai multe informații despre ce se întâmplă acolo. „Aici e zona de creație manuală, unde colegii mei au ateliere de roata olarului și pictură pe teracotă, iar eu fac modelaj în pastă ceramică, iar sâmbătă și duminică voi avea ateliere de pictat broșe din porțelan”, ne-a spus Valentina, care m-a asigurat că nu există limită de vârstă, și toți cei interesați sunt bineveniți.

 

jazz in biserica vinil
Jazz în biserică FOTO Oana Zăuleț

În timp ce mă plimbam de colo-n colo, fără să știu unde mă duceam și lăsându-mi pașii purtați de vibe-ul atât de fain al festivalului, am dat și de Listening Church, al cărei succes nu se datorează doar sistemelor audio de la Acoustic Density, ci și modului în care sunetele pe care acestea le produc, sunete care, după părerea mea, duc mai mult spre un electro-jazz. Îți înșală așteptarea pe care ți-o creezi înainte de a intra în această biserică de lemn construită în 1773, biserică care poartă și numele de Biserica lui Horea

 

FOTO Oana Zăuleț

Prejudecăți, bariere și ziduri inutile

La ce m-am gândit când am intrat? Să fiu sincer, mă așteptam la muzică religioasă, și nu puteam să mă înșel mai tare. Doar după ce am intrat și mi-am acordat câteva minute să mă conectez cu muzica și cu spațiul, mi-am dat seama cât de multe prejudecăți am avut, cât de multe bariere, granițe și ziduri inutile am ridicat în jurul meu și m-am mai gândit la modul în care acestea pot să-mi altereze experiențele. 

Juxtapunerea, care inițial este una greu de înțeles, dintre muzică și spațiu, a fost una dintre cele mai postmoderne experiențe la care am participat, sau la care am fost conștient că particip. Este o „superputere” a jazz-ului: de a trece dintr-o sferă în alta, de a fi în mai multe deodată, de a nu fi în niciuna, de a înșela însuși timpul și de a chestiona modul în care ne raportăm unul la altul. La sine însuși la timp. M-a făcut să conștientizez potențialul politic al acestui stil muzical, potențial politic pe care am avut ocazia să-l discut cu două persoane foarte simpatice din Olanda, care au venit în România pentru prima oară.

 

Un scurt interviu

Medi are 39 de ani, vine din Olanda și călătorește prin România.

My name is Medi, I’m from the Netherlands, just travelling through Romania, and I’m 39 years old. 

Cât de des asculți muzică jazz și cum ai descoperit-o?

Cred că influența diferitelor genuri m-au adus la jazz. Este mai degrabă o stare de spirit pe care o am când ascult jazz. Nu este ca și cum aș alege să ascult un gen sau altul, pur și simplu ascult ceea ce simt în momentul respectiv.

Cum ai descrie jazzul unei persoane de pe Marte?

Pentru mine este un stil de viață, un mod de a fi, de a comunica, de a iubi. Este o filosofie greu definibilă, pentru că este personală și subiectivă. Dar i-aș spune unui marțian că este o artă experimentală. Cred că este viață, în fond.

Cum vezi jazzul în următorii zece ani? Crezi că va deveni mainstream sau va rămâne în bula sa confortabilă, nu chiar atât de mică?

Până la urmă, ce este mainstream mai exact? Ceva împins de marile companii de producție, sau doar entertainment? Cred că depinde mult și de societate. Ne îndreptăm spre o societate unde oamenii doresc confruntare în orice formă de artă? Nu vor să existe liberă exprimare, pentru că guvernul sau presa țintesc către un fir narativ care nu le permite oamenilor să gândească liber?

Consider că, atunci, va fi mai puțin jazz și că, din păcate, societatea noastră se îndreaptă către acest scenariu. Cred că genurile alternative devin din ce în ce mai nișate, pentru că sunt boicotate. Se pierd pentru că, în final, oamenii nu sunt încurajați să gândească liber. Iar ceea ce face jazzul este să permită oamenilor să devină emoționali, să-i determine să gândească diferit. Cred că oamenii de la putere, care din păcate devin din ce în ce mai puternici, nu își doresc asta. Este trist de menționat, dar nu văd un viitor prea luminos pentru jazz. Dar să sperăm că va fi o revoluție.

