Whisper of the Heart a apărut în viața mea într-un moment ciudat. Începeam să mă descopăr pe mine, iar dacă în articolul precedent scriam că majoritatea oamenilor au o viziune greșită despre animeuri (cum că „ar fi pentru copii”), aici clar nu mai e nicio îndoială că pot atinge sufletele adulților, fiind adevărate lecții de viață.
Whisper of the Heart, deși îți poate aduce aminte, din punct de vedere vizual, de primele animații Walt Disney (cum ar fi Albă ca zăpada), prezintă o temă destul de complexă: iubirea la o vârstă fragedă și găsirea drumului pe care vrei să mergi.
Filmul a apărut în vara lui 1995, iar cele 111 minute ale sale sunt bazate pe manga omonimă (în japoneză Mimi O Sumaseba). Povestea începe greoi, iar primele 15 minute pot părea obositoare, dar extrem de folositoare în înțelegerea personajului principal, Shizuku Tsukishima. Shizuku este o cititoare pasionată și observă un ceva comun la cărțile împrumutate de la bibliotecă: toate au fost citite înaintea ei de un anume Seiji Amasawa. Obsesia pe care aceasta o dezvoltă pentru Seiji o face pe să sape pentru a ajunge la identitatea lui. Totodată, Shizuku este prinsă și de perioada examenelor, iar presiunile vin atât din partea grupului de prieteni, cât și din partea părinților.
Importanța școlii pentru familia lui Shizuk
Pentru context, trebuie să înțelegeți puțin sistemul de învățământ japonez. Învățământul preuniversitar durează 12 ani, dintre care doar nouă sunt obligatorii. Cuprinde șase ani de școală primară, trei de gimnaziu și încă trei de liceu. Deși nu este obligatoriu, liceul reprezintă o oportunitate mare pentru tinerii care vor să urmeze ulterior studii universitare. Din acest motiv, tot universul școlar al lui Shizuku este conectat direct cu reușita. Reușită = liceu = facultate.
Povestea este plină de coincidențe, care, la un moment dat, par de-a dreptul magice. Un astfel de exemplu este că fata este călăuzită de o pisică către magazinul de antichități al bunicului lui Seiji, unde găsește o statuetă care, ulterior, îi va arăta calea. Totodată, în magazinul bătrânului, Shizuku găsește o oază de înțelegere și susținere, lucruri care acasă îi lipsesc. Iar coincidențele continuă, însă nu îmi stă în fire să dau spoilere, așa că mă voi opri aici.
Stilul de animație
Îmi doresc să dedic o bună parte din această cronică stilului de animație. Este prima dată când urmăresc un film realizat de Studio Ghibli și, deși cunoșteam deja stilul lor caracteristic, am fost șocată de abundența de amănunte din fundal. De la vagonul trenului, care era extraordinar de bine delimitat, până la expresiile personajelor care, deși simple, spuneau multe. În prezent, animeurile tind să fie foarte detaliate, colorate și, mai ales, să beneficieze de o mulțime de efecte speciale care să accentueze acțiunea. Aici, situația este total diferită: culorile sunt calde, dar ușor șterse, și ți se dă impresia totul că este desenat pe hârtie.
Arhitectura și influențele vestice
Arhitectura clădirilor este mixtă. Deși trenurile, școala, casa și străzile au foarte multe influențe japoneze, magazinul bunicului lui Seiji are un aer german. Același lucru îl observăm și în vestimentația personajului principal, care, atunci când nu poartă uniforma clasică japoneză, poartă haine occidentale (în special în relatarea poveștii pe care o scrie). Bunicul chiar povestește despre aventura sa în Germania, iar Seiji este dornic să meargă în Italia, pentru a studia luteria. Deși acțiunea se petrece în Japonia, personajele au legături culturale cu lumea vestică (acest lucru este asemănător și în Attack on Titan, unde personajele trăiesc într-o comunitate plină de influențe germane, de la vestimentație și arhitectură, până la nume).
Să nu uităm de coloana sonoră, care este concentrată în jurul mai multor versiuni ale melodiei lui John Denver, Take me Home, Country Roads (Duceți-mă acasă, drumuri ale țării/de țară) – de la versiunea în japoneză, până la o parodie: Take me Home, Concrete Roads (Duceți-mă acasă, drumuri de beton). Recunosc că mi s-a părut foarte ciudată această asemănare, însă analizându-le laolaltă cu celelalte elemente vestice de mai sus, mi-am dat seama că rolul melodiei era să ajute și la fuziunea celor două culturi.
Oana a urmărit Whisper of the Heart la festivalul IZANAGI, despre care poți afla mai multe în articolul acesta. |
Într-un final, deși filmul poate părea greoi la început, îți dai seama că nu povestea de dragoste e cea care conturează filmul cu adevărat, ci dezvoltarea personajelor. Creed că, dacă poate vedea dedesubturile animației, oricine poate găsi un boost de inspirație și motivație în Whisper of the Heart.
Un material scris de Ioana Stănișor (departamentul #cinematics)
Editat de Rareș Dinu (coordonator dpt. #cinematics)