FFIR 14 | Donbass: un documentar despre un trecut prezent

Anul acesta suntem prezenți la Festivalul de Filme și Istorii Râșnov. În inima orașului, chiar înainte de urcarea spre cetate, se află un cinema mic, dar cochet: Cinematograful Amza Pellea. Acolo urmează să ne petrecem diminețile, zilele și serile (printre ateliere și documentarea comunității râșnovene).

Acolo m-a prins și pe mine ora 13:00, sâmbăta aceasta. În cinematograful Amza Pellea, pe rândul al cincilea (nu aveam ochelarii la mine), m-am așezat comod pe scaun, gata să văd Donbass.


Afiș Donbass
Donbass (FOTO m.cinemagia.ro)

Filmul regizat de către Sergei Loznitsa a apărut în mai 2018 la Cannes, și în septembrie 2018 în țara de origine – Ucraina. La Cannes, filmul a fost selectat ca proiecție de deschidere în secțiunea „Un Certain Regard”, secțiune la care a și câștigat premiul pentru Cel mai bun regizor. Cele treisprezece segmente ale filmului explorează conflictul de la mijlocul anilor 2010 dintre Ucraina și autoproclamata Republică Populară Donețk, susținută de Rusia. Evenimentele prezentate au loc în regiunea Donbass din Ucraina, de unde și numele filmului.

Tonuri de nuanțe în antiteză

Donbass poate fi ușor obositor, așa că îți recomand să-l vizionezi cu mintea odihnită. Cele 120 de minute te vor plimba rapid prin mai multe zone ale conflictului armat, prin foarte multe sentimente și, mai ales, vei „face cunoștință” cu personaje diferite, dar totuși asemănătoare. În același timp, segmentele au o discrepanță foarte mare, purtând în permanență spectatorul de la agonie la extaz.

Filmul începe brusc, într-o cabină de machiaj. Protagonistă este o doamnă deranjată de faptul că „atmosfera e de priveghi” și că nu este destul machiaj care să-i arate vânătăile. Ulterior, vedem cum toți cei din cabină sunt duși afară, unde sunt actorii principali ai unui reportaj despre bombardamentele din regiune. Atmosfera rece, zăpada din peisaj și personajele palide se îmbină cu sunetul bombelor care se aud pe fundal. 

 

Scenă din Donbass
Donbass (FOTO vox.com)

Schimbarea bruscă de scenă te poartă într-un alt univers. Dar este mult mai colorat cu personaje din politică, mai exact o adunare a deputaților. După intonarea imnului, aceștia iau loc, atmosfera fiind dată peste cap de o prezență stridentă. O doamnă este nemulțumită de știrea „falsă” apărută despre ea, în care se spune că ar fi luat mită. De indignare, personajul feminin varsă o găleată de fecale peste șeful adunării, stârnind vâlvă în sală și un scandal monstru cu soția deputatului. Astfel, de la starea rece și sumbră a reportajului, filmul sare la o narațiune cu totul diferită. Una veselă, plină de personaje stridente, cu limbaj colorat.

 

Scenă din Donbass
Donbass (FOTO vox.com)

Switch de emoții

Deși sunt multe momente care m-au făcut să râd cu lacrimi, proiecția are și părți care m-au emoționat. Acest salt de emoții constant m-a făcut să afirm la final că Donbass este un film greu. Cred că și evenimentele prezente mă împing spre această afirmație. Însă cu siguranță nu e genul de film pe care să-l vizionezi doar pentru a te relaxa sau pentru a vedea „ceva de acțiune”. Discrepanța dintre personaje, dintre mediile de viață îți imprimă constant ideea inegalității și a situației tensionate. Ceea ce portretizează filmul este un exemplu clar al manipulării și fațadei pe care oamenii și le asumă în contexte sociale.

Un moment sugestiv pentru societatea actuală este când un baron local trece punctul de frontieră ucrainean. Când i se cer actele la control atât lui, cât și pasagerului din dreapta, vameșul observă ceva ce nu este în regulă. Rugați să coboare din mașină, vameșul îi ia la întrebări (clasicele întrebări de la vamă).

 

Citește și FFIR: „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, un altfel de portret istoric

În timp ce șoferul vorbește fluent cu vameșul, pasagerul nu scoate niciun cuvânt – neștiind limba. Intrigat de acest lucru, polițistul continuă să întrebe care e numele șoferului, dar când vorbește prin stație i se zice „Mi s-a stricat baza de date/ calculatorul”. Expresia e clară. Lasă capul în pământ, docil, și îi înapoiază actele șoferului, care pleacă în viteză. Acest „Mi s-a stricat baza de date/ calculatorul” m-a pus foarte mult de gânduri. Mi-a adus în minte celebra expresie „Nu știu. Nu vreau. Nu am. Nu-mi pasă.”. Dar, după cum știm, „În dragoste și-n război nu există reguli”. Trecem la scena următoare, fără probleme.

 

Donbass nu are o coloană sonoră care să iasă în evidență, pentru că liniștea e mai înfiorătoare ca orice, mai ales într-un astfel de tablou. Tonuri reci, înlocuite rapid cu tonuri calde, arhitectura distrusă, blocurile comuniste, zăpada. Toate aceste te înghit în universul filmului. Scenele de umor sunt singurele care animează atmosfera războiului, însă și ele par câteodată citate din Caragiale. Burghezia este e plină de viață și culoare. Oamenii de rând trăiesc între igrasie și ciuperci, în beciuri poate îi vor proteja ceva mai mult decât dacă ar sta în aer liber.

Impresii finale

Am ieșit cu un gust amar de la film. Nu din cauza cinematografiei sau a acțiunii, ci pentru că proiecția a fost ca o pastilă de realitate. Ura creată între oamenii din același popor, diferențele mari între clasele sociale, celebrele „manevre” pe care oamenii de la putere le pot face mi-au dat sentimentul de neputință. Neputință că suntem prea mici sau câteodată prea orbi să putem face ceva.

Într-adevăr, când a izbucnit conflictul (în 2014) singura mea grijă era la ce liceu să dau – aveam doar 13 ani. A trebuit ca, după film, să fac un research detaliat despre conflagrație. Însă ideea că anii au trecut, iar războiul a evoluat fără ca eu să fiu conștientă de el, mă sperie teribil.

Donbass a rulat în cadrul Festivalului de Filme și Istorii Râșnov, la care suntem și noi prezenți și despre care scriem în timp real. Vă recomandăm cu drag să ne urmăriți platformele de social media și să vă abonați la articolele media.hub pentru cele mai tari noutăți.

Dacă vreți să vedeți la ce filme vor merge neapărat voluntarii noștri, citiți FFIR 2022: Ce nu putem rata anul acesta la festival?.


O cronică scrisă de Oana Stănișor
(departamentul #cinematics)

Editată de Radu Eremia

Corectată de Iulia Dromereschi

Layout de Diana Hîncu

3
Oana Stănișor
Iubesc să desenez de când mă știu. Mai mult decât atât, vreau și încerc să aduc inovație în arta mea, mai exact să părăsesc mediul tradițional al hârtiei cea de toate zilele și să mă obișnuiesc cu ecranul și tableta grafică. Toate astea, în stilul meu caracteristic. Îmi place foarte mult să comunic, să cunosc și să creez conexiuni puternice cu oameni de la care am ce învăța.