Documentarul românesc „În căutarea inginerului Dragomirescu”, regizat de Dragoș Zămosteanu, a avut premiera anul acesta. Lungmetrajul prezintă o pagină neagră din istoria României: perioada comunistă. Filmul se concentrează pe o poveste din 1959, când zelul oamenilor regimului l-au transformat pe Gheorghe Dragomirescu dintr-un simplu cetățean în inamic al puterii comuniste.
Din start trebuie să spun că acest film a fost greu de digerat pentru mine, cu multe mărturii care înfățișau scene crude. Mereu am fost sensibilă la întâmplările din comunism sau la ororile nazismului. Mai mult, aici s-a simțit totul foarte personal, prin poveștile supraviețuitorilor și emoțiile stârnite.
Documentarul a fost realizat printr-o serie de interviuri. Gheorghe Dragomirescu a fost inginer și a absolvit facultatea la Timișoara. Trăia în Pașcani, unde era șeful Atelierelor CFR. Patru dintre copiii lui, Lydia Dariescu, Ovidiu, Horațiu și Liviu Dragomirescu, vorbesc despre el. Este descris ca un om muncitor, întotdeauna de ajutor, pasionat de cultură și interesat de viața socială a comunității. Deși era inginer și lucra în industria feroviară, nu îl deranja să trudească adesea cot la cot cu muncitorii, pe teren.
Două cântece i-au adus arestul
Povestea lui Dragomirescu arată cum un simplu om din clasa muncitoare este arestat și supus unui tratament inuman, fără a face ceva ilegal. Singura lui greșeală a fost că s-a aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. După ce ia cina la familia Cristea, unde Vasile Cristea cântă două cântece – „Deșteaptă-te române” și „Vântuleț de primăvară” – este arestat.
Citește și: FFIR22 „Orașul de hârtie”: Povestea celor care s-au ridicat din ruine
Deși s-a dovedit că ambele cântece nu sunt interzise, a fost condamnat la zece ani de închisoare, după ce a fost judecat, cel mai probabil sumar, cum erau majoritatea proceselor din epocă. Tribunalul este locul unde familia sa l-a văzut ultima dată. Soția lui Vasile Cristea povestea cum ,,Avocatul nu era acolo ca să apere, ci ca să se asigure că ia cea mai mică sentință.” Asta, după ce i-a arătat că ambele cântece au fost publicate în cărți, dar soțul ei tot a fost închis pentru patru ani.
Familia inginerului Dragomirescu nu a mai știut absolut nimic despre el. Nu au știut unde a fost dus sau, după câțiva ani, dacă mai era în viață. După 1989 au aflat care a fost traseul pe care l-a parcurs. Fusese transferat la Salcia, care nu era doar o închisoare pentru deținuți politici, ci un lagăr de muncă forțată, supranumit în unele memorii și „antecamera iadului”. Octav Bjoza, fost deținut și președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, povestește de-a lungul documentarului despre propria lui experiență la Salcia, iar apoi la Periprava. El, împreună cu Ion Sarion, au urmat același traseu ca Dragomirescu.
Tratamente inumane
La începutul documentarului m-am gândit că o să fie o poveste despre perioada comunistă, dar, de fapt, este mai mult de atât. Mărturia lui Octav Bjoza despre munca pe care a fost forțat să o depună la construirea digului de la Periprava, foametea și accidentul șocant pe care l-a avut mi-au dat fiori. În decembrie 1959, un transport de deținuți a ajuns la Periprava, de la Salcia. Comandantul Dumitru Condurache le-a spus atunci că ,,ar trebui să plătească și aerul pe care îl respiră”.
Mi-a lăsat un puternic gust amar și relatarea lui Ion Sarion. El a povestit cum mâncau porumb crud când mergeau pe câmp sau momentul în care au mâncat până și carne de cal. Sarion spunea despre acele vremuri că „a fost o eră diavolească, ceva de neimaginat”. Acesta a recitat o poezie de-a lui Andrei Ciurunga, „Marș forțat”, care, combinată cu emoția din glas, mi-a adus lacrimi în ochi.
„Ţine-aproape! Şirul lung
se deşiră fără vrere,
muşchii nu ne mai ajung,
n-are sufletul putere.”
În 2005 a fost înființat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, devenit în 2009 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (ICCMER). În cadrul acestuia se încearcă în continuare investigarea crimelor care au avut loc și să se facă dreptate pentru familiile victimelor. Totuși, de multe ori nu s-a putut aduce nici măcar alinare. Gheorghe Petrov, arheolog, a declarat că din 2015 până în 2021 au fost descoperite 72 de morminte. Dintre acestea, doar 22 au fost și identificate.
Probleme cu identificarea victimelor
Un prim obstacol în misiunea institutului este faptul că osemintele provin de la persoane aduse de pretutindeni, iar unele nici nu mai au moștenitori pentru a fi identificați. La asta se adaugă și faptul că „înmormântările noastre se făceau doar noaptea, între 1 și 2”, potrivit lui Octav Bjoza. Astfel, cadavrele erau debarasate încât să fie greu de găsit. Multe dintre ele au ajuns să fie acoperite chiar de digul construit cu trudă de acești deținuți.
Inginerul Dragomirescu a murit în lagărul de la Periprava. Fiind slăbit și înfometat, a mâncat porumb crud de pe câmp, ceea ce i-a cauzat complicații la stomac. A stat în agonie o noapte întreagă, fără ca cineva să încerce să-l ajute. Dimineața a fost dus de acolo și nu s-a mai întors niciodată.
Memoria colectivă, greu de găsit local
Familia Dragomirescu îi caută rămășițele și acum, iar munca institutului continuă pentru a identifica osemintele. Locul unde a fost lagărul de la Periprava este ocupat azi de un hotel de patru stele. Nu a mai rămas nimic în acel loc care să aducă aminte de ce s-a întâmplat.
Statul român a eșuat lamentabil în a aduce un omagiu victimelor. Nu există un muzeu al comunismului. Locul unde s-au întâmplat atrocitățile nu au fost însemnat în niciun fel, încât viitoarele generații nici nu ar ști că stau unde a fost scrisă cu sânge istoria. Eu, personal, nu am știut înainte de acest documentar despre lagărele de la Salcia și Periprava.
Citește și: FFIR14: „Remember Iuliu Maniu – 1986”. Despre înfruntarea regimului și însuflețirea memoriei
Irina Margareta Nistor, critic de film, a prezentat documentarul difuzat în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov. Dumneaei s-a bucurat pentru că publicul a variat ca vârstă, fiind prezenți mulți tineri. Criticul de film a menționat unicitatea documentarului și ne-a mărturisit că nu ne poate ura „vizionare plăcută”, dată fiind povestea.
Recomand acest documentar tuturor generațiilor, dar în special tinerilor. „În căutarea inginerului Dragomirescu” este un mod mult mai practic și mai de impact de a învăța despre partea întunecată a istoriei.
DOCUMENTARUL A DOBÂNDIT PREMIUL JURIULUI LA FINALUL EDIȚIEI #14 A FFIR.
Un material de Georgiana Cilian (departamentul #cinematics)
Editat și aranjat de Radu Eremia
Corectat de Iulia Dromereschi