Ajunsă la FFIR16, eram nerăbdătoare să văd Deceniul ascuns. Documentarul realizat de Alexandru Stănescu încearcă să dezgroape amintiri din comunism. Pentru că a fost lansat în avanpremieră la Râșnov, am reușit să urmăresc primul episod al seriei în a doua zi a festivalului.
Primul episod din Deceniul ascuns a prezentat povestea a două muzee dedicate perioadei comuniste. Totuși, nici până în ziua de azi nu există un muzeu adevărat despre comunism. Singurul care se apropie de acest titlu e Muzeul ororilor comunismului.
Apartamentul 80east
Prima oprire am făcut-o în București, unde Alexandru Stănescu a vorbit cu unul dintre fondatorii Apartamentului 80east. Deși ar fi vrut să înființeze un muzeu, după discuții cu mai mulți istorici și muzeologi, cei din echipă și-au dat seama că nu au resursele necesare pentru asta. În schimb, apartamentul a devenit un laborator de educație civică.
Elevii se puteau împărți în grupe în cele patru camere împânzite cu obiecte din anii ’80, în care petreceau undeva la 15 minute. Era ca un fel de escape room educațional. Deschis în februarie 2019, apartamentul a fost vizitat de peste 1000 de liceeni până în luna octombrie a aceluiași an. Din păcate, cum am aflat la finalul conversației, apartamentul s-a închis.
Citește și Ce nu poate rata anul acesta în FFIR echipa noastră
Mi s-a părut interesantă fața nouă a regimului pe care a scos-o în evidență discuția dintre Stănescu și fondator. Fiind în gimnaziu la căderea comunismului, singurul lucru pe care și-l mai amintește din timpul Revoluției este că, scos la plimbare prin București de tatăl lui, l-a întrebat de ce sunt atât de multe tancuri.
Fiind vorba de o perioadă lipsită de griji, nu a avut parte de experiențe problematice. Dar își amintește cum mama lui se chinuia să încălzească laptele la focul lumânării. În vremea respectivă, oamenii colecționau adesea cutii de chibrituri sau ambalaje străine. Ba chiar, pe o masă de lângă ei era întinsă o colecție de chibrituri, primită recent.
Muzeul Memoriei
Următoarea oprire a fost la Muzeul Memoriei, care vrea să prezinte mai ales amintirile tinerilor din perioada comunistă. Aceștia au pregătit expoziții cu poze și amintiri, pe care le puteau dona sau împrumuta oamenii. Din păcate, adesea au avut probleme când deschideau apeluri în acest sens, cum oamenii nu păreau să își dea seama că nu trebuie să le dea obiectul definitiv, ci îl pot lăsa doar temporar.
Muzeologul a povestit despre cazul unui tânăr botoșănean. Deși tânărul nu avea o părere bine formată despre sistemul politic, auzind plângerile celor din jur, a scris într-o zi pe trotuar diferite critici către stilul de viață al vremii. Inevitabil, faptele sale l-au condamnat la un destin nu tocmai bun.
Cultul personalității al lui Ceaușescu a fost printre cele mai exagerate din Europa secolului trecut. Poza dictatorului se afla până și în manualele școlare, pe prima pagină. Școlarii, iritați de suprasaturația de Ceaușescu, nu lăsau niciun exemplar intact, și mereu mâzgăleau portretul președintelui.
Muzeul și-a propus să aducă în prim-plan experiențele generațiilor tinere din acea perioadă, tocmai ca să invoce nostalgia. Totuși, este imposibil să scapi de limbajul dublu legat de epocă, în funcție de generații. Este un trecut prea recent, peste care populația nu a reușit încă să treacă. În timp ce unii demonizează era, alții își aduc aminte cu bucurie de ea, ba chiar, o consideră cea mai frumoasă din viața lor.
Redactare & layout de
Diana Hîncu
Fotografii de Valentin Figher
Editare & corectură
Coordonatorii platformei
