Festivalul YA cover
FOTO cărturesti.ro

FESTIVAL YA Cărturești | Q&A cu Ruta Sepetys

Când sunt rugată să recomand o carte, primele titluri care îmi vin în minte sunt semnate de Ruta Sepetys. De ce? Pentru că fiecare dintre cărțile ei are un anumit lucru care o face să rezoneze cu atât de multă lume, indiferent de vârstă sau preferințe literare. Este considerată o autoare crossover tocmai din acest motiv: cărțile ei sunt îndrăgite atât de adolescenți, cât și de adulți.


Am început în Lituania și am ajuns în România

Primul meu contact cu scrierile Rutei a fost prin intermediul romanului ei de debut, Printre tonuri cenușii, ca mai apoi să trec prin fiecare carte a ei. Adio New Orleans a fost o poveste dură, care vorbește despre curajul de a-ți croi singur un drum în viață, iar Fântânile tăcerii a fost cartea după care am putut oficial să o numesc pe Ruta Sepetys una dintre autoarele mele preferate. Este una dintre cele mai bune cărți citite de mine vreodată și m-a zguduit din toate punctele de vedere: prin realitatea crudă pe care o descrie, prin personajele puternice și atât de diferite și prin plasa de minciuni în care poporul spaniol era prins, neputând să strige după ajutor.

După Fântânile tăcerii, am citit O mare de lacrimi. Această carte m-a făcut să plâng pentru toate acele suflete nevinovate, toate visurile și dorințele care au fost înecate în Marea Baltică în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

 

cover i must betray you
FOTO Penguin Teen

Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 a fost pentru mine una dintre cele mai așteptate cărți ale anului și nu a dezamăgit. Am simțit cartea aproape de sufletul meu și pe tot parcursul lecturii nu puteam decât să fiu mândră că cineva a decis să ne spună povestea, povestea poporului român, scoțând la lumină aspecte deseori uitate.

Iubind atât de mult cărțile autoarei, bineînțeles că am fost mai mult decât încântată să pot participa la Q&A-ul ce a avut loc pe 10 mai, în cadrul Festivalului YA, organizat de Cărturești. De asemenea, am avut ocazia să îi punem mai multe întrebări și să auzim răspunsurile Rutei.

Ruta a crescut înconjurată pe povești

Încă de mică, Ruta Sepetys obișnuia să-și creeze povești și scenarii în minte, pornind de la cele mai banale lucruri. O cizmă veche, de exemplu, găsită într-un garaj, o făcea să-și creioneze imediat în minte portretul potențialului proprietar, imaginându-și tot mai multe detalii, până o întreagă poveste îi era întipărită în minte. 

Înainte de a se dedica scrisului, a lucrat în industria muzicii, unde imaginația nu i-a fost nicidecum stăvilită. Fiecare cântec este o poveste de trei minute, a afirmat ea.

 

cover întâlnire cu Ruta sepetys
FOTO Cărturești

Printre tonuri cenușii nu a fost prima sa alegere

Surprinzător, Ruta nu și-a dorit mereu să scrie ficțiune istorică. Contrar așteptărilor tuturor, prima ei încercare de a scrie a fost o carte middle grade, hazlie, ce amintea de poveștile lui Roald Dahl. La vremea aceea, Printre tonuri cenușii reprezenta doar câteva pagini trimise agentului său, împreună cu manuscrisul cărții middle grade. Cu toate acestea, agentul ei a văzut potențial în acele pagini, deorarece reflectau adevărata ei voce creativă. A încurajat-o să spună povestea poporului lituanian, povestea pe care sufletul ei simțea nevoia să o scrie.

O căutătoare de povești ascunse

Ruta Sepetys este fiica unui refugiat lituanian, iar prin intermediul primei sale cărți a vrut să spună povestea familiei sale și, totodată, a sutelor de mii de oameni care și-au pierdut viețile în timpul politicii de epurare a regiunii baltice duse de Stalin. 

După ce a dat glas suferinței lituanienilor, deseori trecută cu vederea, a vrut să scrie și despre alte povești ascunse și evenimente uitate. Printre evenimentele pe care aceasta a vrut să le aducă la lumină se numără și Revoluția din decembrie 1989, despre care a început să se documenteze după prima sa vizită în România.

 

Alexandra ne-a povestit cum a fost și la alte două întâlniri din cadrul festivalului:

Festival YA Cărturești | Întâlnire cu Lexi Ryan și zânele ei

Festival YA | Basme și mitologie cu Marissa Meyer

 

Fiecare poveste necesită timp

Documentarea pe care autoarea o face pentru romanele ei mi s-a părut mereu extraordinară, dar am fost cu totul uimită să aflu cât de mult timp necesită, de fapt, fiecare carte de a ei, pentru a ajunge la forma sa finală. Pentru fiecare roman, Ruta își alocă cinci ani, cinci ani în care intervievează sute de persoane, de la oameni simpli, până la scriitori și ambasadori, cinci ani în care încearcă să înțeleagă cu adevărat povestea pe care vrea să o scrie. Fiecare dintre personajele sale este construit dintr-un mozaic de fapte și sentimente pe care le-a adunat de la sutele de persoane cu care a avut onoarea să discute, în cercetările sale.

