Doina Căjvăneanu este membră a Corpului diplomatic din 2016. De origine din Botoșani, aceasta ne-a împărtăşit experiența ei cu privire la paşii pe care i-a parcurs pentru a deveni diplomat, ce înseamnă această profesie, dar şi satisfacțiile sau provocările serviciului diplomatic.
Cine este Doina Căjvăneanu?
M-am născut în Botoșani, unde am urmat și Liceul „Mihai Eminescu”. Am ales ulterior Facultatea de Științe Politice (FSP) a Universității București, Secția în Limba Engleză (SPE). Am avut apoi șansa mai multor burse în străinătate care au contat foarte mult în formarea mea intelectuală și profesională: Facultatea de Științe Politice din Florența, Școala de Înalte studii europene din Strasbourg, Școala de studii internaționale din Trento, cu stagii de cercetare la universități din Pittsburgh, Ottawa și Berlin.
Ca parcurs profesional, am devenit consilier pentru integrare europeană în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în perioada de pre-aderare, funcție transformată după aderare în cea de consilier pentru afaceri europene. Am devenit membru al Corpului diplomatic în 2016.
Definiția din dicționar a cuvântului „diplomat” sună astfel: Reprezentant oficial al unui stat, bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. În cuvintele dvs., cum ați descrie profesia de diplomat?
Definiția mi se pare foarte incompletă, parțială. Aș zice, în general, că un diplomat este cel care acționează în serviciul intereselor țării sale și pentru protecția cetățenilor ei în relațiile cu alte state sau în cadrul unor foruri multilaterale. O poate face în serviciul exterior, la post, dar și în capitală, ceea ce noi numim Centrala MAE. Cele două dimensiuni sunt complementare, iar un serviciu diplomatic eficient este bazat pe o conlucrare armonioasă și apropiată între ele.
Tot DEX-ul ne spune că diplomat (adjectivul) este cel care denotă calcul și abilitate în comportare. După părerea dvs., ce definește un diplomat?
Un serviciu diplomatic este o organizație unde, ca și în alte cazuri, e nevoie de o diversitate de competențe și abilități. Mai ales că diplomația este o profesie în schimbare. Ca elemente de bază, care se vor menține, cred, indiferent de evoluții, aș enumera următoarele caracteristici: excelente abilități lingvistice – capacitatea de a folosi judicios și creativ cuvintele, pregătire solidă, precizie, calm, puterea de a vizualiza obiectivele comune și de a le pune deasupra celor strict individuale.
Care sunt sarcinile pe care le are și privilegiile de care se bucură un diplomat?
Sarcinile variază în funcție de domeniul de activitate. Pot merge de la un lucru minuțios de cercetare, pentru documentarea și argumentarea unor anumite poziții, până la muncă pe teren pentru a constata anumite situații și probleme concrete în care se pot afla unii cetățeni români în străinătate. Aș zice că aici e și unul din privilegiile meseriei, acces la o diversitate de sarcini și domenii. De exemplu, eu am lucrat, succesiv, pe subiecte variate cum ar fi afaceri europene, relațiile României cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică sau procesele de integrare politică și economică în America Latină.
Ce vi se pare dificil în această profesie?
Schimbarea periodică, inclusiv a țării și mediului, poate fi o provocare, pentru că necesită o readaptare permanentă, rupere de prieteni, familie, obișnuințe. Dar, cum spuneam mai sus, e și un privilegiu de a afla mereu lucruri noi, de a crește.
Să spunem că mâine mă hotărăsc să iau fața colegilor și să devin diplomat; ce pot face eu, ca student, ca să-mi „asigur” acest viitor?
În primul rând, nu aș recomanda alegerea unei cariere, a unei meserii pentru a lua fața colegilor. V-aș sugera să vă documentați bine ce înseamnă meseria pe care o doriți și dacă se potrivește cu ce vă place să faceți. Munca de diplomat nu e întotdeauna ce doar pare a fi, sunt și multe ore petrecute în birou, printre hârtii și dosare. Aș sugera să aveți și o experiență practică înainte, printr-un stagiu la o ambasadă (a României sau străine, la București), în minister sau instituții europene.
Când spun Botoșani, fiind botoșănean, recunosc că nu mă gândesc neapărat la un loc unde sunt pregătiți viitori diplomați. Cum v-ați hotărât să urmați această profesie, plecând dintr-un oraș de mărime medie și cu populație tot medie?
