Ați auzit de Encanto? Eu nu auzisem. Sau, în fine, nu aș fi auzit, dacă nu mă bătea Teo la cap că trebuie să ne uităm la el (pentru că îi plăcea ei nu știu ce melodie). Pentru că sunt o persoană respectabilă, care ține la timpul ei, normal că m-am uitat fără să am habar despre ce este vorba. Regret? Nici pe departe. Pentru că BRUNO. Dar ajungem la el mai încolo.
Cum se naște un miracol
Cu fum. De la un foc. De la o lumânare. De la un incendiu. Așa începe totul. Satul Almei este atacat și ea este nevoită să îl părăsească, alături de cei trei bebeluși și de soțul ei. Și, evident, de restul locuitorilor. Dar, ce să vezi? Soțul ei este ucis, iar disperarea proaspetei mame e atât de puternică, încât se naște un miracol. Flacăra lumânării îi salvează pe săteni de atacatori și construiește un sat întreg și o casă magică, care are, mai mult sau mai puțin, viață, . Și, pentru că asta nu era de ajuns, fiecare membru al familiei Madrigal primește un dar (și o ușă, să nu uităm de ușă). Toți, în afară de Mirabel.
Da, ați ghicit, personajul principal este chiar Mirabel, nepoata Almei. Sătulă să fie tratată ca un ghimpe în coastă de bunica ei, Mirabel se află într-o încercare disperată de a face ceva util. De a arăta că și ea este specială, cu sau fără puteri magice. Când magia familiei este pusă în pericol, se ivește șansa perfectă pentru ca Mirabel să arate că nu este inutilă.
Totuși, când află că dispariția magiei s-ar putea să aibă legătură cu ea, situația nu mai pare așa de roz.
Casita
Având în vedere că vorbim despre Disney, avem aceeași fundație ca la restul producțiilor sale, deci nu cred că are sens să ne afundăm prea mult în asta. Mai ales când, în cazul de față, accentul este pus mai mult pe evoluția personajelor decât pe poveste în sine
Un lucru care mi-a plăcut enorm a fost atmosfera și dinamica. Modul în care funcționa casa magică, care poate fi considerată un personaj în sine, mi s-a părut fascinant. Adică, o casă în care lucrurile vin singure la tine când ai nevoie de ele? Ar fi salvatoare de vieți. Pentru mine, cel puțin (nici nu vreau să mă gândesc de câte ori am pierdut autobuzul doar pentru că nu găseam ceva).
Familia Madrigal
Alma, bunica, este cea care le poate da membrilor familiei puteri magice. Problema este că, terorizată de gândul că magia și casa vor dispărea, ajunge să ceară imposibilul de la copii și nepoții ei, fiind mereu nemulțumită de ei. Mai ales de Mirabela, care este o anomalie respinsă de lumânare.
A doua generație (copiii Almei) este formată din Pepa (controlează vremea), Julieta (mama Mirabelei, vindecă oamenii cu mâncarea ei) și Bruno (despre care nu vorbim).
Iar, mai departe, îi avem pe copii acestora.
Luisa (sora mai mare a Mirabelei) poate să ridice orice, dar asta nu înseamnă că trebuie să o facă. Îi ia ceva până să ajungă la concluzia că nu trebuie să poarte toate problemele familiei pe umerii ei și că, uneori, trebuie să ceri ajutorul.
Isabela (sora cea mai mare, pe care Mirabel nu o suportă), sau cum îmi place mie să îi spun, Elsa 2.0 (doar că Elsa nu își rănește fatal sora), poate să crească flori. Și plante. Viața ei pare perfectă, ea pare perfectă. Dar cine spune că Isabela își dorește să fie așa? Că nu ar vrea ca, din când în când, să nu îi pese de așteptările oamenilor și să facă ce vrea.
Și am ajuns la personajul meu preferat, după Bruno, Dolores (verișoara Mirabelei). De ce îmi place de ea? Nu știu, dar are un aer misterios, aproape mistic. Deși e posibil să fie doar nebunie, pentru că puterea ei este că aude absolut orice. Vă dați seama ce chin? Să auzi toate discuțiile din sat?
Iar fratele ei, Camilo, nu se lasă mai prejos. El e măscăriciul familiei, ceea ce i se potrivește perfect, având în vedere că își poate schimba înfățișarea. Voluntar sau nu.
Îl avem și pe Antonio, care încă nu și-a primit darul.
Și mai este și Mirabel, care nu face mare lucru. Sau cel puțin pare că nu face.
We don’t talk about Bruno?
Și am ajuns la cea mai bună parte din tot filmul: Bruno. Și, deși familia Madrigal nu vorbește despre el, eu îmi voi lua dreptul să o fac. Pentru că el este motivul pentru care această cronică există.
Bruno este personajul malefic din Encanto. Sau cel puțin așa este văzut de sat și de familia sa. Și are sens, având în vedere că el poate să vadă în viitor. Vă dați seama că orice previziune rea a căzut pe umerii lui. Pentru că suntem oameni și trebuie mereu să găsim țapi ispășitori. Așadar, chiar dacă Bruno nu avea nimic de făcut cu ce se întâmpla, ci pur și simplu îi anunța pe oameni, era învinuit pentru nenorocirile petrecute.
Și, ce să vezi? Sătul de atâta ură, și-a părăsit familia și a jurat să nu mai facă vreo profeție vreodată. Oare?
Spoiler alert: Bruno nu a plecat. Pur și simplu s-a retras într-o cameră ascunsă a casei, unde a trăit alături de bunii săi prieteni, șobolanii. Considerându-se o povară pentru familie, care nu face nimic bine, nu a mai suportat să stea printre ei, chiar dacă îi iubea.
Trebuie să vă mărturisesc că am așteptat cu nerăbdare apariția lui Bruno (în mare parte, datorită replicii din Luca: Silenzio, Bruno!). Și nici că se putea să își facă o intrare mai bună. Nu vă spun despre ea, totuși, ca să nu vă stric surpriza.
Ce e așa de fain la Bruno? Personalitatea lui. E o dulceață de om, care sare de la zero la o mie, instant. Într-o clipă e trist și posomorât, în următoarea pare că emană energie din fiecare por. E o persoană închisă, dar care dorește să comunice, doar că îi este frică. Este dispus să cadă el în locul persoanelor iubite, atât la propriu cât și la figurat. Îmi amintește de mine? Poate, dar puțin. OK, puțin mai mult.
Acum, merită să vă uitați la Encanto? Probabil că da. Cred că veți găsi ceva interesant indiferent de vârstă, fie că vorbim de poveste, un personaj sau animația în sine. Și vă previn că are niște cântece demențiale. Iese oarecum din tiparele Disney și ai putea zice că este ceva mai fresh. Așadar, cine știe, poate îi dați o șansă.
Nota redacției: Acest material a fost scris de Diana în 2022. Din motive pe care ni le asumăm integral, am întârziat nepermis de mult cu publicarea sa. Cu toate acestea, din fiecare paragraf se desprinde pasiunea pentru filmele Disney și pentru acesta în mod deosebit – sau, cel puțin, bucuria de a scris despre.
E suficient de mult întuneric (real și simbolic) în lume să nu lăsăm să iasă afară și scântei luminoase, multicolore. Mulțumim pentru un material încântător, Diana!
Cronică de Diana Hîncu
(voluntară/ coordonatoare/ right hand 2020-2024)
Redactare, corectură și layout de coordonatorii platformei