În căutările ei pentru a spune povestea românilor, Ruta a fost surprinsă de generozitatea și deschiderea față de străini. Cel mai mult a șocat-o imensa putere de a îndura, de care au dat dovadă în timpul regimului comunist, și modul în care românii apelau la umor negru, ca o mică formă de a sfida regimul. De asemenea, a șocat-o susținerea pe care țările străine o arătau față de Ceaușescu, alegând să ignore strigătele de ajutor ale românilor.

 

cover festival YA
FOTO preluată de pe pagina Cărturești

Cărțile ei nu sunt simple ficțiuni istorice

Atunci când scrie, Ruta scrie în primul rând despre oameni. Ceea ce face deosebite cărțile ei este abilitatea sa de a transmite emoții puternice, de a te face să te conectezi cu personajele, să le auzi și tu strigătele de ajutor. Cărțile ei sunt create din contraste, dintre violența războaielor, dictatorilor și puritatea inimilor tinere, care nu își doresc decât să-și ia zborul într-o lume care vrea să le taie aripile.

Personajele și sentimentele lor sunt lucrurile cu care rămân cititorii, după finalizarea cărții, și care au impactul cel mai mare. Nu este greu să treci cu vederea niște date citite într-un manual de istorie, dar când acele date primesc o voce, un suflet, ele vor rămâne mereu cu tine.

Fiecare poveste trebuie abordată diferit

Prin modul în care scrie, Ruta a vrut să surprindă atitudinea oamenilor atunci când își spuneau povestea. Fiecare popor se raporta diferit la greutățile prin care trecea, iar acest lucru reiese din melodicitatea cuvintelor, din structura frazelor și din alte asemenea detalii ale cărților ei. 

Fântânile tăcerii - Ruta Sepetys
FOTO edituraepica.ro

În timpul dialogurilor sale cu supraviețuitorii regimului comunist din România, aceștia aveau tendința să vorbească repede, parcă fără suflare, uitându-se mereu peste umăr. Se resimțea ecoul fricii care le-a marcat copilăria, teama că sunt ascultați, că vor fi reclamați, că ar putea fi pedepsiți dacă nu își reduc vocea la o șoaptă. Ruta a vrut să ilustreze aceste sentimente prin cartea sa, această teamă care se ascundea după fiecare colț.

În Fântânile Tăcerii, însă, lucrurile au stat foarte diferit. Spania este țara soarelui și a vinului, iar Ruta a vrut să captureze în romanul ei cultura acestui popor. De asemenea, în timp ce lucra la partea de cercetare pentru Fântânile tăcerii, s-a lovit de numeroase bariere. În timp ce regimul comunist îi era familiar, suferința spaniolilor sub dictatura lui Franco îi era străină. În interviurile sale, a auzit de foarte multe ori de fraza „Nu ai cum să înțelegi”. Așadar, a fost nevoită să spună povestea din exterior spre interior, din perspectiva unei outsider și de aceea a ales să folosească persoana treia.

Sfaturi pentru cei care își doresc să scrie

Celor care doresc să își împărtășească poveștile, Ruta le recomandă, în primul rând, să își permită să eșueze. Nimic nu poate ieși perfect din prima încercare. Atunci când scrie, Ruta reformulează și rescrie frazele de nenumărate ori până ajunge la varianta finală, de care poate fi cu adevărat mulțumită. 

De asemenea, pentru mai multe sfaturi, Ruta urmează să publice foarte curând o carte de nonficțiune chiar pe acest subiect, prin care dorește să ajute scriitorii aflați la început de drum să își fructifice imaginația.

Vulnerabilitatea este ceea ce ne face oameni

În încheiere, Ruta ne-a vorbit despre vulnerabilitate, relatând o experiență personală și despre cât este de important să ne permitem să fim vulnerabili, pentru că asta e ceea ce ne face umani. Doar așa putem să formăm legături, doar așa putem să fim înțeleși. Omul dă cu adevărat dovadă de curaj atunci când își permite să fie fragil, atunci când încetează să își mai ascundă cicatricile. 

 

Personajele Rutei sunt oameni simpli, a căror existență nu pare a fi măreață, dar care strălucesc tocmai prin faptul că răspund la atrocitățile prin care trec deschizându-și sufletul. Lumea este formată din contraste, iar antiteza dintre crudul război și inocența sufletelor tinere este ceea ce Ruta își dorește să ilustreze prin cuvintele sale.

Așa cum spune și Ana Blandiana, pe care Ruta o citează în nota cărții Fărâme de Șoapte. Decembrie 1989: „Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”. Prin scrierile sale, Ruta încearcă să facă dreptate oamenilor care au suferit în tăcere ani la rând, agățându-se de speranța unei schimbări.

A fost o onoare să pot vorbi cu Ruta Sepetys și sper că voi avea ocazia să o fac și față în față, dacă aceasta va veni în vizită în România. Dacă nu ați putut ajunge la Q&A, îl puteți viziona pe YouTube, unde a fost transmis live.


Un articol scris de Carina Ezaru
(departamentul #cărticeală)

Editat de Sorina Sfreja
(departamentul #cărticeală)

Corectat de Iulia Dromereschi

Layout de Diana Hîncu

3
Carina Ezaru
Dintotdeauna mi-a plăcut cititul, iar de peste trei ani citesc serios, de când am pornit și contul de bookstagram. Pe lângă citit, mai când uneori la chitară, sunt pasionată de istoria modei și fotografie și mai scriu uneori câte ceva. Îmi place să mă documentez mult despre subiectele de interes.