Jaful secolului este un film care m-a făcut să-mi dau seama că distanța dintre integritate și lipsa scrupulelor este înspăimântător de mică.

Pelicula regizată de Teodora Ana Mihai și scrisă de Cristian Mungiu s-a dovedit a fi nu doar un „alt film românesc”, ci și propunerea curajoasă a României pentru Premiile Oscar 2026, la categoria „Cel mai bun film internațional”. 

Premiera din România a fost găzduită de Cinema City AFI Cotroceni pe 22 septembrie 2025 și a adunat peste 1000 de spectatori, actori, critici, influenceri și profesioniști din industria cinematografică. Sălile de proiecție au fost pline, iar reacțiile de la cald care îl recomandă confirmă că filmul este deja pe radarul cinefililor. Totuși, dincolo de statistici și strălucirea galei, Jaful secolului încurajează dezbaterile despre subiectele incomode pe care „spuma societății” le-ar putea crede fantezii.

Impresii la cald despre Jaful secolului

Jaful secolului este o peliculă atât de reală, încât doare. Abordând o serie de teme incomode precum dificultățile românilor plecați în Occident, pierderea inhibițiilor în fața disperării, dorința de adaptare, condiția omului venit dintr-un mediu lipsit de cultură, degradarea morală pentru creșterea valorii materiale și valoarea neînțeleasă a artei în ochii celor pentru care supraviețuirea este mai importantă decât orice, filmul deschide drumul spre o realitate tristă și înfiorător de palpabilă.

Pelicula surprinde foarte bine elemente precum dificultățile vieții de la țară și lupta continuă a acestor oameni pentru supraviețuire și pentru a pune ceva pe masă la sfârșitul unei lungi zile. Altele sunt grijile continue ale locuitorilor din satele uitate de lume de a face rost de medicamente, sau teama lor a nu îngheța în timpul nopților de iarnă. În plus, nepotismul și dezgustul instituțiilor de stat, bugetare, față de acești oameni întărește gustul amar cu care părăsești sala de cinematograf.

Fiind un film inspirat dintr-un caz real, acesta atrage atenția publicului  prin elementele realității cosmetizate cu puțină ficțiune. Dar cum povestea cu hoți nu este singurul aspect important al acestei pelicule, ci și luptele oamenilor din satele sărace ale țării noastre, voi recomanda la nesfârșit acest film.

Povestea jafului din 2012 din Olanda, direct pe marele ecran

În dimineața zilei de 16 octombrie 2012, tablouri celebre semnate de Picasso, Matisse, Gauguin, Monet, Freud și Meijer de Haan au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam. Presa susține că, în timp record, un grup de români a reușit unul din cele mai spectaculoase jafuri din Europa ultimelor decenii, valoarea tablourilor fiind estimată la peste 20 de milioane de euro.

Teoria care susține că tablourile ar fi fost arse pentru a distruge probele a șocat întreaga lume a artei. „Ce s-a întâmplat cu aceste tablouri?” era întrebarea zilei și se găsea pe buzele tuturor.

Scenaristul Cristian Mungiu a văzut acest jaf ca fiind refularea unui grup de români care se confruntă cu sentimentul că sunt percepuți de Occident ca fiind „cetățeni de mâna a doua”. Din păcate, acest gând nu este un caz izolat. Scenariul peliculei aduce sub lumina reflectoarelor povestea nespusă a diasporei. 

Un thriller care subliniază traumele slab mediatizate ale românilor născuți în sate uitate

Un articol pe site-ul libertatea.ro îl citează pe scenarist, care spune despre Jaful secolului că „(…) este un film pentru spectatori, nu doar pentru festivaluri”. Și are dreptate: acest film dureros de real este accesibil tuturor, fără a cădea în capcana superficialului.

Nu cred că alegerea Teodorei Ana Mihai ca regizoare a acestui film a fost întâmplătoare. După o căutare pe Google, am descoperit că aceasta s-a născut în 1981 la București, dar, când era mică, s-a mutat în Belgia. Studiile le-a făcut în Statele Unite, motiv pentru care consider că experiența ei de viață o îndreptățește să-și spună opinia atât din perspectiva românului emigrant, cât și a artistului cu o educație din „lumea bună”.

A debutat în cinematografie cu documentarul Waiting for August, care spune povestea copiilor rămași acasă după ce părinții lor au plecat la muncă în străinătate. Acest film a câștigat numeroase premii. În Jaful secolului, regizoarea continuă să exploreze dramele prin care trec persoanele evitate de societatea „educată”. Subliniază abuzurile  emoționale și fizice prin care au trecut încercând să se integreze într-o țară străină, unde speră să-și găsească o sursă de venit stabilă.

Recuperarea demnității personajelor este mascată printr-un jaf de aproape 20 de milioane de euro

Deși la început spectatorii ar crede că rolul principal îl au hoții și tablourile furate, în realitate, acesta este al Nataliei (Anamaria Vartolomei), o tânără mamă care pleacă împreună cu partenerul ei de viață, Ginel (Ionuț Niculae), la muncă în Țările de Jos. Umiliți și exploatați, cei doi se reîntâlnesc cu prietenii lor, Iță (Rareș Andrici), Andreea (Macrina Bârlădeanu) și Adrian (Robert Iovan). Aceștia par personaje obscure, dar în care cei doi au încredere, mai ales că Iță este fostul coleg de școală al Nataliei.

De-a lungul filmului, lupta continuă a Nataliei de a face ceea ce este corect și de a nu alege calea ușoară este atât de evidentă, încât îi provoacă spectatorului o durere profundă. Chiar și după ce a fost agresată la o petrecere privată, ispitită de Andreea să se înscrie pe site-uri destinate escortelor, Natalia alege să nu se abată de pe drumul integrității. Poate că motivația ei de a nu o lua pe scurtături este faptul că acasă o așteaptă o fiică de șase ani, sau poate că busola moralității ei încă funcționează.

Într-un moment de disperare, aceasta li se confesează Andreei și lui Iță despre incidentul de la petrecere, dar nu și lui Ginel. Andreea o compătimește, dar Iță se transformă într-un răzbunător al imigranților abuzați. După incident, acesta o ajută pe Natalia să se angajeze ca menajeră la o familie bogată.

Când supraviețuirea este mai importantă, arta nu mai are nici o valoare

Motivul pentru care Iță a fost revoltat de experiența Nataliei și a ajutat-o atât de mult este ambiguu. Poate că acesta și-a dorit să protejeze bunătatea care se mai găsea doar în vechea lui prietenă. Poate că a fost în numele unei relații amoroase din trecut. Cert este că acesta i-a mobilizat pe Adrian și ignorantul Ginel să fure tablourile pe care chiar unul din agresorii Nataliei i le-a menționat. Coincidență sau nu, personajul lui Iță mi se pare a fi cel mai complex din întregul film.

Planul jafului este genial și se desfășoară cu precizia unui ceas elvețian. În mai puțin de trei minute, valoroasele tablouri dispar. Dar, cum se întâmplă adesea, nimic nu este impecabil. Consecințele apar a doua zi, când bărbații se trezesc într-un coșmar legal. Credeau că perfecțiunea jafului le va aduce respect și că furând de la bogați pentru a scăpa de sărăcie vor căpăta siguranță financiară. Dar acum poliția și-a mobilizat toate forțele pentru a-i găsi pe hoți, iar presa este mai mult decât fericită să anunțe televiziunea locală și internațională să sublinieze gravitatea acestor evenimente.

Unul dintre mesajele filmului este despre percepția diferită a oamenilor asupra artei. Pentru clasele sociale care au parte de educație, tablourile furate au valori inestimabile. Pentru personajele noastre, ele sunt doar „calea ușoară spre bani”.

În 2012, toată lumea deplângea această tragedie din lumea artei. La polul opus, pentru niște oameni care muncesc în agricultură, construcții sau salubritate pe salarii modeste, poate chiar mizerabile, arta nu are nici o valoare. Această discrepanță este magistral subliniată de Teodora Ana Matei și Cristian Mungiu.

Jaful secolului are deja un palmares impresionant

Înainte de a ajunge în cinematografele din România, Jaful secolului a câștigat deja premii precum:

Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia (2024).

Premiul pentru Cea mai bună Actriță la Tokyo (2024).

Balkan Film Award la Sofia.

Premiul Publicului la Festivalul de la Shanghai.

Relevanța filmului poate fi chiar biletul nostru către Oscar

Faptul că România trimite Jaful secolului la Oscar 2026 este o decizie curajoasă. Într-o industrie unde filmele românești sunt de cele mai multe ori considerate „grele” sau „de festival”, acest film reușește să fie în același timp profund și accesibil publicului larg.

Tema migrației îl face relevant pentru românii din diaspora. Mai mult ca sigur, o parte dintre români se regăsește în frustrarea personajelor. Dar pentru cei rămași în țară, filmul ridică întrebări despre cum suntem percepuți în Europa și despre compromisurile pe care suntem dispuși să le facem pentru a trimite bani acasă.

Recomand Jaful secolului pentru că…

…este o radiografie a unor oameni care se zbat pentru un minim de recunoaștere de către societăți cu prejudecăți adânc înrădăcinate. De asemenea, este un film captivant și totodată incomod despre oameni simpli, cu puțină școală, și despre alegerile disperate pe care trebuie să le facă. Și, pentru mine, Jaful Secolului bifează toate elementele necesare unui film de a fi un must watch toamna aceasta.

Pelicula vă așteaptă în rețeaua Cinema City România începând cu 23 septembrie. Vizionare plăcută!

Cronică semnată de Andra Burciu (departament #cinematics)

Editare & corectură: Deea Sterea

Layout: Iulia Dromereschi