Există multe tipuri de filme: de la cele romantice, de ficțiune, la documentare și povești de viață. Dar nu toate au posibilitatea să te facă să simți. Să simți pasiunea oamenilor implicați și să înveți povești de viață e treabă destul de grea.
Am văzut la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2024 documentarul Colecționarul de fluturi, în regia lui Dragoș Zămosteanu. Filmul prezintă pasiunea de-o viață a lui Mihai Sarca, fotografiile cu actori, în special cei din teatrele bucureștene.
Cine este Mihai Sarca?
De multe ori, când auzim că s-a făcut un film despre cineva, ne imaginăm că acea persoană este importantă. Sau poate celebră? Cel puțin cunoscută într-o oarecare măsură, nu?! Facem asta fără să ne dăm seama că în jurul nostru se află o mulțime de oameni cu povești de viață care bat filmul.
Nu trebuie să fii un om important pentru a avea o pasiune. Iar Mihai Sarca nu este un om important. Este un om simplu, cu o pasiune pe care a urmat-o cu sfințenie întreaga sa viață. În tinerețe a fost pasionat de filme, teatru și muzică. Actorii îi spuneau povești de pe scenă care-l impresionau și a început să urmărească din ce în ce mai multe spectacole.
Așa că a început, mai întâi, să colecționeze poze cu actori, pe care le punea într-un caiet. Era semnat de actorii pe care îi oprea pentru a le cere un autograf. Puține spații au rămas goale.
Domnul Sarca, prietenul actorilor
Simt că în prezent actorii sunt asemeni filosofului din turnul de fildeș. Nu poți ajunge la ei, se creează culturi ale personalității, iar generația mea suferă din cauza fenomenului relațiilor parasociale. În trecut, lucrurile păreau foarte diferite.
Citește și FFIR #16 | „Tovarășu’ – facerea, gloria și desfacerea unui dictator”
Domnul Sarca mergea la actori acasă, îi căuta după spectacole și, prezentându-se, le cerea un autograf. Sau câteva cuvinte pentru caietul colecției. Nu doar că actorii, aproape mereu, erau bucuroși să-l ajute, dar mai și stăteau la povești cu el. Devenise o persoană pe care o cunoșteau și despre care vorbeau.
Cu unii dintre ei a avut conversații și de câteva ore. Spectacolele altora le-a urmărit de zeci de ori. Se vedea că poate vorbi ore întregi despre lumea teatrului bucureștean și despre actorii ei. În fața unui colaj cu câteva zeci de actori, recunoaște cu modestie că îi știe doar pe 90 din aceștia.
Un film documentar cu prim-plan pe om
Nu vreau să vă spun toate poveștile pe care domnul Sarca le-a prezentat în documentar. Merită să fie auzite direct din gura lui. Însă m-a impresionat construcția filmulului: cu persoana în centru, construind un fir narativ pe baza informațiilor povestite.
Uneori, în timp ce acesta vorbește, pe ecran apar cadre din perioada respectivă, sau poze din colecția sa. Nu mai trebuie să îți imaginezi vremuri pe care nu le-ai trăit niciodată. În film le vezi, și devin mai vii ca niciodată, împrumutând din personalitatea domnului Sarca.
Am vrea să bem cafea într-o poiană cu fluturi!
Cred că este greu să prezinți povestea unui om, mai ales sub formă de film. Sunt multe decizii pe care trebuie să le iei în ce privește direcția artistică, muzica pe care vrei să o folosești, totul, pentru a te asigura că atenția se concentrează la persoana pe care o prezinți. Și cred că filmul acesta a reușit să te facă să te conectezi cu minunatul domn Sarca.
Gânduri finale despre Colecționarul de fluturi
Filmul m-a emoționat, pentru că m-a făcut să-mi amintesc de fragilitatea noastră ca oameni. O parte dintre fotografiile domnului Sarca prezintă actori care ar fi fost, poate, uitați, în absența colecției lui. Datorită pasiunii sale, avem acum atâtea frânturi din vieți apuse.
Înainte de a spune ultimele cuvinte despre film, vreau să vă îndemn să vizionați, citiți sau ascultați orice material care vorbește despre oameni. Chiar dacă nu par interesante la început, chiar dacă nu prezintă personaje actuale, faimoase sau cunoscute. Pentru că sunt așa multe povești frumoase în preajma noastră, că trebuie doar să ne oprim uneori să le ascultăm.
Dacă aveți posibilitatea, urmăriți Colecționarul de fluturi. Vă va face să apreciați mai mult oamenii din jurul vostru și să nu treceți cu vederea poveștile vârstnicilor. Cât despre titlu, misterul se va clarifica dacă urmăriți filmul.
Cronică de Alexandra Șteți
Editare și corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Sorina Mateescu