Ilustrație originală IOANA STĂNIȘOR

Cum simțim culorile și de ce avem nevoie de alfabetul Scripor

Este impresionant când persoane cu diverse deficiențe reușesc, prin determinare și pasiune, să facă din povestea lor de viață un exemplu pentru cei care le cunosc. La fel de fascinant este și când oameni fără deficiențe aleg să-și dedice viața ajutându-i pe alții. Prin acțiunile întreprinse, fac mediul înconjurător accesibil pentru toată lumea. Aceștia sunt oamenii care ne arată că, într-o lume mai bună, fiecare dintre noi își aduce contribuția și dă tot ce are mai bun nu doar pentru sine, cât mai ales pentru cei din jur.

Acestea fiind zise, vă invit cu bucurie și căldură să-l cunoașteți pe Tudor Scripor, artist și fondatorul unei asociații care îi poartă numele și care își propune să accesibilizeze universul culorilor și pentru persoanele nevăzătoare, proiect despre care vom vorbi puțin mai târziu.


 

Împărtășirea trăirilor prin și în artă

Tudor s-a născut în Cluj, sau în „inima Transilvaniei” cum zice el, pe 7 iunie 1979, iar printre amintirile sale de suflet un loc de cinste îl au creioanele, pensulele, setul de acuarele și caietele de desen. I-au fost cei mai buni prieteni, tovarăși de nedespărțit, care l-au ajutat să depășească și zilele bune, dar și pe cele mai puțin bune:

Îmi voi aminti mereu cum iarna, când se lua des curentul, desenam, coloram sau pictam la lumina lumânărilor.

Dragostea nemărginită față de aceste obiecte, atât de banale din perspectiva altora, l-a făcut pe Tudor să urmeze Liceul de Arte din Cluj, iar mai apoi secția de Iconografie din cadrul Facultății de Teologie a Universității Babeș Bolyai. „Încă din liceu am simțit nevoia împărtășirii trăirilor mele prin și în artă. Drept urmare, am avut peste 20 expoziții personale de pictură, în special în tehnica „ulei pe sticlă”, atât în țară, cât și în străinătate”, ne-a explicat Tudor.

 

Tudor Scripor și unul din premiile primite FOTO Arhivă personală

Citește și: Nu ochii care nu se văd se uită, ci sufletele care nu se simt

Adevărat suflet de artist, și-a dorit ca din pasiunea lui să se bucure și alții, ca prin creațiile sale să poată lăsa ceva frumos în urma sa, precum curcubeul care rămâne în urma ploii, încântându-ne cu mozaicul său de culori, reprezentând simbolul speranței și al frumosului în cele mai profunde înțelesuri ale sale.

Mereu am simțit că viața mea este pusă în slujba artei, în special a culorilor, dar și a oamenilor. Am gravitat în jurul culorilor și am căutat să găsesc noi și noi moduri de a mă exprima cu ajutorul acestora. O perioadă am făcut parte dintr-o echipă care picta biserici, iar cu o parte din banii obținuți din acest proiect am înființat o galerie de artă. Mai târziu, pe baza unor rețete proprii de obținere a culorilor am pus bazele unei mici făbricuțe, numită sugestiv Fabrica de Culori, care producea culori și materiale de pictură pentru artiști.

 

Alfabetul Culorilor

Deși cu un palmares atât de bogat în spate, Tudor nu s-a rezumat doar la atât. Dragostea sa față de tot ce ține de culoare și frumos a dovedit că nu există granițe pe care să nu le poți depăși atunci când sufletul este pensula cu ajutorul căreia pictezi pe suflete, iar pasiunea lui Tudor s-a materializat prin crearea „Alfabetului Culorilor”, proiect ce are ca scop accesibilizarea culorilor pentru nevăzători și persoanele cu anumite deficiențe de vedere, pentru ca oricine să poată avea acces în această lume uluitoare a nuanțelor atât de grăitoare.

 

Transpunere a culorilor în alfabetul tactil FOTO Arhivă personală Tudor Scripor

Luând contact, în 2012, cu o persoană cu deficiențe de vedere, în cadrul unui atelier de pictură, Tudor a ajuns la concluzia că trebuie să facă din culori un limbaj pe care toată lumea să-l poată înțelege și de care să ne putem bucura cu toții.

Ca artist, nu mi-am putut imagina și nu am putut accepta că, pentru unii dintre semenii noștri, lumea este lipsită de culori.

 

Asociația „Alfabetul Scripor”

După studii îndelungate, ani întregi de cercetare, încercări peste încercări, Tudor a reușit să facă imposibilul posibil, și anume să creeze un alfabet al culorilor, o modalitate prin care nevăzătorii și persoanele cu deficiențe de vedere să poată distinge tactil, adică prin atingere, culorile și să le diferențieze între ele.

De-a lungul timpului, în jurul meu și al programului pe care l-am dezvoltat s-a strâns o comunitate internațională numită Asociația Alfabetul Scripor, care este în continuă expansiune. Comunitatea este complexă și diversă, formată din copii, tineri și adulți nevăzători, educatori, profesori, psihopedagogi, medici, cercetători, arhitecți, programatori IT, oameni de știință, sportivi și voluntari”, ne-a povestiti Tudor.

 

Citește și: Muzica unește oameni, iar sufletele noastre vorbesc aceeași limbă. Portret Eusebiu Toma

Știu că v-am stârnit interesul cu privire la acest alfabet al culorilor, realizare pe cât de ingenioasă, pe atât de uimitoare, deoarece puțină lume își închipuia că persoanele nevăzătoare ar putea în vreun felsă simtă culorile. Tudor a spulberat mitul și ne-a demonstrat că se poate, explicându-ne modalitatea, pe cât de complexă, pe atât de practică prin care degetele pot înlocui ochii, iar imaginația poate ține locul retinei:

Inspirat de viața, dar mai ales de munca lui Louis Braille, Alfabetul tactil Scripor are ca punct de pornire sistemul de scriere Braille. Alfabetul meu se prezintă sub forma unui sistem de puncte care codifică, într-o manieră simplă și universală, culorile. Acest cod facilitează egalitatea de șanse pentru toate persoanele care prezintă dizabilități vizuale. Acum și aceste persoane au posibilitatea să identifice, să scrie, să citească, să recunoască și să diferențieze, în mod eficient, culorile. Mai mult, alfabetul Scripor este calea prin care persoanele cu dizabilități vizuale au acces la tot ceea ce este în jurul lor. Acest concept le va îmbunătăți considerabil calitatea vieții, le va oferi un sentiment de apartenență și le va spori gradul de siguranță și autonomie”, subliniază acesta.

 

Colors of the Alphabet Marghita -TactileMapScripor

„Regele culorilor”, pentru că sunt de părere că își merită acest titlu cu vârf și îndesat, nu se rezumă însă doar la accesibilizarea culorilor, ci dorește și chiar a reușit să implementeze acest sistem în viața practică a persoanelor cu deficiențe de vedere.

Am pornit la drum cu gândul de a aduce culoare acolo unde aceasta nu există. O multitudine de produse, servicii, meserii și concepte au devenit acum accesibile tuturor. De exemplu, în perioada Crăciunului, cu emoție, dar în același timp și cu bucurie am asistat la împodobirea bradului alături de persoane cu dizabilități vizuale. Fiecare a putut să-și aleagă globurile în funcție de culoare. Emoția a fost una copleșitoare! Cu ajutorul tehnologiei și a alfabetului tactil al culorilor, acești oameni minunați și-au putut asorta singuri hainele în funcție de culori sau și-au ales în mod independent centurile de la kimonouri, după gradele reprezentate prin culori atunci când au participat la o competiție de arte marțiale”, povestește Tudor.

 

Medalii la nivel internațional

Faptul că la nivel mondial, o multitudine din ce în ce mai mare de specialiști în accesibilizare consideră Alfabetul Scripor ca fiind una dintre cele mai importante inovații pentru incluziunea persoanelor cu deficiențe de vedere, arată încă o dată importanța și utilitatea pe care acest alfabet o are și contribuția majoră pe care Tudormși-a adus-o în serviciul umanității. Și cu toate că a fost onorat și cel mai probabil va mai fi cu medalii și alte astfel de distincții, pentru acesta, satisfacția cea mai mare, adevăratul său premiu este atunci când vede cum ideea sa s-a materializat în fapte concrete și îi ajută pe alții.

Referitor la premii și recunoașteri, pentru prima dată în 2019 am prezentat public invenția mea în cadrul Salonului Internațional de Invenții și Inovații de la Geneva. În cadrul salonului am primit Medalia de Aur a categoriei Educație, Cultură și Artă, dar și Marele Premiu al Asociației Inventatorilor Germani. Aceste premii mi-au fost înmânate de către Președintele Asociației Inventatorilor Europeni, Joachim Bader.

 

Tudor Scripor la o prezentare FOTO Arhivă personală

Apoi, au mai urmat peste 15 diplome de recunoaștere naționale și internaționale, medalii. „Sunt onorat să fiu recunoscut de către comunitatea internațională ca lider remarcabil în educație pentru invenția mea(…) Conștientizez de fiecare dată impactul major pe care această invenție îl are, iar viața mea, pe care am pus-o în slujba artei și a culorilor, vine acum și în sprijinul oamenilor”, precizează inventatorul, care mai adaugă: „Cea mai importantă recunoaștere pentru mine este să știu că eforturile muncii mele contribuie la îmbunătățirea vieților a milioane de copii, tineri și adulți nevăzători din întreaga lume.

 

Citește și: Toți oamenii radioului: Portret Doina Borgovan

Cu toate că pare de necrezut, deși v-ați fi așteptat să mă opresc aici, vă spun că nu e cazul, pentru că Tudor nu s-a limitat la toate cele citite până acum, ba chiar a mers și mai departe, prin firma sa, ajutând cu locuri de muncă pentru nevăzători și adoptarea unor inițiative ce implică un număr de costuri reduse, unele dintre ele chiar gratuit, inițiative ce au ca scop tot facilitarea vieții persoanelor cu deficiențe vizuale.

Dumul lung spre recunoaștere

„Regele culorilor” și-a obținut cu greu coroana, fiind nevoit să treacă prin momente cruciale și întâmpinând de-a lungul timpului încercări care însă nu l-au oprit din realizarea visului său, acela de a face din culori, o lume în care oricine poate păși cu încredere și entuziasm.

Nu îmi este deloc jenă să recunosc că da, au fost momente în care nu găseam nicio soluție. Și asta nu de puține ori! Cei care mă cunosc știu că sunt o persoană care nu renunță la luptă, oricât de grea ar fi aceasta. Pe parcurs am aflat că toți predecesorii mei au eșuat. Singur, am pornit la drum, încurajat doar de soția mea, cu dorința de a aduce culoare acolo unde aceasta nu există, dar, spre surprinderea mea, am primit multe refuzuri și am fost întâmpinat cu rezistență de unele persoane din țară. În schimb, au încercat sabotarea sau condiționarea implementării alfabetului, în funcție de interesele lor.

În procesul de dezvoltare a acestei tehnologii m-am confruntat cu o serie de provocări, în special din direcția unor oameni care ar fi trebuit să contribuie la îmbunătățirea vieții comunității de nevăzători. În ciuda provocărilor, mi s-au alăturat în proces oameni remarcabili, care muncesc pentru binele tuturor, cred în idee și înțeleg impactul pe care această soluție îl poate avea. De asemenea, premiile internaționale și încurajările venite din partea comunităților din România și din alte continente ne dau energia de a continua să dezvoltăm proiectul la nivel global.

Ilustrație originală IOANA STĂNIȘOR

Citește și: „Doamna care cântă cu lingurile” (Portret Ana-Maria Rusu)

 

Însuși președintele Asociației Inventatorilor Europeni, Dipl. Ing. MBA INSEAD Dl. Joachim Bader, a afirmat faptul că până și numele de familie al lui Tudor i-a prezis rolul important pe care îl va juca pe scena vieții. Termenul script provine din latinescul scriber, care înseamnă a scrie, să scrii folosind un anumit alfabet.

Tudor ne demonstrează, prin determinarea și devotamentul său față de artă și de oameni, că ființa umană are capacități extraordinare și că dacă și le pune în serviciul comunității, își va asigura pentru eternitate numele gravat pe zidul istoriei. A reușit, prin energie și ambiție, să facă ceea ce nici medicii nu reușesc în multe situații, și anume, să le redea nevăzătorilor vederea și să facă din lumea în care trăim, un loc mai bun pentru fiecare dintre noi.


Un material realizat de Andreea Maftei (studentă UBB în anul II, la Literatură Comparată-Română). Andreea este practicantă media.hub prin convenția bilaterală cu UBB Cluj, și este nevăzătoare.

Editare: Radu Eremia

Corectură și layout: Iulia Dromereschi

Ilustrații originale de Ioana Stănișor

4