Anul acesta, de ziua ei, una dintre cele mai bune prietene a decis să vizionăm un film împreună. Când am citit sinopsisul mi s-a încrețit fruntea dintr-un ușor dezgust și, mental, am dat ochii peste cap, pentru că genul filmului era comedie romantică. Și pe deasupra, era și producție italiană. În mintea mea filmul era deja un mare clișeu. Dar după ce am oftat, am spus un „da” hotărât fără să mă uit la trailer, pentru că era ziua ei și pentru că orice film merită o șansă, oricât de blazată aș fi eu.
Am ajuns în sala de cinema cu inima deschisă și fără așteptări. Filmul începe prin a ne prezenta patru domni de vârste diferite, în ceea ce pare a fi un „bachelor pad”, întunecat, plin cu mobilă și unelte și foarte multe ceasuri. Apoi patru doamne, tot de vârste diferite, întrețin o conversație într-un spațiu luminos, cald și aerisit. Poartă mai degrabă amprenta unei femei.
Dintr-o dată, un bărbat bate la ușa unui apartament și ne dăm seama că este vorba de o întâlnire romantică între cei doi protagoniști, Lara și Piero. Cât despre cei patru bărbați și cele patru femei, sunt vocile din mințile protagoniștilor. „E ca Inside out, dar pentru adulți!”, a spus prietena mea. Și exact așa este filmul. În planul fizic întreaga acțiune se petrece doar în apartamentul Larei. În schimb, mental, majoritatea acțiunii se petrece în mințile celor doi protagoniști, așa cum se și întâmplă în realitate, dacă stăm să reflectăm puțin.
Portretul personajelor
Chiar și după o premisă atât de intrigantă și promițătoare, tot nu eram convinsă că filmul mă va surprinde într-un mod plăcut. Mă gândeam că sigur vor fi clișee, eventual glume misogine. Sigur dialogul interior al Larei va fi compus din aceleași replici reciclate din nou și din nou în filmele recente – o caricatură feministă, cu siguranță.
Dar nu am avut dreptate. Dialogul Larei a fost scris cu mare acuratețe, cel mai probabil de o femeie, sau în colaborare cu una. M-au surprins replicile celor patru femei din mintea Larei, iar în sală se auzeau constant chicote și sunete aprobatoare, semn că femeile au fost văzute cu adevărat prin intermediul acestui film, mai ales în contextul de dating. Deși, în opinia mea, tot personajul masculin a avut mai mult screen time, și a fost mai complex construit, filmul a reușit să evite totuși tropurile care sunt deseori atribuite personajelor feminine. Dialogul intern al Larei pendula între tânjire după iubire și o relație sănătoasă și hiper-independentă, raționalizarea emoțiilor și frica de a se atașa de cineva.
Citește și:„Jaful secolului”: un film atât de real, încât doare
În cazul lui Piero, un tată de fiică adolescentă, recent divorțat, simt că scenariștii l-au făcut să pară cu ușurință mai digerabil și mai puțin „morally grey” decât Lara. Ea fusese implicată într-o relație cu un bărbat căsătorit, iar viața ei amoroasă părea haotică. Totuși, Piero părea mult mai deschis și mai răbdător decât Lara. Probabil și pentru că era mai în vârstă cu cel puțin un deceniu și avea mai multă experiență de viață. Sau poate că ceasurile din „bachelor pad-ul” din mintea lui semnificau presiunea, „his clock is ticking”, fiind mai în vârstă și proaspăt divorțat.
Cărțile pe față
După o întâlnire relativ reușită, cei doi ezitau în a-și mărturisi gândurile și sentimentele. Piero nu înțelegea dacă Lara vrea ca el să plece, iar Lara nu știa cum să comunice că ea își dorește ca el să rămână până dimineața. În cele din urmă, Piero a ieșit pe ușă și a plecat. Lara a părăsit și ea încăperea, iar în apartamentul ei și-au făcut apariția cei opt din mințile lor.
Momentul s-a simțit ca și cum cele două personaje au dat cărțile pe față și au comunicat, în sfârșit, fără ascunzișuri. După multiple discuții cei opt au dispărut, iar în schimb Piero s-a reîntors și a rămas în apartamentul Larei. Amândoi au reușit să treacă peste piedicile mentale și să dea o șansă relației.
Deși nu este genul meu de film, „Follemente” merită vizionat chiar și de cei mai cinici dintre noi. Este un film care te face să simți. Te mai face și să gândești. Deci este, până la urmă, un film bun, orice ar spune recenziile.
Cronică de Iulia Goganău (departament #cinematics)
Editare & layout: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi