Între războiul din obiectiv și grijile familiei

Deși uneori poate fi ușor să uităm asta, războiul a fost întotdeauna și continuă să fie o problemă dureroasă a lumii în care trăim. Chiar dacă în jurul nostru pare a domni pacea, la doar câteva sute de kilometri distanță, în Orientul Mijlociu, focul violenței continuă să ardă. Atunci când ne gândim la război, ne vin în minte soldații, victimele și imaginile emoționante ce apar din când în când la știri. Însă nu foarte mulți oameni se întreabă cine sunt cei care au imortalizat imaginile respective. Cine sunt oamenii aceia care își pun viața în pericol pentru ca noi să putem vedea realitatea crudă a acelor zone? Unul dintre aceștia este Jan Grarup, fotograf de război danez și subiectul documentarului Photographer of War, apărut în 2019 și realizat de Boris B. Bertram.

Filmul își stabilește două dimensiuni încă din primele minute. Începe cu niște cadre care îl surprind pe Jan alături de familia sa, bucurându-se de viață, ca oricare om. Tonul se schimbă foarte brusc, arătându-ne un Jan aflat la datorie, în Irak, cu hainele prăfuite, protejat de o vestă antiglonț, pregătindu-și camera pentru următoarea fotografie. Folosind un stil în mare parte observațional și apelând uneori la filmări din arhiva personală a protagonistului, documentarul continuă să investigheze ambele fețe ale vieții acestuia, atât meseria sa și tot ceea ce implică aceasta, cât și viața sa de familie, care se dovedește a fi și ea destul de complicată și plină de provocări.

 

Începutul perioadei surprinse în documentar îl găsește pe Jan într-un moment de răscruce, în care este nevoit să își reevalueze rolul de tată și echilibrul dintre acesta și meseria sa. Până atunci, fusese obișnuit să fie o fire libertină, permițându-și să se aventureze în cele mai periculoase zone de pe planetă, având siguranța că cei patru copii pe care îi avea cu fosta sa soție ar fi rămas măcar cu mama lor. Acum, aceasta din urmă este diagnosticată cu o formă gravă de cancer, iar copiii sunt nevoiți să se mute cu el. Filmul surprinde relația destul de firească și sănătoasă dintre tată și copii, de la micile certuri, nelipsite când ai doi adolescenți în casă, și până la scene înduioșătoare în care Jan îi dă sfaturi fiicei sale, pasionate și ea de fotografie.

Photographer of War FOTO Good Company Pictures

Cu toate că este forțat să fie mult mai prezent în viața sa casnică, obișnuită, mintea lui Jan rămâne conectată constant la conflictele din Orientul Mijlociu. Are patru guri de hrănit, iar pentru asta trebuie să își facă meseria. Trebuie să se întoarcă pe front. Iar filmul îl însoțește până în inima războiului, aducând pe ecran scene cel puțin pe cât de impresionante, pe atât de terfiante. 

Revelația pe care mi-a adus-o acest documentar a fost faptul că fotografii de război, deși nu sunt cadre militare, se aseamănă extrem de mult cu soldații. Între ei se formează o relație de camaraderie, aleargă printre cadavre, asistă la orori traumantizante și își pun viața în pericol, exact ca oricine pe front. Totul pentru misiunea lor nobilă. Totul pentru ca noi să putem vedea, din comfortul vieților noastre monotone, ce se petrece în acel colț infernal de lume. Imaginile pe care protagonistul reușește să le imortalizeze, fie că este vorba de mame plângând, de copii bandajați din cap până în picioare sau de oameni cu pielea distrusă, dar și conversațiile pe care le are cu unii localnici, reușesc să ne prezinte cu lux de amănunte o realitate tulburătoare, la care majoritatea dintre noi ar prefera să nu se gândească.

Prin aducerea la un loc a intensității și riscurilor meseriei pe care și-a ales-o Jan și a noilor provocări și greutăți ale vieții sale familiale, documentarul conturează un portret cuprinzător și captivant al unui tată care este fotograf de război. Ne aduce astfel aminte de aspecte mai mult sau mai puțin confortabile despre cine suntem și lumea în care trăim.


Puteți urmări PHOTOGRAPHER OF WAR (2019) miercuri, 12 mai, în cadrul festivalului CINEPOLITICA. Toate detaliile privind filmul, cât și celelalte pelicule din selecția 2021 sunt disponibile pe site.

 

Acest material a fost scris de Rareș Dinu (departamentul #cinematics).

Editare: Radu Eremia

Corectură: Iulia Dromereschi

6

Comentează