Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2024 este plin de surprize. Mai ales pentru pasionații care doresc să experimenteze lucruri noi, precum teatrul experimental. Sau teatrul în care o singură persoană pune în scenă un spectacol nemaipomenit.
Fără prea multe informații, m-am pornit așadar la Dincolo de garduri: teatru. Spectacolul, pus în scenă de talentata Cristina Bordeanu, a fost Adevărata poveste a Spânului. Așteptările mele, deși am încercat să nu îmi fac, au fost depășite. Dar hai mai bine să vă povestesc.
Ideea centrală
Cu toții știm, sau așa sper, cine este Spânul. Antagonist din Povestea lui Harap-Alb, basm din care cunoaștem doar perspectiva eroului. Deoarece basmele au rol moralizator, tot ce trebuie să știm este că răul e pedepsit, nu să aflăm întreaga poveste. Dar Cristina Bordeanu are o altă părere.
Citește și FFIR #16 | „Darkest Hour”: o perspectivă conservatoare
În scenă intră Spânul. Chel, cu o desagă în spate și o cană de apă în mână, începe să se tânguiască. Din cauza reputației proaste pe care o are, nimeni nu vrea să îl ia de slugă. Se roagă de public, încearcă, pe urmă vine cu o idee. Ne va spune povestea lui și dacă ne place, atunci să hotărâm cine îl angajează.
Artista noastră interpretează toate personajele cu o polivalență uimitoare. Cântecele de jale, zbieretele și plânsetele îmi lasă pielea de găină pe mână. Dar când povestea împletește trecutul cu prezentul, mă las complet cucerită.
Personaj negativ sau doar gri?
Interpretarea poveștii mi-a dat impresia că dorește să portretizeze Spânul drept un personaj din zona gri. Este rău, dar are motive întemeiate. El era fiu de împărat, mult așteptat și dorit. I s-a ursit de bine. Împăratul l-a trimis chiar în tot ținutul pentru a învăța toate meșteșugurile, dar ce să vezi, printre altele, învățase și arta hoției. Jale, durere, împăratul îl dă afară din regat.
Singur în pădure, se întâlnește cu mai mulți zmei. Dorind să intre printre ei, căci ce era să facă mai bun, se lasă păcălit și ajunge să o ucidă pe fiica Sfintei Duminici. Este blestemat să fie cel mai slut om și să nu găsească niciodată ieșirea din codru.
În realitate, fiica Sfintei Duminici nu e moartă, ci a căzut într-un somn adânc. Până la urmă, reușește să o trezească, dar din păcate nu este apreciat și ajunge să fie blestemat de încă două ori, de zmeu și de fiica sfintei. Nu este o soartă chiar grozavă.
Frumusețea interpretării
Este foarte dificil să nu laud interpretarea minunată pe care am văzut-o. Fiecare personaj era prezentat în mod autentic, cu o voce diferită, pe un ton diferit și cu expresii faciale distincte. Cântecele, atât din voce, cât și la fluier, mi-au dat fiori. Am simțit exact ce a încercat să îmi transmită.
Relația cu publicul a fost activă: Spânul interacționa cu noi, ne cerea aprobarea, așa ca un prieten care îți povestește ceva și nu vrea să fie întrerupt, dar adoră să îl aprobi dând din cap, de exemplu.
SUSȚINE MATERIALELE NOASTRE
Un moment foarte simpatic a fost interacțiunea cu un copil din public. Spânul mai bea, ocazional, din paharul cu apă vie și apă moartă, cum o numea el. Și a creat un adevărat moment din a oferi acea apă unui copil din public care, desigur, s-a prefăcut că o bea și că este minunată.
Idei finale despre Adevărata poveste a Spânului
Nu m-am așteptat să fie atât de amuzant și palpitant. Dincolo de faptul că nu mi-am creat așteptări dinainte, în continuare există unele idei pe care nu le poți opri. Dar a fost mai bine decât mi-aș fi putut imagina.
Am râs foarte mult. Am fost foarte impresionată în principal de talentul Cristinei Bordeanu, dar și de ideea pe care a creat-o și căreia i-a dat viață atât de nemaipomenit. Poate veți crede că laud prea mult, dar am și motive, așadar nu îmi voi cere scuze. Dacă aveți ocazia să vedeți spectacolul vreodată, mergeți. Nu veți fi dezamăgiți!
Cronică de Alexandra Șteți
Editare și corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Alexandra Șteți