Nu a fost o alegere propriu-zisă. A venit în timp, ca urmare a studiilor urmate și a oportunităților apărute în acest context.
Drept să vă spun, după mai bine de trei ani de facultate, eu încă nu mă simt perfect acomodat cu „Micul Paris”. Cum a fost trecerea de la Botoșani la „Marele Paris”?
Trecerea nu a fost direct de la Botoșani la Paris. Am trecut prin multe țări încă din timpul studiilor și atunci adaptarea devine o obișnuință. Nu am resimțit nimic special odată cu mutarea temporară la Paris, deși e un oraș din care am învățat multe, am cunoscut oameni foarte interesanți, dar cred că aș fi învățat multe și de la orașe mai mici.
În afară de Turnul Eiffel și Muzeul Luvru, ce ați găsit în Paris și nu a fost reprodus în România?
Mâncarea și simțul estetic, în general, disciplina, politețea. Spun ceva prozaic, dar adevărat, parizienilor le place să mănânce rafinat, să se înconjure de lucruri care să-i inspire estetic, iar în același timp, să se bucure de o organizare eficientă, lipsită de fricțiuni și neplăceri cotidiene.
Cred că e de la sine înțeles că v-a fost dor de casă – ce v-a lipsit cel mai mult?
Prietenii, mâncarea de la mama, poveștile cu tata, Bucureștiul, munții, Bucovina. Capitala noastră așa cum e, îmi este foarte drag, fiind locul studenției și al multor prietenii.
Cum vi s-a părut România după încheierea misiunii în Franța? V-ar plăcea să vă întoarceți să lucrați în Paris sau ați considera interesant să explorați o altă țară?
Mi s-a părut în continuă schimbare, e un ritm mai evident decât în state occidentale, mai așezate. Deocamdată nu m-aș întoarce la Paris, nu, pentru că e o lume întreagă de cunoscut și experimentat.
Înțeleg că acum sunteți stabilită în București. Vă gândiți să vă întoarceți vreodată în Botoșani?
Nu văd cum m-aș putea întoarce având în vedere meseria mea, pe care o pot face fie la București, fie în exterior. Deci, un răspuns realist ar fi nu, cu excepția vizitelor la părinți.
Ce face Doina Căjvăneanu când nu e la locul de muncă și trebuie să-și îndeplinească sarcinile? E pasionată de călătorii, de citit, sau are alte preocupări?
Sunt lucruri care ne plac tuturor, să fim cu prietenii, să vedem lumea. De curând, am descoperit plăcerea plimbărilor cu bicicleta, prin București. Pandemia ne-a limitat călătoriile și contactele, dar ne-a dat și posibilitatea de a ne cunoaște mai bine propriul cartier, propriul oraș. Am descoperit locuri minunate chiar lângă mine, pe care le-aș fi ignorat dacă puteam să iau un tren sau un avion către o destinație mai îndepărtată
În încheiere, ne-ați putea prezenta o întâmplare memorabilă din activitatea desfășurată până acum?
De când am văzut întrebarea mi-a venit în minte un astfel de moment. După, am tot încercat să mă gândesc la ceva cu care să înlocuiesc, să fie poate mai semnificativ, mai simbolic. Dar, până la urmă, am decis să rămân la primul gând pentru că a fost într-adevăr o bucurie pentru mine. E vorba de a-l vedea în carne și oase pe Ivan Patzaichin, la un eveniment la Paris. Și asta, pentru că urmăream, mică fiind, imaginile campionului la televizor și mă impresiona mult. Momentul a fost ca o reconectare la trăirile și emoțiile din copilărie, și nu prea conta că eram diplomat sau nu, ci m-am simțit, redevenită, pentru niște clipe, doar un copil bucuros.
Alex Căjvănean este reporter voluntar AIVImedia.hub și, pe lângă temele muzicale, abordează cu succes și subiecte din zona orașului său natal, Botoșani. Puteți urmări seria de interviuri în format video realizate de el pe canalul nostru YouTube. De data aceasta, interviul cu doamna Doina Căjvăneanu (coincidența de nume este delicioasă, însă perfect aleatorie!) s-a desfășurat prin intermediul e-mailului, date fiind distanța și limitările de care trebuie să ținem seama cu toții.
Editarea materialului a fost realizată de Radu Eremia.