Eo: les films de cannes
Afiș „Eo” SURSĂ festivalcannes.com

„Eo”: Ce mai au de spus martorii muți?

Unul dintre filmele care a făcut furori anul acesta la „Les Films de Cannes” a fost Eo, regizat de Jerzy Skolimowski și lansat în Polonia anul acesta. Irina Balcu, voluntară nouă în redacția București, ne spune mai multe despre cum a fost.


O peliculă al cărei protagonist e un animal îşi asumă multe riscuri. Poate cădea uşor în categoria filmelor făcute pentru a stoarce lacrimi (tearjerkers), unui comentariu social care ajunge să canibalizeze celelalte elemente de compoziţie artistică, ori unei aşa-numite disneyficări.

Altfel spus, o umanizare excesivă a personajului dintr-o altă specie, pentru a înlesni empatia publicului faţă de el. Direcţia regizorală a lui Skolimowski, acum în vârstă de 84 de ani (cel mai vârstnic regizor nominalizat la Festivalul de la Cannes), evită aceste capcane cinematografice. În cea mai mare parte.

 

Eo: les films de cannes
Afiș „Eo” SURSĂ festivalcannes.com

O nouă psihologie a culorii

Prima inovaţie regizorală din Eo este utilizarea culorii roşii pentru a marca un context oniric, o speranţă, ori spectacolele de circ în care măgarul eponim este protagonist. Roşul devine o culoare a non-realului; se îndepărtează de asocierile care sunt cel mai des făcute cu el, precum agresivitatea, pericolul, chiar apocalipticul. Lungmetrajul are o logică internă foarte puternică. Cromatica inedită este primul semn în această direcţie. 

Se poate spune că termenul de poetici cinematografice este el însuşi recontextualizat aici: nu se mai referă doar la particularităţile de construcţie a filmului, ci chiar la o poezie a lui. 

 

Pericolele locului comun

Nucleul narativ este familiar: un animal este despărţit de stăpânul sau dresorul său. Încearcă să se întoarcă la părintele lui uman. Anumite cadre şi montaje creează impresia că direcţia filmului este una caducă.

Spre exemplu, în momentul în care Eo şi dresoarea sa, Kassandra, sunt despărţiţi, deoarece o lege din Polonia interzice folosirea animalelor în spectacole de circ, avem în prim-plan ochiul măgarului. Secreţiile din colţul intern al ochiului sunt filmate astfel încât să se asemene cu lacrimile. 

De asemenea, Eo este, în cea mai mare parte, lipsit de monolog intern. Singurele instanţe care se abat de la această regulă sunt reprezentate de amintirile sale cu Kassandra, redate adesea în roşul non-realului, al locului care nu mai este.

 

Eo - Les Film de Cannes
„Eo” SURSĂ festivalcannes.com

Inovaţia cromatică reduce din sentimentul de loc comun, însă nu întru totul. În nişte mâini regizorale mai puţin experimentate şi apte, aceste alegeri ar putea să infantilizeze întreaga peliculă. 

 

Eo şi existenţialismul

Cum este, totuşi, evitată căderea în (prea) familiar? În primul rând, prin lipsa unui ţel final. De-a lungul filmului, Eo se îndepărtează de Polonia natală şi de oraşul Kassandrei, în loc să se apropie, într-o neîntreruptă întoarcere spre casă. Mai mult decât atât, măgarul este supus hazardului: faptul că asistă la un meci de fotbal dintr-o comunitate locală schimbă soarta partidei, iar el devine mascota de facto a echipei învingătoare.

Evită barul în care suporterii echipei învinse vin pentru răzbunare, dar nu reuşeşte să evadeze furiei lor. Este salvat cu greu de un veterinar, deşi un alt angajat al clinicii întreabă la ce bun se mai chinuie un animal atât de incapacitat. Întrebarea angajatului dă întregului fir narativ o dimensiune existenţialistă. 

Această dimensiune este şi mai puternic conturată în momentul în care Eo devine o marfă cât se poate de vie, traficată în mod ilegal din Polonia în Italia, unde îi este „promisă” soarta de a deveni salam. Şoferul camionului în care Eo e ţinut captiv nu îşi duce misiunea la îndeplinire. Orbit de propriile dorinţe, el cedează tentaţiei unei străine. Asociatul ei este cel care îl va ucide pe şofer şi, în mod indirect, îi va salva viaţa lui Eo.

 

Eo: les films de cannes
„Eo” SURSĂ festivalcannes.com

Preotul

Un salvator direct este în persoana unui tânăr preot catolic, îndrăgostit de mama lui vitregă. Personajul preotului este, poate, cel mai important element disruptiv. E cel care aduce un sentiment puternic de îndepărtare de la normele filmelor despre animale. 

În primul rând, relaţia pe care o are cu mama lui vitregă aminteşte de serialele de factură joasă: pastişa pe care Skolimowski o realizează astfel schimbă cu totul registrul narativ de până în acel punct. Totodată, Eo nu este nici măcar un martor al acestei situaţii. Lipsit de interes, el îşi continuă drumul, deja devenit fără ţintă.

 

Eo devine un simbol pentru o căutare inutilă, cel mai probabil lipsită de obiect, în final. Este, de asemenea, un simbol al acceptării detaşate a absurdului; nu se luptă cu el, nici nu încearcă să îl ordoneze. Este un pur experimentator, chiar dacă o lectură existenţialistă a filmului ne-ar putea face să ne gândim că la capătul acestei experimentări fără discriminare se află un Sens.


 

O cronică de film redactată de Irina Balcu 

Editare și corectură de Iulia Dromereschi

Layout de Teodora Dumitroaea

1
Irina Balcu
Am studiat timp de opt ani comprimaţi în cinci la Literele bucureştene: Limba şi literatura română – Limba şi literatură franceză, cu specializarea Comunicare şi Relaţii Publice făcută în paralel. Cele două programe de licenţă au fost urmate de un masterat în Studii avansate în lingvistică. În prezent, studiez Scriere dramatică în cadrul UNATC. Din motive practice, sunt corporatistă. Din motive mai înalte de-atât, scriu. Lectura, scriitura şi teatrul sunt principalele mele trei direcţii, cărora sper să li se adauge şi altele.