După trei zile în care am avut ocazia să stau alături de actori și să urmăresc o parte din pregătirile lor, am avut într-un final oportunitatea să văd alături de alți voluntari abilitățile adolescenților. Joi seara ne-am deplasat la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț, unde am văzut primul spectacol: Dawn Way, jucat de Trupa de Teatru Gong din Roman.
Spectacolul intitulat Dawn Way începe cu cântecul Hallelujah, interpretat la vioară de o fată îmbrăcată în rochie de epocă. Apoi, în sală apare un alt personaj care ține o lanternă și o îndreaptă spre spectatori, urcând lent pe scenă. Cele două persoane schimbă o privire, cel îmbrăcat în alb râde scurt, iar apoi se lasă liniștea.
O figură în alb
Din spatele scaunelor vin doi hoți care urlă și scutură haotic puștile, în încercarea de a comite un jaf. Din acel punct, apar tot felul de personaje care conduc o mașină: doi clerici (de religii diferite), două asistente, un cuplu proaspăt căsătorit, o familie cu doi copii și o femeie însărcinată, alături de partenerul ei. Toți se ciocnesc de personajul în alb, neștiind dacă l-au omorât sau nu. Unii reacționează cu indiferență. O parte dintre aceștia se sperie, iar alții încearcă să ajute. La final însă, toți părăsesc scena, găsind tot felul de pretexte pentru care nu pot ajuta figura misterioasă.
Personajele, pentru că s-au comportat într-un mod ridicol sau exagerat, au provocat amuzamentul publicului de nenumărate ori. Însă spectacolul are o temă mai serioasă, pe care o înțelegi abia la final, după ce toate micile evenimentele capătă sens.
Persoana în alb interacționează foarte puțin cu ceilalți actori, fiind mai mult o prezență care stă întinsă în mijlocul scenei. Cu toate astea, are cel mai puternic impact asupra celorlalți. Le schimbă destinul. În același timp, spectacolul m-a făcut să îmi pun diverse întrebări . Cine este acest personaj? De ce nu se ferește de mașină? Ce urmărește?
Un final în suspans
Din cauza asta, primele 15 minute au fost dominate de o stare de confuzie, dar și de curiozitate. Încercam să înțeleg care este rolul personajului principal și ce fel de creatură este. Apoi, ușor, ușor, ceilalți au observat că are aripi, lucru care m-a surprins.
Spre final, îngerul cântă o piesă în întuneric. Îndreaptă pentru a doua oară o lanternă spre spectatori. Repetă mereu același mesaj – dorința de a nu fi părăsit. Spune apoi, zâmbind, că și-ar dori ca oamenii să nu existe, pentru că toți au decis să nu îl ajute atunci când avea nevoie. Până la urmă, de ce să ofere compasiune atunci când el nu a primit-o?
Am așteptat cu nerăbdare concluzia, care parcă a fost lăsată în suspans. Am avut senzația că s-a terminat prea brusc, că a lipsit ceva. Parcă mi-ar fi plăcut să am cinci minute în plus, ca să pot primi mai multe explicații.
Pe de altă parte, înțeleg de ce au luat această decizie. Cred că este un spectacol de teatru subiectiv, care poate genera discuții interesante despre tema și mesajul abordate. O parte din farmec poate și că finalul poate fi interpretat de fiecare în felul său.
Compasiune și umanitate
Au fost o mulțime de scene care mi-au plăcut, cum ar fi cea în care doi muncitori beți de la morgă se ceartă cu șefa lor nervoasă. Sau cei doi preoți care își comparau religiile și care începeau deja să se ocupe de înmormântare. Mi s-a părut interesant cum au fost prezentate situații asemănătoare, dar diferite. Personajele aveau propriile lor povești și personalități. Și micile momente muzicale mi s-au părut potrivite. Frânturile de piese provenite din radioul mașinii au oferit câteva indicii legate de scena ce urma să aibă loc.
În final, mi s-a părut un spectacol interesant, care m-a pus pe gânduri. Mi-a plăcut mesajul pe care l-a transmis: că ar trebui mereu să îi ajutăm pe cei din jur, în loc să găsim scuze sau ne gândim doar la interesele noastre.
Au mai rămas doar câteva zile din REACTIV, însă plănuim să vă ținem la curent cu tot ce se întâmplă aici până la final. Articolele noastre sunt grupate aici.
Cronică de Teodora Ciubotaru (17 ani, Suceava)
Editare: Radu Eremia
Layout: Teodora Dumitroaea