Printre multele evenimente conexe organizate în cadrul Festivalului Național de Teatru (maratonul lansărilor de carte de la Cărturești Modul, dezbaterile de la ARCUB sau FNT Educațional) se află și o serie de spectacole-lectură. După fiecare dintre acestea are loc o discuție moderată de Bobi Pricop, regizor și director al Teatrului „Regina Maria” din Oradea.
Vocea sângelui pare să nu mintă, spre surprinderea mea. Spectacolul care mi-a ajuns la suflet cel mai mult a fost al trupei de la Galați (sunt originară din județ). Ne-au fost prezentați actorii, proaspăt angajați, de la „Fani Tardini”, și printr-un apel video a fost prezent dramaturgul, Alexandru Ivănoiu.
Publicul implicat în spectacol
Cel mai interesant amănunt din acest spectacol-lectură mi s-a părut necesitatea implicării publicului bucureștean cu idei sau sugestii la acțiunea piesei de teatru. Textul este neterminat și Ivănoiu caută încă rute și idei noi, astfel a fost deschis la implicarea tuturor în ce ține de structură sau personaje.
Cele mai multe observații din public au fost legate de coeziunea actorilor pe scenă, fiind felicitați de spectatori. Aveau o chimie foarte bună, de nu ai fi zis că abia s-au cunoscut.
Tema, personajele și desfășurarea spectacolului
Problema centrală a spectacolului sunt banii și/ sau sărăcia. Prin urmare, soluția a fost ca protagoniștii să-și înceapă o afacere în familie, ca orice altă persoană din estul Europei, în anii 2000. Bișniță.
Familia a început vânzarea ilegală de nori. Norii în cauză înfățișau, la rândul lor, o posibilă fațetă a sclaviei moderne. Fiecare personaj îl cunoaștem, îl vedem în preajma noastră, este o caricatură/ o satiră a viziunii lui Ivănoiu asupra societății noastre: unchiul plecat cu tirul, nepotul PREA woke, mama tarotistă, sora care își dorește să fie influencer și băiatul la care nu te-ai fi așteptat niciodată să ajungă politician. Sau nu? Aceasta este ultima întrebare deschisă a spectacolului.
Realitatea în teatru
Mi-a plăcut să văd transpuse probleme reale, de care mă lovesc zilnic sau cu care am crescut la rândul meu. Vreau un teatru care să vorbească despre mine/ tine și noi. Bișnița, sărăcia, plecatul „în afară” pentru un job de tirist, mama părăsită, sunt probleme cu care ne-am confruntat cu toții. Pe care le-am văzut.
Sunt fericită că le vedem pe scenă și într-o formă comică, unde putem râde, pentru că înțelegem și ne identificăm.
Aspecte scenografice
Scenografia a fost minimalistă, specifică unui spectacol-lectură.
Se observă prima reacție a publicului, ca mai apoi să se ia alte decizii regizorale. Curiozitatea mea principală este cum o să arate spectacolul final. Încă nu a fost ales un regizor și nici textul nu este terminat. Dar am încredere că va fi pe măsura așteptărilor create.
Din distribuție au făcut parte: Cristina Bordeanu, Costin Stăncioi, Denisa Dutcovschi, Elena Emandi, Maria Niță, Mihai Păun, Robert Ioan, Visarion Udatu. Coordonarea îi aparțile lui Radu Horghidan.
O cronică scrisă de Daria Gheorghe în cadrul FNT 2025
Editare: Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Oana Rădulescu