Din moment ce nu am locuit niciodată la bloc, mereu am fost fascinată de acest concept de a sta în aceeași clădire cu mai mulți oameni, de a împărtăși, în esență, acest spațiu intim care este locuința. Nu mi-am pus niciodată (până acum) întrebarea ce se întâmplă cu relațiile dintre persoanele care locuiesc în același bloc atunci clădirea în sine începe să se deterioreze din ce în ce mai puternic.
Aici vine filmul croat Blocul din Zagreb și îmi răspunde la o întrebare mult mai dificilă și mai complexă decât mi-aș fi imaginat vreodată. Filmul a făcut parte din competiția Festivalului de Film și Istorii Râșnov, ediția a 16-a. Regizorul Boris Bakal a fost prezent pentru o sesiune de Q&A foarte necesară la finalul proiecției.
Conflictul locatari vs stat
Locatarii blocului creat de arhitectul Ivan Vitić de pe strada Laginjina nr. 9 se confruntă cu probleme groaznice, în ciuda faptului că locuiesc într-o clădire reprezentativă pentru stilul modernist din Zagreb. Clădirea este într-o stare avansată de degradare, devenind chiar periculoasă pentru cei care locuiesc în ea sau chiar doar trec pe lângă.
În film, vedem cum locatarii se luptă pentru a obține fonduri de la diferite instituții ale statului pentru a reabilita blocul. Imobilul poartă, până la urmă, o semnificație importantă, atât pentru orașul Zagreb, cât și pentru arhitectura modernistă în general. Lupta este grea, durează mulți ani, iar locatarii au fost amăgiți de multiple ori. Cu toate acestea, nu au renunțat niciodată. În final, clădirea a fost renovată, mult mai greu decât se aștepta oricine.
Ce mi-a plăcut la film este că a reușit să surprindă cu foarte multă acuratețe relațiile dintre locatari, în special conflictele care nu întârziau să apară, mai ales la ședințele de bloc. Asta a făcut tot filmul să se simtă mai personal. Era ca și cum tu, ca spectator, locuiești acolo și lupți pentru apartamentul tău. Pe de altă parte, aceste scene cu locatarii de la ședințe pot deveni puțin cam prea mult uneori, fiind repetitive. Eu aș fi preferat să fie intercalate și cu alte subiecte, care să țină spectatorul mai atent și implicat în poveste.
Un alt mod de a privi o clădire
Boris Bakal este la origine artist multidisciplinar, dar care are o înclinație spre teatru. Blocul din Zagreb a fost prima sa experiență cu un film de lungmetraj, lucru vizibil, dar nu neapărat deranjant. Este un proiect de suflet al bărbatului care și-a dedicat o bună parte din viață și din bani documentării acestei clădiri de locuințe din Zagreb. Blocurile au fost proiectate de celebrul arhitect croat Ivan Vitić, o figură reprezentativă pentru modernismul arhitectural din Iugoslavia. Cele trei blocuri gândite de el nu sunt o excepție: sunt foarte ușor de recunoscut prin jaluzelele imense specifice și pătratele viu colorate care se regăsesc pe clădiri.
Citește și FFIR#16 | „The Zone of Interest”: Iadul de lângă tine
Cred că filmul este mai mult un proiect de suflet, pentru că e compus din filmări amatoristice. Ele încep din anul 2005 și se întind pe mai mult de zece ani de zile. Regizorul chiar și-a dedicat o bună parte din viață documentării acestei situații. A luat inclusiv decizia de a se muta în chirie în aceea clădire pentru a studia mai bine situația. Din punct de vedere structural, pe lângă aceste filmări, sunt introduse și fragmente din emisiuni de știri care ne ajută să înțelegem mai bine amploarea cazului.
Cu toate acestea, nu am reușit să mă conectez prea bine cu povestea. Simt că nu am înțeles chiar tot ce era de înțeles, dată fiind structura puțin haotică. Regizorul a dorit să includă cât mai multe părți din conflictul de interese, dar aș fi vrut să fie totul mai bine organizat. Sunt sigură că există câteva secvențe care ar fi putut fi cu ușurință scoase din film, fără a afecta firul narativ în vreun fel.
Blocul din Zagreb este o lecție despre perseverență și arată cu multă acuratețe relațiile care se formează între locatarii unui bloc. Mi-a plăcut că nu a ignorat nici importanța lui Ivan Vitić în arhitectura mondială. A prezentat pe scurt și ce a însemnat acest proiect pentru el, chiar prin cuvintele soției sale care i-a fost alături tot acest timp.
O cronică de film FFIR#16 de Carla Pantilie
Layout de Diana Hîncu
Editare și corectură de
Coordonatorii platformei