Cartea Femei în știință. 50 de femei temerare care au schimbat lumea, scrisă de Rachel Ignotofsky, prezintă, cum te poți aștepta și din titlu, poveștile a cincizeci de femei absolut remarcabile, care au contribuit la evoluția științei.
În 2015, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis ca ziua de 11 februarie să devină Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor din Știință. Una dintre motivațiile lor este creșterea conștientizării prezenței acestora într-un mediu în care, multă vreme, au fost (și, în multe țări sau domenii, sunt încă) sub-reprezentate. Redacția noastră caută mereu subiecte despre persoane care se identifică drept femei și care sunt pasionate sau implicate în știință. Dacă știți pe cineva, vă rugăm să ne scrieți la aivibuc@gmail.com.
Cincizeci de povești aproape ireale despre dedicare și voință
Deși majoritatea au trăit în vremuri în care accesul la educație le era îngrădit, aceste femei s-au luptat cu sistemul, cu semenii lor, uneori cu familiile lor, pentru a face ceea ce își doreau. Nici când au ajuns să facă descoperiri fabuloase nu au fost tratate cu mai mult respect. Multe dintre ele nu au fost plătite pentru munca realizată, s-au dus campanii de defăimare împotriva lor și nu au primit fonduri. Așadar, au făcut experimente și teste prin beciuri sau poduri, iar posturile le-au fost condiționate de statutul marital.
Unele dintre aceste femei s-au căsătorit și au lucrat alături de soții lor, altele au preferat să trateze cu indiferență aspectul căsătoriei și să se concentreze pe muncă. Unele femei au trăit mai bine de un secol, altele au murit tinere, înainte de 30 de ani, dar fiecare dintre ele a fost o luptătoare care a deschis drumuri și a inspirat alți oameni de știință.
Nu auzisem de toate femeile pe care le-am descoperit în această carte și nu știam că atât de multe au primit Premiul Nobel pentru chimie, medicină sau fizică. Faptul că unele femei au lucrat și câștigat premii alături de partenerii lor de viață m-a dus cu gândul la o altă carte despre femei remarcabile, dar cu mai puțin noroc în carieră (și poate și în căsnicie): Cealaltă jumătate. Creativitate și relații intime. Probabil că este mai ușor de lucrat în echipă și de împărțit merite în știință decât în artă. Am descoperit că există și o carte despre femei în artă, scrisă de aceeași autoare, Rachel Ignotofsky, care nu a fost încă tradusă în limba română.
Unele descoperiri și proiecte științifice trebuie privite și prin prisma consecințelor, mai ales într-o carte adresată în special copiilor
Ce m-a dezamăgit a fost faptul că două dintre femeile de știință menționate și elogiate în carte au lucrat la Proiectul Manhattan, iar autoarea cărții nu a simțit nevoia să facă nicio precizare cu privire la ce a însemnat acest proiect.
Poate că nu sunt în măsură să le judec pe Grace Hopper sau pe Chien-Shiung Wu, pentru că am trăit vremuri diferite și este posibil ca nici ele să nu fi știut ce se va întâmpla cu cercetările și descoperirile lor. Totuși, mi se pare revoltător că autoarea cărții nu a menționat, măcar într-o notă de subsol, că Proiectul Manhattan a fost proiectul de cercetare și realizare a bombei atomice. În urma bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki au murit între 129.000 și 226.000 de oameni, majoritatea civili. De parcă ar fi fost vorba de un proiect oarecare, în carte, referirile la acest aspect sunt următoarele:
Echipa lui Grace Hopper a folosit Mark I ca să rezolve probleme importante pentru război, inclusiv ecuația imploziei pentru Proiectul Manhattan
Al doilea război Mondial s-a purtat și a fost câștigat și prin știință. Astfel, în 1944, Chien-Shiung Wu a fost recrutată de Universitatea Columbia să lucreze la Proiectul Manhattan. A contribuit la dezvoltarea metodei de îmbogățire a uraniului pentru a obține izotopii necesari ca să alimenteze cu energie o bombă nucleară.”
Această omisiune m-a făcut să mă gândesc că poate în carte erau referiri la mai multe contribuții discutabile, care mie mi-au scăpat, pentru că erau despre domenii pe care nu le cunosc deloc. Cartea este foarte densă, cu multe informații din specializării diferite, și nu am putut căuta informații suplimentare despre fiecare lucru pe care nu îl cunoșteam. Consider că o carte educativă și corectă, cum se dorește a fi Femei în știință, ar fi trebuit să discute din proprie inițiativă și despre consecințele unor descoperiri sau invenții.
Structura cărții a făcut-o greu de parcurs
Alt minus al cărții mi s-a părut structura, care a făcut-o greu de citit, din cauza așezării în pagină. Este o carte de puțin peste 125 de pagini, plină de ilustrații, și te poți aștepta să o citești într-o zi. Pentru mine, citirea acestei cărți a fost un chin. Sunt fraze pe care trebuie să le citești întorcând cartea într-o parte, și nu știi cu ce parte să începi: cu pagina din stânga, cu cea din dreapta, cu textul principal sau cu cele câteva informații din jurul textului principal.
În afara poveștilor despre cele cincizeci de femei, în carte mai sunt și câteva pagini cu informații diverse, așezate pe două pagini. Pe acestea nu trebuie să le citești pe rând, cum te-ai aștepta, pagina din stânga și apoi pagina din dreapta, ci de la stânga la dreapta, ca și când cele două pagini ar fi una singură.
Femei în știință nu trebuie să lipsească din bibliotecile copiilor
Totuși, cartea este un demers foarte interesant, util, și nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui copil. Copiii trebuie să afle despre lupta dusă de femei pentru a fi tratate în mod egal, pentru a li se recunoaște inteligența și profesionalismul. Iar părinții trebuie pregătiți pentru un viitor în care copiii vor trăi altfel decât au făcut-o ei. Tinerele generații vor schimba perspective și stiluri de viață, iar părinții trebuie să accepte aceste schimbări. Mai ales că, așa cum spunea una dintre femeile temerare din această carte: „cea mai periculoasă propoziție este: mereu am procedat așa”.
Cronică de Mihaela Stoica (departamentul #carticeala)
Editare: Mihaela Coman
Layout: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi