Imagine cu coperta cărții „Cea mai mică realitate comună”.
FOTO Alexandra Șteți

Haideți să vorbim despre realitate și „Cea mai mică realitate comună”

Când vorbim despre știință, trebuie să avem în vedere că noi, neofiții, știm foarte puțin. Mi-am dat seama de asta citind cartea Cea mai mică realitate comună, de Mai Thi Nguyen-Kim, apărută la Editura Publica în 2023, și tradusă din limba germană de Iulia Dromereschi.


Dacă aș încerca să rezum ceea ce tocmai am citit, mi-ar fi foarte greu. Este vorba despre știință, despre logică, despre adevăr. Am putea spune că, într-o oarecare măsură, este vorba și despre teoriile conspirației. Dar pot spune că este o carte care îți va schimba percepția asupra realității în care trăim.

 

Imagine cu coperta cărții „Cea mai mică realitate comună”.
FOTO Alexandra Șteți

Construind prin ruine

Autoarea, chimistă de renume, creează o serie de capitole, fiecare ocupându-se de teme diferite. În principal, cartea se axează pe demontarea ideilor preconcepute despre știință și educarea, printr-un limbaj simplu, a publicului.

 


Citește și publica.files: „Adrenalină” – Ce înseamnă să fii fotbalist?


 

De ce vorbesc despre ruine? O mare parte din argumentarea ei constă în demonstrarea unui adevăr, după ce au fost înlăturate informațiile generale care, aproape mereu, nu spun nimic. Să luăm, de exemplu, tema cu privire la diferențele dintre bărbați și femei. Înainte de a-și prezenta argumentul, Mai Thi prezintă faptele așa cum sunt ele cunoscute la nivel general. Încet, continuă prin a aduce argumente și studii care să limpezească subiectul.

 

O carte despre logică și argumentare

La începutul fiecărui capitol, autoarea adresează o întrebare, de cele mai multe ori capcană. Astfel de întrebări au, de cele mai multe ori, răspunsuri parțial greșite, dar și parțial corecte. Răspunsurile din care putem alege nu răspund neapărat la întrebare, ci mai degrabă spun niște lucruri despre noi.

 

Imagine cu prima pagină a cărții „Cea mai mică realitate comună”.
FOTO Alexandra Șteți

 

Desigur, fiecare întrebare are un scop, care este explicat de autoare. Este un mijloc foarte bun de a construi un argument logic, pornind de la o bază care este destul de stabilă și clară pentru toată lumea. Nu doar că argumentarea este foarte bună, dar pe parcursul cărții, sunt prezentate și câteva exemple de erori logice.

 


Susține-o pe Alexandra să scrie recenzii mai des:



 

Acestea pot induce ușor în eroare publicul nespecializat. Fie că vorbim despre medicină, politică sau economie, erorile logice pot fi periculoase. Acest lucru va fi explicat de autoare mai amplu decât aș putea eu să îl expun aici.

De ce realitatea comună?

După cum am spus, știm puține despre știință. Așadar, tindem să exagerăm foarte multe informații pe care le primim de la ea. Cum se spune în engleză, take it with a grain of salt, expresie care va fi folosită frecvent în carte. Chiar dacă știința este cea mai apropiată de obiectivitate, nu deține adevăruri absolute.

De fapt, deseori se întâmplă ca știința să se mai contrazică. În fine, oamenii de știință, ca să fim mai preciși. Adevărurile pot fi susținute atâta timp cât nu a apărut o informație mai puternică, mai nouă, care să ne facă să punem sub semnul întrebării validitatea adevărului. În fond, nu există adevăr absolut, iar știința știe asta. Dar de multe ori, oamenii nu înțeleg acest aspect.

 

Imagine cu coperta cărții „Cea mai mică realitate comună”.
FOTO Alexandra Șteți

Există însă o parte, o mică realitate comună, care ne este cunoscută tuturor. O realitate în care se operează și pe care o putem folosi în avantajul nostru. Secretul este, totuși, să o înțelegem. Și cred că, citind volumul Cea mai mică realitate comună, oricine se poate apropia puțin mai mult de deslușirea misterelor universului. Sau, cel puțin, ale misterelor de pe pământ.


Noi vă invităm și la clubul de carte moderat chiar de traducătoarea Celei mai mici realități comune, pe 29 aprilie, pe zoom.


O recenzie de Alexandra Șteți

Editare de Andreea Sterea

Corectură de Iulia Dromereschi

Layout de Alexandra Șteți

2
Alexandra Șteți
Doctorandă în Filosofie, cu un interes sporit pentru jocuri video, cărți de toate felurile și arte plastice. Ador să învăț lucruri noi, să experimentez atât fizic, cât și virtual, și sper să pot scrie despre multe lucruri și să ajut mulți oameni.