După ce a câștigat prestigiosul Leu de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, ediția din 2022, am fost foarte curioasă de acest documentar, știind că celebrul festival nu e neapărat mare fan al acestora.
Filmul este doar al doilea de acest gen care a câștigat premiul în istoria de 75 de ani a festivalului. Acest fapt m-a făcut curioasă să îl descopăr, pentru că știam că trebuie să fie ceva diferit la el. A fost prezentat în România la TIFF și la One World Romania. Din păcate, de fiecare dată l-am ratat.
Așadar, când l-am văzut în selecția fARAD.10, mi-am zis că trebuie să îl văd neapărat.
All the Beauty and the Bloodshed este un documentar cu adevărat special. Pe o parte, funcționează ca un jurnal intim și delicat al artistei și activistei americane Nan Goldin. Pe de altă parte, se concentrează pe familia Sackler și la compania farmaceutică Purdue Pharma. Aceasta are o mare importanță atunci când vorbim de epidemia de opioide. Cele două părți par a avea puține lucruri în comun, lucru care este, într-o anumită măsură, adevărat.
Ceea ce face filmul cu adevărat special este structura foarte bine pusă la punct, care putea foarte ușor să creeze un film rece, care nu transmite nimic. Dar regia atentă a Laurei Poitras, care pune un puternic accent pe trăiri sincere și autentice, face totul să devină cald și plăcut de vizionat, în ciuda subiectelor grele pe care le abordează.
Jurnalul vizual al lui Nan Goldin
Documentarul are o structură foarte bine definită: este împărțit în șase. Fiecare începe cu istorisiri din viața lui Nan Goldin puse în relație cu munca ei de fotografă. Apoi, în a doua parte a segmentului, este prezentată lupta pe care Nan o duce cu familia Sackler prin asociația pe care a fondat-o, numită P.A.I.N. (Prescription Addiction Intervention Now).
Orice cronică bună are nevoie de o cafea:
Prin intermediul fotografiilor pe care aceasta le-a făcut pe parcursul anilor se realizează un fel de radiografie a comunităților marginalizate din SUA. Ne sunt prezentate și nume mari, precum John Waters sau Cookie Mueller. Astfel, urmărim momentele în care aceștia s-au intersectat cu Nan. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această parte și, în general, la tot filmul, este felul în care regizoarea a decis să se raporteze la subiectul pe care îl avea în centru, și anume, Nan Goldin.
Femeia a fost lăsată să vorbească liber, fără muzică pe fundal sau alte artificii regizorale sau de montaj. Lăsa o senzație de puritate, care se completează cu subiectele dure pe care le atinge. Această călătorie vizuală prin viața și munca lui Nan Goldin a fost cu adevărat fascinantă și am aflat de mulți artiști americani talentați de care nu știam până acum, așa că a avut și un scop informațional pentru mine.
Să vorbim despre HIV
Totul poartă și o încărcătură emoțională puternică. În partea a patra a filmului, intitulată Against Our Vanishing, se abordează subiectul epidemiei de HIV. Este raportat la perspectiva lui Nan, care a avut mai multe cunoștințe și chiar prieteni apropiați care au murit din această cauză. Unul dintre ei este David Wojnarowicz, care a avut o mare influență asupra lui Nan și a muncii ei. Sau Cookie Mueller, și ea răpită de aceeași boală. Putem vedea cum a gestionat Nan această avalanșă de pierderi dureroase și cum a folosit arta ca mijloc de exprimare în timpuri grele ca acestea.
În partea a cincea a filmului, Escape Hatch, emoțiile puternice nu se opresc. Aflăm de momentul în care femeia a făcut o supradoză de fentanil și cum a gestionat-o. Înțelegem astfel mai în profunzime motivul pentru care este atât de vocală în legătură cu ideea de harm reduction când vine vorba de consumul de droguri.
Toate fotografiile folosite în film completează armonios povestea vieții lui Nan, prezentată chiar de aceasta prin voiceover. Mi-a plăcut această alegere regizorală, pe care o consider cu adevărat inspirată și unică, ajutând la conturarea unei atmosfere specifice.
Lupta cu familia Sackler
Dacă în prima parte a oricărui segment din film este prezentată, cu nostalgie, viața lui Nan Goldin, în a doua parte vedem lupta pe care o duce cu familia Sackler. Această familie deține compania Purdue Pharma. Compania este direct responsabilă pentru epidemia de opioide din Statele Unite ale Americii. În ciuda implicațiilor pe care membrii familiei Sackler o au în această epidemie, care ucide un număr imens de oameni zilnic, numele lor încă apare pe fațada mai multor muzee de artă sau universități din toată lumea, ca rezultat al donațiilor generoase.
Citește și „Povești cu lipici”, cartea care te va ajuta să spui povești mai bune în 2024
Aici intervine Nan Goldin care, printr-o serie de manifestări cu adevărat creative. Încearcă să tragă la răspundere persoanele implicate în astfel de decizii și chiar reușește. Partea aceasta a filmului este mai convențională, utilizând interviuri cu persoane implicate în această mișcare și imagini de la diverse manifestări. Totuși, totul este la fel de captivant și emoționant ca în cealaltă parte a documentarului. Regizoarea folosește niște tehnici interesante de regie. De exemplu, în cazul interviurilor, alege să încadreze unele dintre acestea în gros-plan. Încărcătura emoțională este mai puternică.
Consider că decizia de a include ambele părți în documentar, sub formă intercalată, a fost interesantă, și nu o înțeleg pe deplin, dar nu mă deranjează. O consider un fel de compromis, pentru că un documentar strict legat de lupta cu o familie care deține o companie farmaceutică nu ar fi fost atât de atractiv pentru multe persoane, indiferent de cât de bine ar fi explorat un subiect important. Dar faptul că a adăugat și latura mai personală, care intră destul de profund în mai multe subiecte relevante, totul fiind interpretat prin intermediul unor fotografii foarte reușite, aduce o notă mai neconvențională și atractivă filmului, intrigând mai mult spectatorii.
Regizoarea Laura Poitras a reușit, pe parcursul a două ore, să contureze nu doar un portret format din fotografii al lui Nan Goldin, dar și să prezinte implicația familiei Sackler în epidemia de opioide și consecințele mortale ale acesteia. Acest lucru mi se pare cu adevărat impresionant și unic, ceea ce face din All the Beauty and the Bloodshed un documentar la care mă voi gândi o bună perioadă de timp de acum încolo.
Cronică realizată de Carla Pantilie
Editare de Rahela Ulici
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Alexandra Șteți