Dintre toate evenimentele importante reprezentate de pictori, povestea morții și învierii lui Iisus Hristos este printre cele mai atrăgătoare și mai bogate. În special în cultura occidentală, unde acest eveniment a dominat ultimii 2000 de ani.
Învățăturile, moartea și învierea lui Iisus Hristos marchează, de mai bine de 2000 de ani, un moment crucial al istoriei omenirii. Încărcat de semnificații, simboluri, valori morale și umane, a inspirat și însuflețit mulți artiști celebri, iar operele lor, punte peste timp, sunt mărturii ale talentului acestora. Însă sunt și o dovadă a forței de expresie și a impactului avut de cel considerat de unii figură istorică importantă (profet), iar de alții Mântuitor.
Citește și: Fă și tu: Animăluțe de Paște din șosete
Acestea sunt câteva dintre ideile centrale ale documentarului „Paștele în artă”, proiectat vineri, 26 aprilie, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Cu o structură ce urmărește, cronologic, evenimentele principale ale celor patru Evanghelii, pelicula îți captează atenția atât cu ajutorul imaginii, cât și cu ajutorul citatelor biblice sau al fundalului sonor care marchează dramatismul momentelor.
Momentele esențiale
Documentarul urmărește structura prezentată în cele patru Evanghelii și pune accent pe momentele cele mai importante din viața lui Iisus Hristos: învățăturile, sacrificiul Mântuitorului și învierea.

Ca într-o o horă măiastră a picturilor clasice, ți se perindă prin fața ochilor lucrări de Caravaggio, Raphael, Leonardo, El Greco, Bosch, Rembrandt, Munch, Michelangelo și alții. Devii martorul a zeci de reprezentări ale evenimentelor cheie din viața lui Iisus: cina cea de taină, intrarea în Ierusalim, ruga din grădina Ghetsimani, trădarea, judecata sinedriului, crucificarea, învierea, însă prezentarea este completată și cu explicații.
Decriptarea documentarului
Un critic de artă și doi profesori de istoria artei descifrează modul în care artiștii și-au gândit operele și ce este deosebit la ele (paleta de culori, încadrarea, stilul reprezentării anatomice, tehnici de plasare a privitorului în scenă și de sensibilizare), te ajută să înțelegi viziunea acestora, dar și cum trebuie să te raportezi la aceste evenimente. Afli, de asemenea, de ce arta religioasă este așa de atrăgătoare și de apreciată, chiar și de cei care nu sunt creștini: toate aceste picturi înfățișează umanitatea, iubirea divină și sacrificiul lui Iisus, iar acest lucru te face să rezonezi cu acesta.
Citește și: Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Documentarul îmbină armonios prezentarea îndeaproape a tablourilor, explicațiile specialiștilor, inserturile audio cu citatele din Biblie, toate încapsulate – cap-coadă – de imagini ale credincioșilor și atmosfera din timpul slujbei de Înviere. Structura simplă a documentarului și explicațiile accesibile publicului larg pun în valoare operele de artă și oferă spectatorului o experiență memorabilă.
„Trebuie să înțelegem de unde venim ca să ne dăm seama în ce direcție mergem”, concluzionează istoricul de artă Dr. Jennifer Sliwka, care subliniază astfel faptul că, prin artă ajungem să ne cunoaștem istoria sau măcar acele părți ale ei care, uman, social, spiritual, pun bazele și dau direcția viitorului omenirii.

Chiar dacă este primul documentar de artă pe care îl vezi, cum a fost cazul meu, trebuie să știi că modul simplu, echilibrat ca idei prezentate și bine ancorat în realizările civilizației occidentale îl face ușor de urmărit și de înțeles. Eu am fost atrasă de simetria dintre început și final – modul în care emoția credincioșilor din biserică a fost îmbinată cu reprezentarea dramatică din artă.
A fost un mod de abordare care m-a emoționat atât prin faptul că a reușit să mă transpună în vremurile biblice, să mă facă să iau parte, chiar înainte de sărbătoarea Paștelui, la acele evenimente dramatice, dar m-a și fascinat prin frumusețea creațiilor artistice. A fost o fereastră spre istorie și artă, care m-a bucurat și pe care aș privi-o din nou, pentru o mai bună înțelegere și rememorare.
Documentarul „Paștele în artă” a fost regizat de Phil Grabsky și face parte din seria de documentare a acestuia, Exhibition on Screen.
O cronică scrisă de Ecaterina Grigore, în urma vizionării filmului la MNAR (26 aprilie)

Redactare și layout de Radu Eremia
Corectură de Iulia Dromereschi










1 comentariu