Timp? Încotro mergi? Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi? Nu urmează să scriu despre nemuritorul film românesc cu liceeni, ci despre altul, prezentat în cadrul F-Sides Cineclub, al cărui temă centrală o găsesc mult mai potrivită cu aceste cuvinte. L’Avenir este o producție din 2016, scrisă și regizată de Mia Hansen-Løve, care ne prezintă o poveste familiară despre trecerea inevitabilă a timpului, despre cum aceasta ne schimbă constant și despre cum toate lucrurile au un început și un sfârșit. În centrul filmului se află viața unei femei trecute de prima tinerețe și lumea din jurul acesteia, care pare să o fi luat de-a dreptul razna.
Nathalie Chazeaux predă filosofie într-un liceu parizian și își iubește meseria, ceea ce o face să fie, la rândul ei, îndrăgită și respectată de elevi. Filmul ne-o prezintă într-un moment de criză, în care viața sa este cuprinsă de haos și schimbări ireversibile, fiind prinsă între carieră, căsnicie și o mamă bolnavă. Nathalie face eforturi vizibile pentru a se arăta rece și pragmatică atunci când se confruntă cu infidelitatea soțului său sau atunci când pare a fi rămas singură pe lume. Încearcă să își caute fericirea în așa-zisa sa împlinire academică, însă până și acest aspect al vieții sale ajunge să se clatine când editura o anunță că nu îi va reedita colecția de eseuri.
Află povestea F-Sides citind acest interviu cu Ioana Diaconu, co-fondatoare
Însă emoțiile sale reale transcend ușor tentativa de nonșalanță și stoicism, făcându-se văzute prin gesturi mici, dar evidente. Interpretarea excepțională și nuanțată a lui Isabelle Huppert cucerește ecranul, reușind să exprime un conflict interior puternic tocmai prin minimizarea calculată a reacțiilor exterioare. Huppert ridică așadar nivelul filmului, oferindu-i o protagonistă tridimensională chiar și dincolo de trăsăturile desprinse din scenariu, completată de o carismă și o naturalețe aparte.
Scenariul scris de Hansen-Løve este dens în referințe filosofice de tot felul, infuzate atât în dialogul personajelor, cât și în titlurile cărților ce par omniprezente într-o mare parte a filmului. Cu toate acestea, nu ostilizează privitorii, ci găsește un echilibru prin care să nu înece acțiunea în concepte prea abstracte sau în abordări elitiste, păstrând publicul investit în acțiune. Astfel, filmul rămâne accesibil chiar și celor care poate nu își petrec timpul liber citind Foucault sau reflectând la natura adevărului.
Tot în dialog sunt strecurate și câteva momente care încapsulează trăirile și dilemele ce macină lumea protagonistei, de la „obsolescența omului” menționată în treacăt până la replica „viitorul pare a fi compromis”. Căci viitorul la care Nathalie visase cândva acum pare compromis, sau chiar naiv. Dacă în trecut era o tânără cu ambiții revoluționare, acum ezită să mai formuleze opinii prea categorice asupra conflictelor ideologice din prezent. Această transformare devine foarte evidentă când, la invitația unui fost elev, vizitează ferma unui grup de tineri filosofi. Îi ascultă cum se aprind în dezbateri precum conflictul dintre repulsia lor pentru autoritate și statutul lor de autori și realizează că focul radicalismului nu mai arde în ea ca odinioară, că nu mai este de mult preocupată de idealuri mărețe, ci este mulțumită văzându-și de propria viață.
Mă bucur că am putut vedea L’Avenir în cadrul unei proiecții din a doua ediție F-Sides Cineclub și sunt deja nerăbdător să îl revăd și într-o altă etapă a vieții. Sunt curios de cum îmi va fi schimbat trecerea timpului percepția. Înaintea filmului a avut loc o conversație alături de curatoarea F-Sides Georgiana Vrăjitoru și regizoarea Anca Damian, moderată de Ioana Pelehatăi, având ca subiect conceptul învățării continue.
Redactare: Rareș Dinu (coord. dpt. #cinematics)
Editare: Radu Eremia
Film vizionat pe 3 august 2021
Imagine de copertă preluată de pe latimes.com
