Fotografie realizată de Oana Zăuleț

Jazz in the Park — Despre starea muzicii jazz în România: expresie, atmosferă and a lot of balls

În a doua zi a festivalului Jazz in the Park, porțile s-au deschis la ora 16:00. Deși a plouat aproape continuu, au fost destule evenimente, pe lângă concerte, care ne-au ținut moralul sus. Printre acestea s-au numărat Întâlnirile de pe Prispă, degustarea de vin și multe altele, care merită descoperite pe cont propriu. Din cauza noroiului format în prima zi, organizatorii au avut mai multe zone acoperite, au pus pietriș pe aleile inundate de apă și au suplimentat și podelele.


Primul concert din ziua a doua a fost cel al Martei Popovici, la Backyard Stage. În ciuda ploii, publicul a fost numeros și nici nu putea să fie altfel. Tot ce trebuia să faci era să asculți puțin, chiar și câteva secunde, și să te lași purtat de vocea blândă a Martei. Era acompaniată de niște instrumentiști foarte buni. Am citit despre proiectele ei și m-a impresionat foarte mult dorința de a spune mereu o poveste prin ceea ce cântă, un fel de storytelling through jazz. Corpul acestei povești este unul fluid, în continuă schimbare, care include corpurile tuturor celor care doresc să ia parte la poveste. Să asculte, să se lase mișcați și să simtă cum sunetele trec prin ei creând propoziții, paragrafe, pagini și capitole întregi.

 

FOTO Alin Ierima

Frumusețea descoperirii unui nou artist

Mi se pare foarte frumoasă este această idee de a găsi noi moduri de a ne spune poveștile prin muzică. Deschidem un dialog între artist și public fără a-i separa. Artistul să-și spună povestea prin ceea ce cântă, iar publicul prin ceea ce ascultă. Trebuie să recunosc că, până acum, Marta Popovici este cea mai fericită descoperire a mea din acest festival. Sunt foarte bucuros că am avut ocazia să o ascult. Ocazia să mă îndrăgostesc de acea fuziune de jazz, soul, trip-hop, acid jazz, nu-jazz, alternative R&B, art-rock, art-pop și folk (descrierea stilului muzical este luată de pe site-ul Martei).

Trebuie să recunosc că, până acum, Marta Popovici este cea mai fericită descoperire a mea din acest festival”

După acest minunat concert care, subiectiv vorbind, ne-a făcut ziua mai bună mie și multor alte persoane care au stat în noroi și ploaie alături de mine, m-am îndreptat spre Întâlniri pe Prispă. Acolo au fost două discuții foarte interesante. Prima, cea de la ora 18:00, a fost cu psihoterapeuta și muziciana Rodica Balteș, care ne-a vorbit despre muzicoterapie și importanța pe care o are muzica în relație cu sănătatea mintală.

Muzica a avut, încă din cele mai vechi timpuri, funcția coeziunii sociale și vindecării. Cercetătorii contemporani din domeniul psihologiei și al muzicii (muzicoterapiei) au ajuns la mai multe concluzii care poate ne-ar convinge, dacă nu să practicăm muzică, măcar să o ascultăm mult mai des. Să o ascultăm și să fim conștienți de modul în care interacționăm cu ea. Ascultatul/ practicatul muzicii poate ajuta enorm persoanele cu tulburări din spectrul autist, cu tulburări emoționale, persoanele cu dizabilități, persoanele neurodivergente.

 

Citește și despre experiența Jazz in the Park din prima zi de festival

Apoi, a urmat o discuție care pentru mine, ca persoană nou inițiată în lumea jazz-ului, a fost de maximă importanță. De-a lungul acestor zile m-am tot întrebat De ce nu mi-a spus nimeni cât de cool este muzica jazz? De ce nu am auzit la radio trupe de jazz? Această discuție mi-a dat o parte dintre răspunsurile pe care le căutam și încă le caut. La ea au participat Bogdan Matei, proprietar Pure Indie Records și Alin Vaida, fondator Jazz in the Park. În urma discuției dintre cei doi și Horia Ghibuțiu, care a moderat, s-a ajuns la niște concluzii dintre care unele sunt mai optimiste, iar altele mai realiste. Jazz-ul, mai ales cel din spațiul european, a fost dus într-o zonă foarte elitistă, fiind ascultat doar de persoanele cu vaste cunoștințe muzicale.