 [traducere din limba engleză de Diana Hîncu]

 

FOTO Oana Zăuleț

Înainte de a merge spre concertele de la Church Stage m-am oprit la IQOS Lounge, atras fiind de un ecran luminos, pe care erau proiectate două organisme digitale. Se mișcau liber și uneori chiar interacționau unul cu altul. Pentru a participa, trebuia să-ți pui o pereche de căști, să te așezi pe unul dintre cele două scaune și să privești undele tale cerebrale reacționând la muzică. Această experiență, dincolo de definiția strictă de om și de granițele pe care le include, o aveai împreună cu un partener. Deci, pe lângă descoperirea unui nou mod de a asculta muzicp, trăiai noi modalități de a atinge, a privi și a relaționa cu persoana din fața ta, ale cărei unde cerebrale se împleteau ale tale.

 

Întrebări fără răspuns

În urma analizării acestei experiențe mi-au venit deodată o serie de întrebări, pe care le voi lăsa aici sub forma unui flux al conștiinței, sperând ca, împreună, să le putem găsi cândva și răspunsurile.

  • unde se termină corpul și unde începe?
  • sunt organismele digitale de pe ecran parte din el?
  • parte din mine?
  • când acestea se ating, ne atingem și noi?
  • când formează unul singur, formăm și noi?
  • formează un ecosistem? formăm?
  • cât de multe pot percepe cu corpul meu?
  • cât de multe pot percepe în afara lui?
  • granițele acestuia există doar dacă sunt conștient de ele?
  • sunt organismele de pe ecran conștiente de granițele propriului corp?
  • renunță unul la sine când se ating să formeze ceva mai mare?
  • este această renunțare iubire? 
  • cât de multe forme de iubire sunt?
  • în cât de multe moduri se poate iubi?
  • ce este jazzul?
  • este asta jazzul?

La ora 20:00 au început mult-așteptatele concerte de seară: Shay Hazan și, de la 22:00, The Comet is Coming. Să fiu sincer, eu nu ascultam Shay Hazan înainte de a-l vedea pe scenă, dar acum, în timp ce scriu acest articol, îl ascult în căștile câștigate la giveaway-urile organizate de Raiffeisen pe toată durata zilei. 

Sincretism muzical

Concertul a fost atât de frumos, de la lumini, la efectele de fum, la public și oamenii de pe scenă, încât și ploaia a coborât asupra noastră să ne țină companie și să se bucure de fuziunea de hip hop, jazz și muzică marocană gnawa (stil muzical religios islamic tipic Marocului și Africii de Vest), toate acestea aduse împreună de sintir (cunoscut și ca guembri) care este o „lăută-bass” cu trei corzi și acoperită cu piele, folosită tradițional în muzica marocană gnawa. 

 

FOTO Oana Zăuleț
jazz in the park shay hazan
FOTO Oana Zăuleț

După această contopire cu beat-uri de bază, influențate de un hip hop sofisticat, deasupra cărora instrumentele au ridicat armonii hipnotizante, au urmat cei de la The Comet is Coming. Punk-rock visceral contopit într-un jazz „extraterestru”, construit pe fundația de synth/tech-pop. Pe scurtc unul dintre cele mai unice sound-uri pe care am avut ocazia să le ascult.

Dacă va aduce cineva vorba cândva că ar fi imposibilă descoperirea unor noi sunete, neauzite de nimeni până acum, i-aș da să asculte The Comet is Coming. Sunt sigur că, dacă ar dori asta, acest trio unic ar reuși să aducă printre noi, pământenii, sunete de pe Lună sau de pe Marte.

 

FOTO Oana Zăuleț

 

jazz in the park the comet is coming
FOTO Oana Zăuleț

În loc de concluzie

Până la urmă, cred că ăsta e jazzul: un mare ecosistem, în care existăm în absența oricăror etichete, definiții sau prejudecăți. Este despre inovație, gândire liberă, noi moduri de a interacționa cu noi înșine, cu spațiul, cu celălalt, noi moduri de a trăi și de a experimenta muzica prin perspective intime și personale în afara oricăror granițe, bariere sau ziduri. Este libertatea și spațiul unde să ne trăim poveștile intime și autentice, fie individual, fie colectiv, armonizându-ne unii cu alții. Așa scrie și pe brățările de intrare: #soundspersonal.


Un articol scris de Victor Horațiu Troșan (17 ani, Cluj-Napoca)

Vic ni s-a alăturat în urma apelului deschis pentru colaboratori adolescenți care să scrie pentru noi despre experiențele lor la Jazz in the Park. A fost printre participanții la atelierele organizate de noi la EducaTIFF 2022.

Editare: Radu Eremia

Corectură: Iulia Dromereschi

Layout: Diana Hîncu & Iulia Dromereschi

2
Victor Horațiu Troșan
Îmi place foarte mult să citesc și să ascult muzică. Uneori mai scriu poezie și mai apar prin Șangri-La, Echinox etc.