Nu e lucru ușor să iei decizii într-o editură! FOTO Iulia Dromereschi

FILIT 2022 | Provocările unui atelier de traducere

În fiecare an, orașul celor șapte coline devine casă pentru haoticul, dar minunatul festival FILIT. În fiecare an, mă dau peste cap să împac orarul de la facultate cu lista evenimentelor. Această încercare se dovedește mai dificilă de la un an la altul și am ajuns să apreciez cu atât mai mult evenimentele la care reușesc să ajung. Astfel încât, în ziua mea liberă, m-am înarmat cu toată energia rămasă după o săptămână plină și am pornit spre atelierul de traducere organizat de Iulia Dromereschi.

Broșura promitea că va fi un eveniment pentru adolescenți, despre traducerea din limba engleză, romanele SF & fantasy fiind punctul de plecare. Chiar și cu toate aceste informații, nu prea știam la ce să mă aștept când am ajuns la casa FILIT.

Traducerile Iuliei Dromereschi


Primele impresii și modul de organizare

Un grup pestriț de adolescenți ocupa două mese din încăpere, în așteptarea instrucțiunilor care aveau să vină de la moderatoare. M-am alăturat și eu lor, plăcut surprinsă de jovialitatea de care aceștia au dat dovadă din primele momente în care am socializat. Inițial, m-am gândit că am să fiu doar observatoare la ceea ce urmează. Eram cu gândul la articolul acesta, pe care plănuiam să-l scriu. Din fericire, planurile mele nu au coincis deloc cu ce a urmat și, fără să treacă prea mult timp, m-am trezit prinsă în forfota provocării.

 

Atelier de traducere cu Iulia Dromereschi. FOTO Iulia Dromereschi ^^

Tot ce a urmat a plecat de la drumul parcurs de o carte din momentul în care este scrisă și până când ajunge să fie tradusă pentru publicul din România. În concordanță cu această idee, participanții au fost împărțiți în trei grupuri cu roluri bine definite: doi scriitori și o editură. 

 

Cine sunt scriitorii și traducătorii prezenți anul acesta la FILIT

Pentru prima rundă, scriitorii au fost provocați să creeze, în linii mari, conceptul unei cărți, care prin trăsăturile ei să convingă editura că merită să fie publicată. Împreună cu echipa mea, ne-am luat rolul de scriitori în serios. Am îmbrățișat competiția care se profila între cele două echipe. La urma urmelor, doar una dintre cărți se presupunea că va fi acceptată de editură.

Strategia noastră a fost destul de simplă, bazată pe întocmirea unei liste de priorități. Am pornit de la stabilirea genului literar căruia să-i aparțină creația noastră, apoi ne-am hotărât asupra titlului. Înainte să ne dăm seama, totul a prins contur. 

 

Muncă în echipă, în ciuda surprizelor. FOTO Iulia Dromereschi

Momentul cel mai dificil a fost când reprezentantul nostru a trebuit să ne prezinte multitudinea de idei în doar trei minute. Am întâmpinat răspunsul editurii cu urale de victorie, dar apoi echipele au fost dizolvate. A trebuit să ne folosim la maxim de abilitatea noastră de a ne adapta. 

Astfel, au urmat tot felul de probe, una mai provocatoare ca cealaltă. Am trecut, în câteva minute, de la rolul de a încropi un concept, la cel de a scrie propriu-zis o scenă care să reflecte ideile noastre. Să spunem că partea cu scrierea unui dialog nu a fost chiar imposibilă. Dar traducerea textului de la echipa cealaltă s-a dovedit a fi o misiune extrem de complicată. 

Cu ce am plecat de la eveniment

Spre finalul atelierului, am fost surprinsă să constat câte lucruri noi am reușit să acumulez și să înțeleg despre industria cărții. O carte, cu toate că pare promițătoare, s-ar putea să nu apară pe piață. Motivele pot varia, începând de la posibilitatea existenței unei alte cărți mult prea similare, cu care ar intra în competiție, și până la situația fondurilor insuficiente.

 

Cum a fost întâlnirea cu John Boyne

Pe lângă această realitate, am descoperit că traducerea nu este atât de simplă pe cât ați fi tentați să credeți, privind din exterior. Este complicat să nu te lași purtat de val și să adaugi de la tine, stricând astfel semnătura unică a autorului respectiv. Pentru cineva ca mine, care are obiceiul să citească atât ediția în română, cât și cea în engleză a unei cărți îndrăgite, a fost fantastic să înțeleg procedeul. Mă îndoiesc sincer că aș putea juca rolul traducătoarei. Cred că scriitoarea din mine ar vrea să modifice prea mult din ceea ce aș traduce. Chiar și cu această conștientizare în minte, nu am simțit că plăcerea evenimentului îmi este răpită. Mi-a făcut plăcere să cunosc oameni noi, pasionați de literatură. Să mă împrietenesc brusc cu ei, în fața provocărilor la care eram expuși, și să muncim cot la cot.

 

Nu e lucru ușor să iei decizii într-o editură! FOTO Iulia Dromereschi

Plănuiesc ca anul viitor să particip la mai multe astfel de evenimente și poate, astfel, aptitudinile mele se vor îmbunătăți. Ceea ce mi-a oferit acest atelier, mai presus de toate, a fost oportunitatea de a ieși din zona mea de confort. Poate acesta este motivul pentru care sunt atât de nerăbdătoare să încerc din nou.


Un articol scris de Alexandra Popa 
(departamentul #cărticeală)

Editat de Sorina Sfreja-Nemeș

Corectat de Iulia Dromereschi

Layout de Diana Hîncu

1
Alexandra Popa
Ador să scriu, fie în jurnal, doar pentru mine, fie pentru un public dornic să îmi cunoască părerea. Cu toate că facultatea intensă pe care am ales-o nu îmi oferă la fel de mult timp ca altor persoane, sunt întotdeauna pregătită să strecor o sesiune de citit oricând e posibil, pe lângă faptul că lucrez cu drag la propria poveste, pe care cândva o voi împărtăși lumii.