În perioada 26-30 iulie 2024, Râmnicu Vâlcea va găzdui prima ediție a Festivalului Ariel Vâlcea Fest Junior, un eveniment cultural dedicat copiilor și familiilor. Acest festival are scopul de a aduce magia teatrului în viețile celor mici, promovând educația culturală, creativitatea și accesul egal la artă și cultură.

Programul Ariel Vâlcea Fest Junior
Festivalul va reuni peste 80 de artiști și produse culturale din România, oferind un program diversificat de cinci zile, cu peste 25 de evenimente gratuite. Printre activitățile pregătite pentru spectatori se numără:
- 7 spectacole de teatru pentru copii
- 6 sesiuni de dialog cu artiști
- 10 ateliere creative
- O paradă spectaculoasă în aer liber cu păpuși gigant
- Un spectacol captivant de magie
- Un spectacol antrenant cu baloane de săpun
- Un carnaval al copiilor
- Un spectacol pentru tinere talente
Educație și dezvoltare culturală pentru copii la Ariel Vâlcea
Proiectul Ariel Vâlcea Fest Junior oferă o platformă pentru educația copiilor și susține dezvoltarea culturală și educativă a viitoarelor generații. Activitățile sunt accesibile copiilor de toate vârstele și din toate mediile sociale, contribuind la dezvoltarea personală și educațională a acestora prin experiențe culturale de calitate.

Organizatori și spații
Festivalul este organizat de Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Evenimentele se vor desfășura în diverse spații, inclusiv esplanada Teatrului Municipal Ariel din Parcul Zăvoi, Cinematograful „Geo Saizescu”, Centrul Civic și Casa de Cultură a Sindicatelor Vâlcea.
Declarația managerului teatrului Ariel
„Suntem extrem de încântați să lansăm prima ediție a Festivalului Ariel Vâlcea Fest Junior, un eveniment dedicat micilor spectatori. Prin această inițiativă, dorim să promovăm accesul la artă și cultură, oferind tuturor copiilor șansa de a experimenta bucuria și învățăturile pe care teatrul le poate oferi. Credem cu tărie că educația culturală începe de la o vârstă fragedă și că arta are puterea de a transforma vieți.
Prin Ariel Vâlcea Fest Junior, ne propunem să inspirăm tânăra generație, să îi deschidem noi orizonturi, dezvăluindu-i frumusețea și diversitatea lumii teatrului. Vă invităm să vă alăturați acestui eveniment special pentru a trăi împreună bucuria teatrului”, a declarat Anca Olteanu, manager Teatrul Ariel.
Detalii și rezervări
Programul complet al evenimentelor va fi anunțat în curând pe site-ul oficial și paginile de social media ale Teatrului Ariel. Pentru rezervări, sunați la 0350427500 sau 0747227771. Biletele pot fi achiziționate de la sediul Cinematografului „Geo Saizescu” (B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea), program casierie: marți-duminică, între orele 10:00 și 22:00.
Adaptare comunicat pentru WordPress de Ioana Stănișor
Lasă un răspuns