cadru din Les Rendez-vous d'Anna, vizionat in cadrul F-Sides Cineclub

F-SIDES | Les Rendez-vous d’Anna: Întâlniri goale în spații reci

Uneori, tăcerea poate spune mult mai multe despre noi decât ar putea-o face toate cuvintele din lume. Astfel, în filmul Întâlnirile Annei (Les Rendez-vous d’Anna) din 1978, regizoarea Chantal Akerman ne oferă o protagonistă predominant tăcută (Aurore Clément), care ascultă vorbele celor care îi ies în cale, răspunzând destul de rar. Și cu fiecare nouă interacțiune, cu fiecare nou interlocutor, imaginea Annei capătă noi culori și contururi tot mai ferme.


De departe primul lucru legat de acest film pe care simt nevoia să îl laud este limbajul vizual utilizat cu precizie fotografică de Akerman. Holuri de hotel, coridoare, gări și alte spații de tranziție sunt prezente constant, majoritatea caracterizate de simetrii imperfecte și contraste puternice. Rezultă o răceală înfiorătoare și un sentiment intens de austeritate, care persistă de la un capăt la celălalt al filmului. Nu este o senzație primitoare, ba din contră. Însă este, fără doar și poate, o emoție pătrunzătoare, pe care Akerman reușește să o inducă privitorului folosindu-se doar de lentila camerei și de spațiul din fața acesteia. Apoi, nu îi rămâne decât să ne ofere un personaj a cărui mișcare prin acest spațiu să o putem urmări. Așa apare Anna.

cadru din Les Rendez-vous d'Anna, vizionat in cadrul F-Sides Cineclub
Imagine preluată de pe mubi.com

Anna este o tânără regizoare de film care ajunge în Germania pentru proiecția noii sale pelicule. Aici are loc și prima întâlnire a acesteia cu un străin, atunci când îl invită să petreacă noaptea cu ea, în camera sa de hotel. După ce îl dă brusc afară, acceptă invitația lui de a lua masa alături de familia sa. Străinul este urmat de o serie de alte personaje cu care protagonista noastră intră în contact în drumul său spre casă. Dă, în gară, peste o veche prietenă, fostă refugiată din timpul războiului; își revede mama, în Bruxelles, după multă vreme; se vede cu un necunoscut german care călătoarea cu același tren și, în cele din urmă, cu iubitul său, care o aștepta în Paris.

În toate interacțiunile, Anna tinde să fie pasivă, să asculte și să intervină destul de rar. Se poate observa însă faptul că îi este mult mai ușor să răspundă interlocutoarelor, pentru că femeile tind să comunice cu ea, în timp ce bărbații tind să comunice către ea. În ultimele minute ale filmului, Anna rămâne singură în apartamentul său din Paris, într-o liniște profundă. În final, ne întrebăm împreună cu ea cu ce a rămas în urma tuturor acestor întâlniri. Le-a ascultat poveștile, durerile și gândurile, uneori și le-a expus chiar și pe ale sale, pentru ca acum, odată ce toate acele conexiuni temporare s-au stins, să fie din nou singură, plictisită și rece.

O oarecare dificultate, de care cred că mulți privitori ar putea da încercând să vizioneze filmul lui Akerman, este păstrarea atenției. Fiecare întâlnire a Annei aduce cu ea un nou monolog, lung de câteva minute, monoton și prezentat într-un cadru static. Personal, sunt de acord cu ideea că filmele trebuie să ceară un anumit nivel de efort din partea privitorului, însă la a treia scenă de câteva minute în care nu vezi decât un personaj care își mișcă doar gura, povestindu-și viața, devine considerabil de greu să rămâi atent la ceea ce se petrece pe ecran.

Din fericire, chiar dacă pe alocuri vorbele interminabile ale personajelor pot deveni obositoare, filmul te câștigă ușor înapoi, căci aproape fiecare cadru lipsit de dialog este pur și simplu un deliciu. Și sunt destule. Prin felul firesc, ferm și cumva absent în care Anna se mișcă în fața camerei, fie că e vorba de traversarea unui vagon înghesuit de tren, de mersul său prin gară sau de detalii simple precum deschiderea și închiderea unei ferestre sau a unei uși de frigider, Akerman parcă pictează fiecare cadru, lipindu-le apoi într-un soi de poezie vizuală. Cel puțin mie mi-a ținut ochii lipiți de ecran.

cadru din Les Rendez-vous d'Anna, vizionat in cadrul F-Sides Cineclub
Imagine preluată de pe letterboxd.com

Luând toate ingredientele filmului, pe Anna, întâlnirile ei, spațiile de tranziție goale și austere, cadrele suave, dar și monologurile aparent interminabile, închegate de talentul unei regizoare ce își merită laudele, mă bucur sincer că văzut Întâlnirile Annei. Chiar dacă, la un moment dat, părea greu să mai fiu atent, în final am simțit că tot efortul a meritat, atât pentru comentariul social subtil și pătrunzător, cât și pentru feblețea vizuală desfășurată pe ecran.

Întâlnirile Annei a fost prezentat la cea de-a patra proiecție a ediției de vara trecută a F-Sides Cineclub și a fost precedat de o conversație cu tema Flaneurism în orașul (non)sexist, alături de Georgiana Vrăjitoru (programmer F-Sides) și Diana Neaga (președinta Societății de Analize Feministe AnA) și moderată de Alexandra Lulache.


O cronică scrisă de: Rareș Dinu

Editată de: Radu Eremia

Corectată de: Iulia Dromereschi

 

F-Sides CineClub demarează a treia ediție pe 4 mai 2022, la București. În premieră, proiecțiile vor fi prezentate și la Cluj Napoca, începând cu 22 mai. Mai multe detalii puteți afla de pe paginile de social media ale proiectului sau de pe site-ul lor web.

Imagine de copertă preluată de pe tiff.net.

2
Rareș Dinu
Sunt Rareș și sunt născut și crescut în București. Am început să scriu când eram mic și realizam compuneri pentru școală, iar de atunci nu prea m-am mai oprit. Uneori sunt ușor snob, sau elitist, alteori sunt poate chiar prea tolerant. Îmi plac multe lucruri, în special arta, în toate formele sale, pentru că este până la urmă unul dintre cele mai incurabile și caracteristice năravuri ale speciei umane.