Prin „Jazz in the Park”, se încearcă simplificarea sa. În țară nu prea sunt cluburi de jazz. Este mult mai ușor să faci un festival anual și să știi aproximativ câți oameni vin, decât să ții deschis un club unde se poate să nu vină aproape nimeni în unele seri. Totuși, asta se poate rezolva. Publicitatea ar trebui făcută bine și jazzul nu ar mai trebui tratat ca un stil muzical pentru care îți trebuie o școală specială să-l înțelegi. Astfel, ar merge mult mai mulți oameni în astfel de cluburi. De asemenea, artiștii români tineri nu sunt promovați aproape deloc. Este mult mai profitabil să aduci artiști consacrați care să-ți aducă ție, ca patron/ organizator, mai mulți bani. Am vorbit despre asta și în primul meu material, dar mi se pare extraordinară scena Young Stage. Acolo am văzut niște trupe chiar foarte faine, una dintre ele fiind Purple Jam.

Ce părere au festivalierii despre muzica jazz

După această discuție, cu concluziile încă în minte, am decis să întreb câțiva oameni ce părere au, cu adevărat despre muzica jazz din România. Am vorbit cu cinci persoane minunate și diferite, printre care se afla și tobarul Andu Devesievici. El a cântat în prima zi în Răzvan Cipcă Trio. Voi lăsa mai jos răspunsurile lor, sub forma unui pop quiz, iar fiecare dintre noi va putea „alege” răspunsul cu care se identifică.

 

Cât de frecvent asculți muzică jazz?

Cristi: Destul de des.

Claudiu: Nu foarte des, mai mult când lucrez și trebuie să ascult ceva.

Andu: Nu chiar zilnic, de două-trei ori pe săptămână, dar nu ascult doar jazz.

Eda: Nu destul de frecvent.

Carla: De câteva ori pe săptămână.

 

Ce înseamnă jazzul pentru tine?

Cristi: Libertate de a mă exprima și libertate mai ales că combină foarte multe genuri și stiluri.

Andu: Expresie, atmosferă and a lot of balls.

Eda: Chill, spontan și high.

 

(…) jazz-ul nu ar mai trebui tratat ca un stil muzical pentru care îți trebuie o școală specială să-l înțelegi.”

Cum vezi viitorul muzicii jazz în România? Crezi că va intra în mainstream sau va rămâne nișată și underground?

Cristi: Sper că o să devină destul de mainstream, dar fără să influențeze creația artiștilor.

Claudiu: Nișată și underground.

Andu: Mie mi se pare că, în România, muzica jazz crește, dar încă e destul de nișată. O să evolueze oarecum și își va crea o stilistică a țării sau a locului.

Eda: Sper să se nișeze și mai tare. Mi se pare că sunt foarte multe lucruri populare care ar trebui să rămână nișate.

Carla: Nu prea cred că muzica jazz o să prindă în România. Singura șansă să prindă ar fi ca un artist să bubuie și să ajungă peste tot.

 

După cum știi și tu, muzica jazz nu-și găsește locul prea des în topurile muzicale din România. Crezi că există o legătură între faima unui artist și calitatea muzicii sale?

Claudiu: Nu cred. Faima unui artist, de multe ori, nu depinde de talentul lui sau de muzică, ci de publicitatea care i se oferă.

Andu: Eu cred că calitatea muzicală nu depinde de gen, poți să o găsești de la manele până-n pop, de la jazz până-n rock. Calitatea muzicii o dă artistul, iar tu, ca artist, faci muzică în primul rând pentru tine, și mai apoi pentru un public țintă.

Carla: Sunt foarte mulți artiști underground cu muzică foarte bună.

 

FOTO Oana Zăuleț

Care este starea muzicii jazz la noi în țară?

Andu: Dacă mă întrebai acum zece ani, ți-aș fi spus că e foarte-foarte low, dar acum observ o creștere, apar tot mai multe evenimente pentru acest stil muzical și cred că, pe viitor, va avea o audiență din ce în ce mai mare.

Starurile serii: Amadou & Mariam

După ce m-am încărcat cu optimismul lui Andu, am pornit spre Church Stage, unde urmau să cânte Amadou & Mariam, starurile din această seară. Am ajuns mai devreme în fața scenei unde avea să aibă loc concertul și după mi-am găsit un loc care să-mi placă. M-am uitat în jurul meu și am fost șocat când am văzut oameni peste tot. Era plin și asta m-a bucurat foarte tare. Energia concertului a fost una de neuitat. Se ridica, parcă deasupra noastră, intra în noi, apoi în artiști, inițiind un foarte sensibil și personal dialog. Basistul s-a asigurat să mențină această energie încă de la început, când a intrat dansând și cântând din maracas. Nu putem uita, desigur, nici micul dans al pianistului, care sunt sigur că a rămas memorabil pentru mai multe persoane.

 

Fotografie realizată de Oana Zăuleț

A fost liniște. Apoi, brusc, am început să strigăm și să aplaudăm când Amadou Bagayoko (chitară, voce) a intrat pe scenă, urmat de Mariam Doumbia. Povestea de dragostea a celor doi a început la Institutul pentru tineri nevăzători din Bamako. Încă de atunci, au străbătut toată lumea și au avut colaborări cu Blur, Coldplay, U2 și mulți alții. De asemenea, au primit nominalizare la premiile Grammy pentru albumul Welcome to Mali.

Deși încă nu am primit un răspuns la întrebarea ce este jazzul sau de ce are o scenă atât de mică în România, am decis să-mi însușesc răspunsul lui Andu că treaba merge spre bine. Am închis ochii și m-am lăsat purtat de acea combinație de muzică și versuri cu mesaj social, împletită cu influențe de jazz, electro-pop, art-rock și art-pop.

Energia concertului a fost una de neuitat.”

 

FOTO Oana Zăuleț

Efectele muzicii asupra sufletului

Doamna Rodica Balteș a mai vorbit și despre efectele ascultatului de muzică alături de mai multe persoane. A descris cum emoția care se dezvoltă atunci, este una cu mult mai profundă și puternică decât orice am putea experimenta singuri. Există un așa-numit fenomen de contaminare socială, prin care ne molipsim unul de la altul de iubire și good vibes only. Emoția colectivă crește succesiv, fiecare dintre noi fiind o pagină din povestea pe care Marta Popovici, Purple Jam, Yussef Dayes, Amadou & Mariam și toți ceilalți artiști doresc să o spună alături de noi.

În concluzie, mă gândeam să răspund și eu la una dintre întrebările pe care le-am pus mai devreme. Mi se pare esențial să ne punem mereu întrebări și să încercăm să ne răspundem la ele. Ce înseamnă jazzul pentru tine? Ce înseamnă jazzul pentru mine?

 

FOTO Oana Zăuleț

Pentru mine, jazzul înseamnă comunitate, o comunitate cu care îți împarți cele mai profunde și intime trăiri prin intermediul muzicii. O comunitate alături de care spui o poveste, în care mă bucur foarte mult că am avut ocazia să intru.


Articol scris de Victor Horațiu Troșan (17 ani, Cluj-Napoca)

Editare: Sorina Sfreja-Nemeș

Corectură: Iulia Dromereschi

Layout: Georgiana Cilian

1
Victor Horațiu Troșan
Îmi place foarte mult să citesc și să ascult muzică. Uneori mai scriu poezie și mai apar prin Șangri-La, Echinox etc.