Mi-am început a doua zi de la FFIR cu Deceniul ascuns (episodul 2). De această dată, Alexandru Stănescu a purtat o discuție cu Mihai Stănescu, un grafician din perioada comunistă.
Deceniul ascuns a început în mijlocul conversației și părea constant că lipsește ceva. Aflați în magazinul graficianului, cei doi au răsfoit publicațiile sale și au povestit despre impedimentele cauzate de comunism, dar și de căderea lui.
Nu știam cine era Mihai Stănescu și cred că ar fi ajutat enorm o scurtă introducere la început. Au fost făcute multe referințe către episoade din cariera sa, dar totul era servit de parcă ar fi trebuit să le cunoști deja.
Cine a fost Mihai Stănescu
Născut în Ilfov, Stănescu a fost un caricaturist al secolului trecut. A fost premiat internațional, lucru ce i-a adus celebritatea în anii 1970 și 1980. Deși locuia în București, nu s-a ferit să critice sistemul și pe Ceaușescu prin operele sale.
Consideră că după revoluție libertatea l-a moleșit. Nu și-a mai găsit inspirația și probabil de aceea a scăzut în ochii publicului.
Dacă nu era dictatura, eu nu eram așa de cunoscut.”
În 1992 s-a adaptat și și-a deschis magazinul Erata, care a funcționat până în 2016. Acolo vindea diferite articole imprimate cu desenele sale. Discuția din Deceniul ascuns a avut loc în 2011, caricaturistul stingându-se din viață în 2018.
Operele sale
Mi-au plăcut mult caricaturile pe care le-am văzut . Mă bucur că ne-a explicat contextul din care au luat naștere fiecare. Primul volum pe care l-a prezentat a fost Acum nu e momentul…, titlul fiind o ironie pentru toate lucrările a căror publicare a fost amânată.
Caricaturile ilustrau mici înțepături către regimul din timpul respectiv. Una dintre ele arăta cum se încerca acoperirea blocurilor vechi cu biserici. Au fost multe mesaje ilare, precum: „Mai bine la noi, banul nu are nicio valoare” (deși aveau resurse financiare, nu aveau ce să cumpere), „cap fără cod” (mesaj afișat în fața unei tejghele de pește) și „somnul națiunii naște monștri”.
M-a amuzat mult o ilustrație cu trimitere către „pădurile” de blocuri-dormitor. Și am fost surprinsă să aflu că, pe vremea respectivă, nu se folosea termenul de medici. În schimb, doctorii și tot personalul medical avea denumirea de muncitor sanitar.
Citește și „De Gaulle, ultimul rege al Franței”
Un concept drăguț a fost galeria cu fiica sa, Daiana. A pozat-o în (aproape) fiecare an, în aceeași rochie, până ce aceasta nu a mai putut-o purta. Expoziția a purtat numele Daiana, la diferite vârste, fotografiată în aceeași rochie și a fost inaugurată la Bookarest, în 2003. De altfel, Mihai Stănescu a făcut și logoul salonului de carte Bookarest (actualul BookFest).
Mi-a plăcut mult subiectul abordat. Nu am văzut până acum romane grafice din perioada comunistă. Mi s-a părut interesant să văd cum arăta umoristica din acea perioadă, ale cărei probleme mi s-au părut ilustrate foarte bine.
Deși primul episod din Deceniul ascuns m-a ajutat să descopăr poveștile unor muzee destinate comunismului, al doilea mi-a plăcut mai mult. Povestea mi s-a părut mult mai fluidă și închegată.
Redactare și layout de
Diana Hîncu
Fotografii de Valentin Figher
Editare și corectură de
Coordonatorii platformei
